Dumitru Chesov, medic terapeut
Ce este tusea cronică și cum se manifestă ea, ce simptome are și care pot fi consecințele, dacă nu ne adresăm la timp la doctor. Răspunde la întrebări medicul terapeut, Dumitru Chesov.
Tusea cronică persistă mai mult de opt săptămâni. Este necesar să menţionăm că tusea reprezintă o modalitate firească de apărare a tractului respirator, prin care se înlătură particulele străine şi excesul de mucus din căile respiratorii. Astfel, o tuse ocazională este ceva normal, însă în cazul în care durează mai mult timp, aceasta poate trăda o problemă de sănătate. Din perspectiva duratei de persistenţă mai sunt cunoscute tusea acută (cu o durată de până la trei săptămâni) şi tusea subacută (cu o durată între trei și opt săptămâni).
Ce afecțiuni ascunde tusea cronica ?
În cazul fumătorilor tusea cronică se datorează bronşitei cronice, asociate acestei deprinderi dăunătoare. Cele mai frecvente cauze ale tusei cronice printre nefumătorii, fără modificări la radiografia toracică, sunt hipersecreţia de mucus la nivelul căilor respiratorii superioare (nas, sinusuri paranasale), astmul bronşic, boala de refluxul gastro-esofagian sau administrarea de medicamente antihipertensive din grupul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei. La fel, tusea îndelungată este un simptom caracteristic tuberculozei, bronşectaziilor, sarcoidozei şi cancerului pulmonar. Acestea, de obicei, fiind însoţite de modificări la radiografia toracică. În unele situaţii tusea poate persista timp îndelungat după suportarea unor infecţii respiratorii acute. De multe ori tusea cronică are două sau trei cauze concomitente.
Ce complicații poate avea tusea cronică?
Ţinând cont de spectrul larg de boli ce se pot manifesta prin tuse, pacientul poate prezenta deseori complicații ale acestora şi nu a tusei ca atare. Cu toate acestea, tusea cronică poate fi epuizantă, perturbând somnul, determinând oboseală, micşorarea performanţelor fizice şi intelectuale. De asemenea, ea poate duce la cefalee, ameţeli, eliminări involuntare de urină, în special la femei. În cadrul unui episod sever de tuse ar putea surveni fracturi ale coastelor.
Când ne adresam la medic şi începem administrarea medicamentelor?
Dacă tusea nu se oprește timp de trei săptămâni, persoana trebuie să se adreseze la medic pentru a stabili cauza şi tratamentul necesar. Persoanele cu tuse cronică cunoscută (indiferent de etiologia acesteia) trebuie să consulte medicul, dacă observă modificarea frecvenţei şi caracterul tusei, apariţia expectoraţiei sau modificarea acesteia (culoare, volum), apariția sângelui în momentul expectoraţiilor, asocierii altor simptome (dispneei, febrei, durerii toracice). Pentru a stabili cauza tusei medicul dumneavoastră ar putea să vă indice unele teste diagnostice iniţiale, cum ar radiografia cutiei toracice şi spirografia. În cazul unei radiografii normale s-ar putea recurge la un tratament empiric pentru una din cele mai frecvente cauze de tuse cronică (hipersecreţia căilor respiratorii superioare, astmul bronşic, boala de reflux gastro-esofagian). Acest tratament poate include atât recomandări privind stilul dumneavoastră de viaţă, cât şi unele medicamente. În cazul depistării unor modificări după examenul radiografic, medicul va fi nevoit să recurgă la o serie de teste suplimentare, pentru a stabili corelaţia dintre acestea şi tuse. Ulterior v-a putea indica tratamentul corespunzător.
Care sunt şansele de a scapă de tusea cronică?
Adesea, tusea cronică este percepută, inclusiv de către medici, drept un simptom incurabil. Cu toate acestea, experienţa medicală arată că rata succesului terapeutic ajunge la 90%. Desigur succesul va depinde mult de stabilirea cauzelor tusei, indicarea unui tratament adecvat şi rezistența pacientului faţă de acest tratament.
Există soluții naturiste eficace?
Deşi mulţi pacienţi cu tuse cronică obişnuiesc să recurgă la acest gen de remedii, nu există suficiente dovezi ce ar confirma eficienţa lor. Majoritatea remediilor naturiste sunt orientate spre înlăturarea tusei sau fluidificarea secreţiilor bronşice şi nu spre tratarea cauzei.
Recomandări pentru a scăpa de tusea cronică
Este foarte important ca acești bolnavi trebuie să se lase de fumat, precum și să-l evite pe cel pasiv. Pacientul ar putea discuta cu medicul un eventual program pentru renunțarea la fumat. Ultimul ar putea include suport psihologic, substituenți de nicotină, medicamente ce ameliorează simptomele de sevraj.
De asemenea, se recomandă evitarea oricăror excitanţi ai căilor respiratorii (fumuri, pulberi, substanţe volatile, alergeni, etc.). Astfel, pacientul ar trebui să încerce să observe şi să identifice substanţele şi circumstanţele, care induc tusea, pentru a le evita.
Pentru persoanele, care tușesc din cauza refluxului gastro-esofagian, sunt binevenite mesele mai frecvente, precum şi să evite să stea culcate în primele 3-4 ore după alimentaţie.
Sfatul medicului: Dacă observaţi că tuşiţi mai mult timp, nu amânaţi vizita la medic. Stabilirea corectă a cauzei tusei şi iniţierea la timp a unui tratament corect ar putea să vă asigure însănătoşirea completă.