Autor: Irina Miron
Berea ar putea fi inclusă în lista băuturilor alcoolice, iar publicitatea la acestea, interzisă în spațiul media și cel public. Așa arată prevederile unui nou proiect de lege, elaborat de Ministerul Sănătății. Conform aceluiași document, urmează să fie interzis și comerțul ambulant cu alcool, în chioșcurile și pavilioane cu o suprafață mai mică de 20 de metri pătrați. Proiectul de lege este în dezbateri publice.
Potrivit noului proiect de lege, berea s-ar putea înscrie în grupul băuturilor alcoolice, alături de vin, vodcă sau alte produse ce conțin o concentrație de alcool de cel puțin 15%. În documentul supus dezbaterilor, responsabilii de la Ministerul Sănătății propun și o definiție mai clară a băuturilor alcoolice pe care o denumesc „producție alcoolică, destinată consumului uman, având caracteristici organoleptice specifice și concentrația alcoolică de minimum 15%, cu sau fără adaos de sucuri, macerate, morse, extracte, produse cu conținut de zahăr, arome naturale sau substanțe aromatice, alte ingrediente și apă condiționată, fie numai din ingrediente naturale”.
Autoritățile își propun ca după adoptarea legii să fie interzisă publicitatea la alcool în spațiul public și de media. Aceasta urmează să se regăsească doar pe afișele din magazinele ce se află la o distanță de cel puțin 200 de metri de o instituție de învățământ.
Totodată, conform proiectului de lege, se interzice vânzarea băuturilor tari în sticle de plastic. Berea și vinul se vor vinde, totuși, în astfel de ambalaje.
Dacă experții în sănătate susțin prevederile de mai sus, altele nu sunt la fel de apreciate. Astfel, în timp ce documentul permite depozitarea și comerțul alcoolului doar în construcții capitale noi, berea poate fi depozitată și în spații care altădată au avut o altă destinație. De asemenea, proiectul de lege permite comerțul angro al berii, nu și al altor băuturi alcoolice. „Acolo unde sunt excepții se lasă loc de interpretări. Statul ar trebui să asigure și un mecanism clar de control al acestor excepții”, este de părere Ghenadie Țurcanu, expert la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate.
Mai mult, expertul este de părere că proiectul de lege este incomplet și trebuie revăzut. „Dacă sunt stabilite interdicții, atunci acestea ar trebui să se regăsească și în Codul Contravențional, ca să fie clar ce pedepse implică și cine constată că s-au încălcat niște lucruri”, menționează Țurcanu. „În plus, mai sunt necesare acțiuni de informare a populației privind efectele consumului de alcool, în special în rândul elevilor, poate ar fi bine să se implice și Ministerul Educației”, a adăugat Ghenadie Țurcanu.
Noul proiect de lege a păstrat și unele dintre vechile prevederi. Astfel, este interzisă în continuare vânzarea alcoolului persoanelor care nu au împlinit 18 ani. De asemenea, este interzisă vânzarea băuturilor alcoolice, între ora 22.00 și 08.00 dimineața.
Inițiativa autorităților vine în condițiile în care 10% din mortalitatea populației Moldovei cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani este provocată de consumul abuziv de alcool, iar 40% dintre cazurile de intoxicații și otrăviri sunt provocate de băuturile alcoolice. Mai mult, un studiu recent al Organizației Mondiale a Sănătății arată că alcoolul este principalul dăunător al sănătății moldovenilor. Acesta majorează riscul de dezvoltare a cirozelor hepatice, a cancerului, ictusului și malformațiilor congenitale.
În evidențele medicilor din Moldova se află 47 de mii de persoane ce suferă de alcoolism, dintre care 15% sunt femei. Anul trecut, au fost tratați peste 8 mii de pacienți. Fiecare caz de tratament costă în medie 5.300 de lei, iar majoritatea cheltuielilor sunt suportate de stat.
Articole relaționate:
Vor învăța din clasa întâi cât de periculoase sunt drogurile și alcoolul