Gata! S-a terminat gluma! Până acum am tot flirtat cu apa. Ba nu beam de loc (mie niciodată nu mi-I sete), ba luam câte un păhar de apă pe zi, ba iar uitam, ba cumpăram câte o sticluță de jumate de litru. Dacă ajungeam la un litru jumate, mă consideram exemplară. Și asta cu rinichi faultați de la naștere, cu funcția în scădere.
De câte ori mergeam la medic, mă întreba politicos ”apă suficientă beai?” și eu ziceam, tot politicos ”Beau…”, uitându-mă prin părți.
Vestitul apel ”pentru o viață sănătoasă consumați minimum doi litri de apă pe zi” trecea pe lângă urechile mele. Mai mult, eu mă convingeam că acești doi litri includ și ceaiul, și cafeaua, și supa de la masă. Ba chiar și lichidul din fructe. Mai scriam și articole despre asta. Iar între timp tot uitam să beau apă. Și niciodată nu-mi era sete.
Ultima vizită la medicul de rinichi m-a zguduit. Rinichii mei cedează. Lent dar sigur. Iar medicul mi-a zis să sporesc consumul de apă și să ajung la 5-6 litri pe zi. Să creez măcar trei litri de urină pe zi.
Cinci-șase litri de apă pe zi!!?? Eu nici trei nu pot bea. Nici două… Cum să trec eu prin mine șase litri de apă? Voi fi ca o moară de apă…
Am început cu trei litri. O sticlă de un litru și jumătate golită de două ori pe zi. De fiecare dată – câte 10 înghițituri mari. Așa e mai repede. Un litru jumate - până la prânz. Și încă un litru jumate - până la culcare. Sticla după mine, oriunde nu aș merge.
Precum și hârtia de veceu. Pentru că niciodată nu știu unde mă va prinde urgența. E o școală întreagă – să te urinezi de 12-15 ori pe zi. Săptămâna trecută eram la Roma în turism și a trebuit să stropesc niște ruine vestite. Căci nu mai rezistam! Noroc de soțul meu că m-a ascuns…
Fiecare mișcare trebuie să o calculezi din timp – unde mă pornesc? Când ajung? Va fi acolo veceu? Și dacă nimeresc în trafic? Când am mers ultima data? Cât mai pot răbda?
Mai este și riscul de cistite și tot felul de alte infecții și paraziți de la veceurile publice. Trebuie să am cu mine hirtie specială pentru scaune. Sau să învăț și mă piș din pirostrii. De frig și mirosuri nici nu mai zic.
Dar nu am încotro. Sau mă obișnuiesc, sau mă închid în casă cu veceul lângă mine. Dacă nu mă țin de apă, și dacă nu stopează deteriorarea asta a rinichilor mei, medicul mă pune pe un medicament oribil – Tolvaptan – care poate să-mi distrugă ficatul, și care oricum necesită șase litri de apă pe zi.
După două săptămâni trei litri de apă au devenit o obișnuină. Au devenit simplu. Am mai adăugat un litru. Uneori ajung la 4.5 litri. Reusesc să dorm peste noapte, mă ridic doar o data, pe la ora 1 noaptea.
Urina e limpede. Gustul apei e OK. Energia parcă a mai sporit, Tensiunea parcă a mai scăzut.
Următoarea etapă – să ajung la cinci litri și să mă obișnuiesc cu noul stil de viață. Pe mulți ani înainte, sper! (fug!)
