Autor: Irina Papuc

Mai au nevoie de bani pentru a procura mașini. Ministerul Sănătății urmează să identifice până în luna decembrie bani ca să mai cumpere mașini pentru Centrele Medicilor de Familie din sate. Sursele financiare vor fi alocate și de această dată din bugetul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Decizia a fost luată la ultima ședință a Colegiului Ministerului. Astfel, responsabilii de la Direcțiile, buget și finanțe și asistența medicală primară din cadrul Ministerului Sănătății urmează să elaboreze propuneri de proiecte investiționale pentru procurarea mașinilor pentru Centrele Medicilor de Familie.

Banii vor fi alocați de această dată din fondurile Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Autoritățile din sănătate au refuzat să comunice numărul autoturismelor de care este nevoie pentru a-i asigura pe mediii de familie cu transport, însă au precizat că sunt „destul de multe”.

În 2012, au fost instituite 37 de Centre autonome ale Medicilor de Familie și 93 Centre de Sănătate. 

Amintim că în 2012 Ministerul Sănătății a procurat prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină 100 de mașini, care au costat peste 11 milioane de lei. Acestea urmau să ajungă în 59 de Centre de Sănătate și 22 de Oficii de Sănătate, însă o parte din ele au fost transferate spre folosință Centrelor raionale de Sănătate Publică.

 

Articole la aceeași temă:

Au primit mașini noi, dar nu le-au folosit nicio zi. Mașinile unor Centre ale medicilor de familie au ajuns „în arendă” la cei de la Sanepid