Redactor: Sorina Bujarov

Producătorii de alimente nu întreprind suficiente măsuri pentru a reduce nivelul de substanțe chimice din laptele praf destinat bebelușilor, susțin cercetătorii de la  Universitatea Keele din Marea Britanie.

Oamenii de știință încearcă, astfel, să-i avertizeze pe specialiștii din Guvernul de la Londra că pruncii sunt expuși pericolului din cauza cantității mari de aluminiu ce se conține în amestecurile de lapte-praf, scrie theguardian.com.

Profesorul Christopher Exley și colegii săi au identificat, recent, un nivel ridicat de aluminiu în laptele-praf produs de 30 de producători diferiți. Un studiu similar, efectuat pe alți 15 astfel de producători, ceva mai devreme, a demonstrat și atunci că laptele conține un nivel înalt de aluminiu. Cu toate acestea, producătorii nu au făcut nimic pentru a reduce cantitatea de substanțe chimice la care sunt expuși copiii. Savanții susțin că nivelul ridicat de aluminiu poate crea cancer și boala Alzheimer, odată cu înaintarea în vârstă.

De cealaltă parte, responsabilii de la Food Standards Agency, instituția consultativă guvernamental privind siguranța alimentelor, susțin că nu există niciun motiv de îngrijorare în ceea ce privește formula chimică a laptelui-praf. „Potrivit experților independenți, expunerile sugarilor la aluminiul din lapte nu generează probleme toxicologice”, a declarat un purtător de cuvânt al FSA.

Oamenii de știință nu sunt, însă, de acord argumentând că experții comisiei s-au bazat pe un standard arbitrar, bazat pe un număr limitat de studii pe animale, care sunt lipsite de sens. „Din moment ce suntem una dintre cele mai importante grupuri de lucru privind studierea impactului aluminiului asupra sănătății umane, s-ar putea ca opiniile noastre să fie de o anumită importanță pentru organizații precum FSA. Din păcate, FSA este un alt braț al Guvernului, iar acesta nu are de gând să facă sau să spună ceva care ar putea să perturbe industria, în special a aluminiului” , a declarat Christopher Exley.

„Aceasta este atitudinea guvernului care împiedică adoptarea oricărei legi cu privire la expunerea la aluminiu și sănătatea umană, iar aceasta le permite producătorilor de lapte pentru sugari să nu facă nimic în legătură cu conținutul laptelui”, a mai adăugat profesorul.

În cadrul studiului, cercetătorii au descoperit că două mărci de lapte de soia au avut cel mai mare conținut de aluminiu. De asemenea, în laptele pentru copii „SMA” și „Hipp Organic” a fost descoperit un nivel înalt de aluminiu. Din categoria gata pentru consum, laptele „SMA” a avut cea mai mică concentrație de aluminiu după care laptele marca „Hipp Organic” și Aptamil.  

Laptele pentru creștere produs de „Gate” și „Aptamil” a avut cele mai mari concentrații. Specialiștii au identificat aproape de trei ori mai mult aluminiu, decât în laptele „SMA”. Laptele praf „Hipp Organic” însă are cel mai scăzut nivel de aluminiu, urmat de „Aptamil” și „Hipp Organic”.

Aluminiul se găsește, de asemenea și în apa de la robinet și în laptele matern, deși concentrația este mult mai scăzută. Purtătorul de cuvânt de la „SMA”  a explicat că: „Aluminium apare în mod natural în mediul înconjurător și este prezent în multe fructe, legume, alimente ambalate, băuturi și apă. Luăm toate măsurile de precauție pentru a asigura un nivel scăzut de aluminiu în produsele noastre. Cantitatea de aluminiu din produsele „SMA” este cu mult sub limitele stabilite de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară”, a declarat ăn final reprezentantul companiei. 

 

Articole relaționate:

Laptele matern poate reduce riscul apariţiei sindromului de hiperactivitate la copii 

Alăptarea la sân crește nivelul intelectual al copilului

Criză de sănătate publică - tot mai puține mame își alaptează copii