Are. Și știți de ce?

Mă uitam și eu ca multă lume să văd ce zic frații noștri americani despre rezultatul alegerilor și am ajuns la o concluzie: sănătatea noastră depinde în mod direct de alegeri.

S-ar părea că nu putem compara alegerile din Statele Unite cu alegerile din Moldova, bunăoară. Cum să compari elefantul și țânțarul? Și când colo, poți fiindcă toți facem parte dintr-un trend global și chiar țânțarilor, ca și în orice ecosistem, le este rezervat un anumit rol.

Trend-urile în alegeri, credeți-mă, sunt asemănătoare în lume, doar că în Moldova mai puțin se studiază consecințele asupra sănătății. În SUA, specialiștii din domeniul sănătății mintale au semnalat în ultimele luni o creștere semnificativă a nivelului anxietății și a stresului emoțional în societate, pe fundal de alegeri.

Universitatea din Minesota a efectuat un studiu care arată că 43% dintre respondenți resimt stres emoțional în legătură cu campania lui Trump, 28% sunt stresați de cea a lui Clinton, iar 93% au menționat că alegerile din acest an sunt mult mai stresante decât orice alte alegeri din trecut.

Asociația Americană a Psihologilor relatează că 52% dintre adulți consideră alegerile din 2016 drept o sursă semnificativă de stres. Prsihologii relatează că dezacordul cu privire la opțiunile electorale incendiază spiritele în familii și devin destructive. Unii psihologi recomandă familiilor să evite discuțiile electorale acasă dacă acestea devin un trigger pentru conflicte explozive.

Experții consideră că polarizarea relațiilor dintre oameni, instigarea la ură și conflicte, la fel, fac parte din scenariile globale ale zilei de azi. Pentru cine sunt convenabile astfel de scenarii? Cum spunea cineva, follow the money (caută banii). Iar banii sunt, susțin aceeași experți, în mâinile industriei globale, sau a oligarhilor din toată lumea, care se unesc. Dacă odată demult se uneau proletarii, păi acum se unesc oligarhii.

De fapt, zic experții, industriile majore crează și vor crea politicile în toată lumea în anii care vin. Și indiferent cine va veni la putere, industriile globale vor face presiuni și avocații acestora vor scrie texte de legi pe care le vor pune în fața legiuitorilor. Unii politicieni vor opune mai multă rezistență, alții nu vor opune deloc, însă toți vor fi sub presiune.

 Din păcate, spun multe publicații din presa americană, în  marea luptă pentru putere, care se dă în ziua de azi, foarte frecvent câștigă acei pe care îi interesează doar puterea și beneficiile. Astfel, corporațiile multinaționale îi pot corupe și folosi cu ușurință pentru a-și crește capitalul și influența la nivel global.

Despre aceste realități și despre oligrahi se vorbește mult într-o țară în care legile cât de cât lucrează și în care se consideră că există drepturi. Să ne imaginăm atunci ce se întâmplă în țările unde legile nu lucrează decât pentru cei care au ajuns la putere. Iar drepturile, no comment...

Să revenim înapoi la corporații. Care sunt aceste corporații? Cercetătorii vorbesc despre un fel de oligrafie corporativă, sau “The Big Six”. Este vorba despre cele șase domenii care, la nivel global, generează cel mai mult profit și permit cea mai mare concentrare a puterii. Aici intră sectorul bancar, farmaceutic, agricol (da, da este vorba de mâncare), complexul militar-industrial, domeniul energetic și mass-media.

Concubinajul strâns dintre politicieni și corporații aduce foarte mult profit și unora și altora, iar oamenii de rând consumă și plătesc pentru toate. Banii industriilor importante finanțează organizarea sistemelor de stat în așa fel încât individul, adică omul de rând, să piardă tot mai mult și mai mult din puterea lui socială, educațională, de decizie, etc.

