Autor: Silvia Rotaru

Anul trecut, aproximativ 1.000 de femei au fost diagnosticate cu cancer la sân. Deși trendul se schimbă ușor, oricum majoritatea pacientelor află de maladie când este prea târziu. Pentru că informarea nu este suficientă acum, Institutul Oncologic a lansat o școală a pacientelor cu cancer la sân. Aici orice femeie care își dorește informații în plus poate învăța cum poate fi prevenit cancerul mamar, care sunt factorii care predispun apariția maladiei sau cum se face corect autopalparea.

La școala pacientelor cu cancer la sân ajungi traversând holul Centrului Consultativ al Institutului Oncologic. În aula 111 ești bine-venită să întrebi tot ce te-ai temut să întrebi despre cancer. Aici am întâlnit-o pe Iuliana (n.r. - nume schimbat) care acum doi ani a dezvoltat o tumoare malignă la sân. „Aveam 33 de ani, vârstă la care probabil nimeni nu se gândește, în general, că ar face cancer. Eram în a douăsprezecea săptămână de sarcină, când am observat un disconfort la sân și m-am adresat ginecologului. Ea m-a palpat, a văzut care este problema și m-a trimis să fac toate investigațiile necesare”, îmi povestește tânăra pacientă.

Iuliana a fost nevoită să întrerupă sarcina și să înceapă lupta cu maladia secolului. „În cazul în care lăsam sarcina nu puteam să fac tratamentul cu citostatice. Am mers în Italia la fratele meu și am făcut din nou toate investigațiile, acolo medicii mi-au confirmat diagnosticul de carcinom mamar malign de gradul doi. Medicii au zis că sunt tânără și trebuie să păstrez sânul și am început cu chimioterapia preoperatorie”, continuă ea. Iuliana arată vlăguită, îngrijorată și puțin mai îmbătrânită decât vârsta ei. Cancerul îi face pe oameni atât de nefericiți, iar starea asta de disperare e impregnată până și în pereți. Iuliana îmi povestește că este profesoară, a citit mult despre cancer, dar asta n-a fost suficient. Nu avea obiceiul de a se autopalpa, deși știa că e foarte important. Pur și simplu se gândea că nu i se va întâmpla anume ei. La școală, Iuliana a venit să afle mai multe despre complicațiile tratamentului – influențele asupra fertilității și posibilitatea de a mai avea copii.

Exact cu un an în urmă, la 56 de ani, și Emilia a fost diagnosticată cu cancer la sân, iar vestea a fost pentru întreaga familie o mare lovitură.

„Făceam baie și am văzut un nodul la sân, am început să plâng. M-am gândit la cancer din prima. Nu am mers la medicul de familie, ci direct la Centrul de Diagnostic German unde am făcut mamografia care a confirmat tumoarea”. La fel ca şi Iuliana, Emilia nu îşi crease o rutină din a se palpa la sân lună de lună şi nici nu şi-a făcut vreo programare la mamolog. Sânul nu a mai putut fi salvat, așa că a fost nevoie de o intervenție chirurgicală. Au urmat ședințele de chimioterapie și radioterapie, care i-au distrus femeii podoaba capilară. Emilia totuși zâmbește, iar în ochii mai licărește speranța, blândețea și resemnarea – a acceptat cancerul, a acceptat că s-a întâmplat cu ea și nu mai crede că anume cineva este vinovat pentru ceea ce i se întâmplă.

Medicii spun că depistarea la timp a unei tumori maligne este primul succes în lupta cu boala și nu trebuie ratat.

„Depistarea precoce începe cu fiecare dintre, mai exact cu examinarea sânilor. Nu trebuie să faceți palparea în fiecare zi, o dată pe lună e suficient. În aproximativ 70 – 80% dintre cazuri pacienta descoperă de sine stătător modificările la nivelul sânului. Autoexaminarea se efectuează corect la minim o săptămână după menstruație sau cu o săptămână până la începerea ciclului menstrual. În această perioadă sânii sunt mai relaxați din punct de vedere hormonal, astfel că apariția schimbărilor patologice sunt mai ușor de depistat”, susține Ludmila Chistruga, medic mamolog la Institutul Oncologic.

