Redactor: Sorina Bujarov

În ultimul deceniu, în Anglia, numărul de decese prin boală cardiacă şi accident vascular cerebral a scăzut cu 40 la sută. În mare parte, arată datele unui studiu publicat în revista științifică BMJ Open, datorită faptului că populația a redus cu până la 15% consumul de sare.

Autorii au analizat datele a peste 31.500 de persoane cuprinse într-un studiu naţional de sănătate din anii 2003 (când au fost introduse primele măsuri de reducere a consumului de sare în Marea Britanie), 2006, 2008 şi 2011, scrie Săntate TV. Consumul mediu de sare al populaţiei a fost calculat din urina colectată pe o perioadă de 24 de ore de la 3.000 de persoane care au făcut parte dintr-un studiu naţional de dietă şi nutriţie între 2003 şi 2011. 

 Motivul pentru care ne place șunca și de ce ar trebui să renunțăm la acest tip de carne procesată 

 În această perioadă, datele naţionale indică o scădere cu 42% a deceselor prin AVC (accident vascular cerebral) şi cu 40% a celor prin boală coronariană în Anglia. De asemenea, a scăzut şi prevalenţa unor factori de risc ai bolilor cardiovasculare, printre care valorile medii ale colesterolului, tensiunii arteriale (3/1,4 mm Hg) şi fumatului, însă indicele de masă coporală a crescut. Consumul de fructe şi legume a înregistrat de asemenea o uşoară creştere.

Cu excepţia creşterii în greutate, toate aceste evoluţii, alături de îmbunătăţirea tratamentului bolii cardiovasculare şi a factorilor săi de risc, ar putea explica scăderea dramatică a deceselor prin AVC şi boală cardiacă, explică autorii.

Consumul de sare a scăzut în medie în aceeaşi perioadă cu 1,4 g, adică 15%. Iar printre persoanele care nu luau medicamente antihipertensive, tensiunea arterială medie a scăzut semnificativ, cu 2,7/1,1 mm Hg, chiar şi după ce au fost luaţi în considerare ceilalţi factori.

 Consumul redus de sare vă poate proteja de cancerul gastric 

Autorii atrag atenţia că pentru această cercetare au folosit mai multe seturi de date implicând pesoane diferite, însemnând că nu au putut urmări modificările la nivel individual şi că nu au putut introduce în ecuaţie nivelul activităţii fizice. Cu toate acestea, ei concluzionează că reducerea consumului de sare a avut probabil o contribuţie importantă în reducerea tensiunii arteriale a englezilor între 2003 şi 2011 şi, deci, asupra reducerii deceselor prin AVC şi boală cardiacă ischemică.

Cu toate acestea, ei atrag atenţia că 70 la sută din populaţie continuă să consume mai mult decât cantitatea recomandată de 6g pe zi, 80% din consum provenind din mâncărurile procesate.

 

█ Articole relaționate:

Fructele de pădure, peştele gras sau legumele cu frunze verzi îţi pot îmbunătăţi memoria 

Cele mai frecvente greșeli pe care le comiți atunci când ții dietă. Cum le poți evita 

Există alimente care combat inflamația în organism