Kissinger a știut ce spune: „Cine controlează petrolul, controlează națiunile, cine controlează mâncarea, controlează oamenii.” Sună cunoscut? Vă amintiți de politicile de înfometare? Toate imperiile mari vor să controleze, fie la Est, fie la Vest și controlează cu atât mai mult cu cât mai puține cunoștințe și putere de decizie au oamenii.

Devenim un fel de marionete: industria alimentară ne hrănește în așa fel încât ajungem pe măinile industriei farmeceutice, industria mass-media ne spală creierii în așa fel că nu mai știm încotro s-o apucăm și iar ajungem pe mâna industrie farmaceutice.

A propos, de ceva timp am ajuns să nu mai privim știri la televizor acasă, ca să nu vadă și audă copiii. Cine vrea știri, dintre adulți, n-are decât să vadă pe Internet, în mod individual. Iar pe copii este important să-i înveți cum să le digere fără consecințe pentru sănătatea mintală, atunci când le văd. Că nu ai cum să-i izolezi complet de realitate.

Corporațiile mari și politicienii care le deservesc știu bine un lucru. Atâta timp cât noi, oamenii, ne aruncăm unul asupra altuia și suntem gata să ne urâm și să ne strangulăm pentru lucruri asupra cărora nu avem nici un control, ei își pot rezolva liniștit interesele. Instigându-ne la ură și creând conflicte între noi, ne țin ocupați, nu ne lasă timp să ne facem opinii personale.

Aceleași corporații și politicieni mai știu un lucru. Puterea reală a oamenilor este în educație, cunoștințe și capacitatea de a lua decizii. E multă putere acolo. Respectiv, acolo unde nu este nevoie de puterea oamenilor, sitemele de educație sunt croite în așa fel ca să creieze roboței cu reflexe condiționate.

Mai contează votul nostru în tot scenariul ăsta? Păi dacă nu contează votul nostru, ce mai poate conta? Bineînțeles, sentimentele de frustrare, indiferență și lipsă de putere pot pune stăpânire pe noi... dacă le lăsăm. În realitate, Eu, Tu, Ea, El avem putere.

Puterea unui singur om rămâine reală chiar și în aceste siteme profund corupe în care trăim. Puterea noastră este în direcția pe care o alegem, în cumpărăturile pe care le facem, în atitudinile pe care le avem față de alți oameni, în felul în care ne educăm copiii. Fiecare dintre noi este un agent al schimbării pe care o dorește.

Schimbarea nu vine din exterior în viața noastră, ea vine din noi. De la ceea ce facem în familia noastră, de la modul în care interacționăm cu prietenii, de la exemplele pe care le putem oferi. Fiecare pas pe care îl facem ne permite fie să ne apropiem de ieșirea din sistemul în care suntem blocați, sau să ne mișcăm în continuare, fără rost, într-un cerc închis.

Indiferent de cine câștigă alegerile puterea noastră este în fiecare decizie pe care o luăm. Puterea noastră este în alegeri. Ce alegem să băgăm în mintea noastră și a copiilor noștri. Ce alegem să băgăm în corpul nostru și a copiilor noștri. Alegem să fim sănătoși și depunem efort pentru a fi, sau alegem să blamăm medicii chiar pentru dureri în vârf de unghie?

Alegem un candidat care ne promite că o să ne hrănească cu mâncare ieftină și o să ia cele mai bune decizii pentru noi? Noi nu vom avea decât să stăm, să privim și să mâncăm răsărită.

Sau alegem un candidat care nu ne promite că va fi ușor, dar știm că va depune efort să promoveze respectul pentru demnitatea umană și drepturile omului.

În toate cazurile vom avea de muncit mult, poate chiar foarte mult pentru ca să se întâmple lucruri frumoase în viața noastră. Noi vom avea de învățat cum să facem alegeri în folosul nostru, nu în folosul altcuiva, dacă nu am învățat până acum. Sănătatea este în ALEGERI!