Examinarea manuală trebuie să înceapă de la vârsta de 16 - 18 ani și se efectuează mai bine la duș. Sânul drept se palpează cu mâna stângă, cu cele trei degete din mijloc și sânul stâng - cu mâna dreaptă. Mișcările trebuie să fie diverse pentru a depista mai bine orice modificare: în cercuri concentrice, radiale și de sus în jos. De asemenea, femeile trebuie să știe că și examinarea mameloanelor este foarte importantă. Acestea nu trebuie să prezinte vreo erupție, tumefacție, retracție, modificări de structură sau culoare.

Printre factorii care duc la apariția cancerului la sân sunt factorii genetici, familiali, tumorile maligne, radiația ionizată, tratamentele hormonale, factori menstruali și reproductivi, consumul abuziv de alcool, alimentația necorespunzătoare și, nu în ultimul rând, stresul.

„Din păcate, de cele mai multe ori, stresul este principala cauză a declanşării diverselor maladii. Suntem înconjuraţi de factori stresanţi pe care nu-i putem trece cu vederea. După confirmarea diagnosticului, nivelul de stres crește și devine mai greu de controlat, de aceea este foarte important să ne adresăm unui psiholog. Emoțiile negative pot dăuna tratamentului, din acest motiv rolul nostru este să încurajăm fiecare pacient”, susține Natalia Coșciuc psiholog la Institutul Oncologic.

Din păcate, în țara noastră cancerul continuă să fie diagnosticat tardiv în jumătate dintre cazuri, atunci când există prea puține șanse pentru vindecare, iar de cele mai multe ori în grupul de risc sunt femeile trecute de 40 de ani.

„Cel mai frecvent cancerul se întâlnește la femeile cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani, atunci când survin mai multe schimbări hormonale, menopauza sau alte patologii concomitente. Până la 30 de ani se întâlnește mai rar,  în special la pacientele care au avut o schimbare hormonală pronunțată netratată corect, o substituție hormonală etc”, susține medicul oncolog - mamolog la Institutul Oncologic, Valeriu Cucieru.

Creşterea de la an la an al numărului de femei diagnosticate cu cancer mamar este determinată şi de accesul, calitatea şi costul serviciilor de control al cancerului. Spre exemplu, serviciile de screening în Republica Moldova sunt prestate teritorial neuniform. Singura instituţie, care oferă tratament specializat persoanelor cu cancer din întreaga ţară este Institutul Oncologic.

A învins cancerul la 24 de ani. Istoria unei tinere a cărei mamă a avut cancer, iar tatăl a decedat de aceeași maladie

Medicul confirmă că acum este imposibilă acum acoperirea populației cu serviciile medicale corespunzătoare în întreaga țară din motive financiare.

„Având în vedere situația generală în Republica Moldova, am putea spune că este complicat de a asigura servicii medicale pentru toată populația, dar totul pornește de la fiecare femeie. Un examen de rutină poate salva foarte multe vieți”, spune Valeriu Cucieru.

Anual, aproximativ 9.000 de moldoveni află că au cancer. Prezenţa şi prestarea serviciilor specializate preponderent de o singură instituţie produce costuri sociale suplimentare suportate de pacienţi şi familiile acestora (transport) şi nu asigură realizarea principiului aducerii serviciilor mai aproape de persoanele care au nevoie de ele. Anul trecut în Republica Moldova au fost înregistrate peste 1.000 de cazuri noi de cancer, iar în 700 dintre ele a fost nevoie de intervenții chirurgicale de extirpare a tumorilor maligne.

Școala pacientului cu cancer mamar se desfășoară pe parcursul lunii octombrie în zilele de joi și vineri în incinta Institutului Oncologic, între orele 15:00 și 16:00, școală la care sunt așteptate toate femeile cărora le pasă de sănătatea lor.

Precizăm că până în anul 2025 autorităţile din sănătate îşi propun reducerea cu 10% a incidenţei a mai multor tipuri de cancer: pulmonar, de piele, stomac, ficat, prostată, colorectal, cervical şi mamar, prin controlul factorilor de risc comportamentali (fumat, consum excesiv de alcool, alimentaţie nesănătoasă, activitate fizică redusă) şi prin vaccinare.

 

 Articole relaționate: 

Istoria emoționantă a Andreei, o tânără diagnosticată cu cancer. „Cancerul nu se poate trata doar cu puterea minții și terapii alternative”

De ce moldovenii descoperă târziu că au cancer. Explicațiile specialiștilor

Copiii din Moldova, cu cancer în faze terminale, tratați cu morfină pentru adulți