Autor: Irina Miron

Deputații liberali au depus o contestație la Curtea Constituțională, privind legalitatea deciziei autorităților de a scoate la privatizare Spitalul Clinic Republican „Toma Ciorbă” și Spitalul de Traumatologie și Ortopedie. 

Plângerea a fost depusă în această dimineață, în numele legislatorilor liberali, de către deputatul Gheorghe Brega, membru al Comisiei Parlamentare pentru Sănătate. Potrivit lui Brega, terenurile pe care se află cele două instituții medicale, incluse în lista monumentelor arhitecturale ocrotite de stat, nu pot fi privatizate. „E o încălcare gravă, de asta am contestat-o. Cele două instituții sunt domenii publice cărora nu le poate fi schimbată destinația. În plus, nu e clar ce s-ar putea întâmpla cu angajații în cazul privatizării, nu putem permite asta”, a explicat Gheorghe Brega inițiativa.

În apărarea terenurilor și clădirilor în care activează de ani de zile se pronunță și directorul Spitalului „Toma Ciorbă”. „Privatizarea reprezintă o încălcare gravă a legislației. S-a ajuns până la Curtea Constituțională pentru că s-au implicat mai mulți oameni, inclusiv reprezentanții Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, iar asta e de bine și ne dă încredere că terenurile nu vor fi privatizate”, a spus Victor Deatișen, directorul Spitalului Clinic Republican „Toma Ciorbă”.

În schimb, directorul Spitalului de Traumatologie și Ortopedie, Anatolie Taran, care a fost mai rezervat în declarații în momentul în care presa a aflat că statul a scos la privatizare cele două spitale, s-a arătat mai puțin mulțumit de intervenția deputaților liberali. „Consider că e oarecum deplasată ideea de a contesta decizia de privatizare a spitalelor. E clar doar că nu se vinde spitalul, ci un teren pe care se va construi un bloc nou”, a menționat Anatolie Taran, refuzând să ofere și alte detalii.

Potrivit experților imobiliari, valoarea celor două terenuri din centrul Capitalei este una extrem de mare. Ei spun că un singur ar de teren poate fi vândut cu 20 de mii de euro. Numai terenul pe care este amplasat Spitalul Toma Ciorbă este evaluat la aproximativ 4 milioane de euro.

Reamintim că terenurile pe care se află cele două instituții medicale, figurează în lista bunurilor supuse privatizării, incluse într-o Hotărâre de Guvern, publicată pe 27 septembrie în Monitorul Oficial.

 

Citește la aceeași temă:

Spitalele Toma Ciorbă și cel de Traumatologie și Ortopedie ar putea fi vândute în orice moment. Terenurile pe care se află acestea au fost scoase la privatizare, iar directorii nu știu ce urmează