Acest proiect împinge și mai mult reglementarea legislativă a sistemului sănătății spre abis. Republica Moldova are deja, în acest sens, un precedent când Legea ocrotirii sănătății a fost amendată, în 2010, prin introducerea normei conform căreia Parlamentul reorganizează sistemul de sănătate. Anume această normă, lucru arhicunoscut, a creat blocaje în realizarea reformei în sănătate, iar fiecare dintre actori a interpretat și acționat în funcție de anumite conjuncturi existente. Inexplicabil este și faptul că unii autori ai acestei legi, în acea perioadă erau oponenți efervescenți a amendamentelor respective.
Este important să evidențiem câteva aspecte legate de proiectul Legii Spitalelor. În primul rând, asistăm la o desincronizare a angajamentelor și acțiunilor Parlamentului și Guvernului în realizarea reformei în sănătate. Mai ales că Ministerul Sănătății trebuie să vină în Parlament cu strategia de reformare a întregului sistem de sănătate, unde un capitol important va viza sectorul spitalicesc.
În al doilea rând, ceea ce propune acest proiect de lege vine să creeze blocaje imense în realizarea reformei sistemului sănătății, dar și funcționării acestuia. Este oare corect să avem și să menținem spitale total ineficiente, care au 30 de paturi, 7 medici, secții pustii, din simplu motiv că contrar raționamentelor economice, de management a spitalelor, precum și raționamente sociale, s-a promovat și adoptat o lege a spitalelor? Practic, fiecare capitol al acestei legi este în incompatibilitate și în contradicție cu actele normative și legislative în vigoare. Cum poate fi interpretată o normă care vine să reducă din atribuțiile Ministerului Sănătății, fără a lua în considerare că, în mod particular și doar pentru anumite aspecte (ex. reorganizarea instituției), nu este posibil să limitezi atribuțiile unui fondator? Aceste prevederi vin în contradicție cu legislația civilă, care de fapt reglementează aceste aspecte. Un alt paradox, dacă se tot face trimitere la practica internațională – un spital universitar nu are în calitate de fondator o universitate de medicină.
În al treilea rând, cred că iarăși asistăm la situația de copy-paste din legislația română. Republica Moldova și-a învățat lecția când legi adoptate după așa model, precum cea a Colegiului Medicilor, nu pot fi aplicate. Nu toate practicile legislative și de reglementare din alte țări pot fi extrapolate în Republica Moldova.
Principalul vinovat de această situație, una extrem de sensibilă, este Ministerul Sănătății. Modalitatea în care a ales și înțeles Ministerul Sănătății să reformeze sectorul spitalicesc, în condițiile în care are suficientă expertiză, lipsa unei comunicări adecvate, tărăgănarea prezentării în Parlament a Strategiei de reformare, etc. a și generat această stare de lucruri. Prin urmare, Ministerul Sănătății trebuie să dea dovadă de voință și capacități pentru a aduce lucrurile la normalitate, că de altfel riscă ca adoptarea documentului să fie principala realizare în acest mandat.
Parlamentul nu are nevoie de așa atribuții, precum reorganizarea spitalelor, aprobarea unui registru al spitalelor, etc. Nu dă bine instituției Parlamentului, deoarece, urmând o astfel de logică ar trebui să elaborăm o lege a centrelor de sănătate publică, o altă lege a centrelor medicilor de familie, o lege a centrelor de diagnostic, o lege a ambulanțelor, etc.