Redactor: Sorina Bujarov

Autorităţile sanitare americane se confruntă cu un caz foarte rar de transmitere a infecției HIV în urma unui contact sexual dintre două femei. Aceste cazuri sunt foarte rare şi foarte greu de confirmat pentru că pot apărea şi alţi factori de risc, precum relaţiile heterosexuale concomitente, folosirea aceleeaşi seringi pentru injectarea de droguri și altele, care nu au cum să fie excluşi, potrivit autorilor unui articol pe această temă din cadrul Centrului federal de Control şi Prevenire a Bolilor.

În cazul acestui cuplu de femei, cea care a contactat virusul, la şase luni după ce a început relaţiile sexuale cu partenera sa în vârstă de 43 de ani, seropozitivă din 2008, nu a semnalat nicio altă posibilă cauză de infectare, informează News Max Health.

Femeia care s-a infectat are 46 de ani şi a fost testată seronegativ la începutul acestei relaţii, în 2012. Ea susţine că nu a avut alţi parteneri sexuali în această perioadă şi că nu a mai întreţinut niciun raport heterosexual de mai bine de 10 ani.

Cele două femei au precizat că au întreţinut în mod repetat contacte sexuale orale neprotejate şi că au folosit jucării erotice pe care nu le-au împărţit cu nimeni. De asemenea, ele au descris natura acestor relaţii sexuale drept mai dură, până la punctul de a se răni şi de a apărea sângerări.

Corpurile virale cu care sunt infectate cele două femei sunt cvasi-identice din punct de vedere genetic, conform autorilor studiului.

Deşi cazurile de transmitere a infecției HIV în urma unei relaţii homosexuale între femei sunt extrem de rare, iată că nu sunt imposibile, avertizează Centrului federal de Control şi Prevenire a Bolilor, amintind că acest virus poate fi întâlnit atât în fluidele vaginale cât şi în sângele menstrual.

 

Articole relaționate:

Un bebeluș s-ar fi vindecat de HIV, după ce a fost tratat cu antiretrovirale încă de la naștere 

Tratamentul timpuriu al infecției HIV ar putea salva milioane de vieți 

Anticorpii descoperiți recent cresc speranța unui vaccin împotriva HIV