Autor: Sorina David

De când este director la Centrul pentru Drepturile Omului spune că deja nu îl mai șochează nimic. Asta pentru că anual cunoaște zeci de oameni cărora le-a fost distrusă viața din cauza carențelor sistemului medical. Mai grav însă, spune Anatolie Munteanu, este faptul că moldovenii nu-și cunosc drepturile și nu știu să-și ceară dreptatea. De cele mai multe ori, oamenii acceptă carențele sistemului medical ca pe un lucru normal, devenind toleranți chiar și cu cele mai mari erori medicale. Cine se face vinovat de această situație, aflați în interviul de mai jos.

Domnule Munteanu, pentru că reprezentați Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova și oamenii vin la dumneavoastră atunci când le sunt încălcate niște drepturi. Pe ce se plâng cel mai des? Spuneaţi că în ultimii ani moldovenii au început să vorbească tot mai mult despre discriminare. De ce?

Pentru că de multe ori se confruntă cu problema discriminării. Deși nu avem ură rasială, și Slavă Domnului că nu există, foarte mulți oameni se simt discriminați pe criterii etnice, religioase, chiar de vârstă și sex. Mulţi mă întreabă ce cred eu despre faptul că avem anual peste o mie de cereri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, din moment ce spun că lucrurile la capitolul discriminare s-au schimbat spre bine. Eu consider că este un lucru bun faptul că moldovenii ajung chiar şi la CEDO. Asta înseamnă că oamenii încep să-şi cunoască drepturile și că noi ne facem treaba bine. Acesta este unul dintre scopurile instituției noastre, să propagăm şi să promovăm ideea respecării drepturilor omului în societate. Cei 55 de oameni care lucrează în Centrul pentru Drepturile Omului întotdeauna sunt gata să ajute oamenii, atunci când vine vorba despre încălcarea drepturilor. Oricând le putem oferi asistenţă juridică. Mai mult de atât, îi învăţăm pe oameni să îşi apere singuri drepturile. Consider că este foarte bine când oamenii sunt înarmaţi cu cunoştinţe şi le pot aplica pentru a-şi apăra drepturile.  

Chiar credeți că moldovenii încep să-și cunoască drepturile mai bine? Uitați-vă la sistemul medical. Abia începem să înțelegem ce este malpraxisul, în timp ce în țările dezvoltate, pacienții câștigă proces după proces…

Eu mi-aş dori mult mai mult. Cum se spune, este loc şi de mai bine. Totuşi, văd o tendinţă îmbucurătoare. Oamenii tot mai des şi mai des solicită implicarea instituțiilor de stat şi cer respectarea drepturilor. Cu toate acestea, noi am constatat mai multe carenţe în funcţionarea aparatului public. Pregătirea funcţionarilor noştri nu este cea mai bună, deşi aceştia ar trebui să ofere ajutorul cuvenit atunci când cetăţeanul merge şi solicită consultanţă sau asistenţă. De aceea oamenii ar trebui să înţeleagă că, deşi sunt funcţionari care ar trebui să-i ajute, şi ei trebuie să-şi dea străduiţa şi nu să aşteapte ca altcineva să facă totul pentru ei. Trebuie să-şi înveţe singuri drepturile şi să se informeze cum trebuie să procedeze în anumite situaţii. Conjugând eforturile funcţionarului public cu ale cetăţeanului, este mai mult probabil ca rezultatul să fie unul pozitiv.   

Voi insistat pe domeniul sănătății. Cât de bine îşi cunosc drepturile pacienţii moldoveni?

Categoric nu îşi cunosc drepturile. Sondajele arată că 93 la sută dintre moldoveni oferă plăți informale medicilor, deși au poliță de asigurare medicală. Anual, moldovenii plătesc peste două miliarde de lei plăți informale. Reiese deci că pacienţii nu-şi cunosc drepturile. Mai nou, a apărut noțiunea de pacient protejat, adică pacient care se află sub protecția unui medic. La modul practic asta înseamnă că medicul își ajută pacientul să treacă fără rând la alți medici, sfidându-i pe ceilalți pacienți care sunt nevoiți să stea la coadă ore în șir să dea sau să ia niște analize. E foarte trist că se întâmplă aşa ceva.

Mulți laudă sistemul nostru medical, însă şi mai mulţi îl critică, chiar și oameni din sistem. Am discutat cu diverși specialiști pe tema dreptului pacientului la sănătate și nici ei nu sunt de acord cu anumite lucruri, că uneori când nu le ajung pacienți trebuie să-i inventeze, iar când sunt prea mulți trebuie să-i amâne, însă aşa se munceşte şi ei spun că nu au încotro. Pacienții însă suportă ca pe ceva normal.

Cetățeanul nostru, pe lângă faptul că nu-și cunoaște suficient drepturile, nici nu este suficient de pregătit pentru un sistem contemporan de ocrotire a sănătății. Am constatat că noțiunea de vizită planificată la medicul de familie nu prea este acceptată de moldoveni. Nici investigațiile profilactice nu se practică. Autorităţile încearcă educarea acestor deprinderi, doar că pe segmente foarte înguste, cum ar fi  boli mai grave, spre exemplu cancerul de col uterin, cancer mamar, etc. În opinia mea însă, cetățenii trebuie să fie instruiți în ceea ce ține de profilaxie, iar această obligaţie îi revine statului, pentru că, potrivit Constituției, statul garantează, prin mecanismele sale, ocrotirea sănătății.

Nu pretind însă ca medicii să fie constituționaliști, dar vreau ca ei să iasă din pătratul acesta obișnuit de gândire, precum că pacientul este doar cel care vine la cabinet și are acces la servicii medicale. De cealaltă parte, este important ca statul, prin mecanismele sale, să garanteze fluxul de informații către cetățeni şi să educe în ei o nouă abordare a calității sănătății.

Și despre obligații ce cunosc pacienții moldoveni?

Cetățeanul nostru ar fi obligat să ducă un mod de viață sănătos, dar el nu o face. Vorbesc mai ales despre persoanele care primesc un anumit suport, sub formă de compensație. Ei sunt obligați să respecte un regim oarecare şi cele prescrise de către medic. Oamenii care vor să beneficieze de alocație, trebuie să treacă înainte de toate anumite analize, după care un curs de lecuire. La noi însă se întâmplă altfel. Totul se rezolvă prin intermediul plăților neformale. Trebuie de reamintit cetăţenilor însă că legea prevede doi subiecți ai corupției - cel care oferă și cel care ia bani. Astfel, cetățeanul, cu toate privilegiile sale, poate deveni și el corupt şi poate fi pedepsit la fel ca şi cel care ia banii oferiţi. Pentru o colaborare medic-pacient eficientă este nevoie ca ambele părți să fie interesate să-și facă treaba sau să-și îndeplinească propriile obligații. Știu că pacienților le e ușor să dea vina pe medic, însă nici acestora nu le vine ușor. Am impresia că medicii noștri lucrează în niște muzee a medicinei, pentru că utilajele sunt foarte vechi. Chiar şi cazul cu copiii confundați la morga de la maternitatea nr.1. Medici au spus că atunci murise vreo cinci copii, de aceea și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Eu nu înțeleg, cum poți să dai o astfel de explicație. În anii precedenți, dacă într-o instituție murea un copil la naștere deja apăreau semne de întrebare cu privire la calitatea asistenței medicale prestată în această instituție. Astăzi însă acest lucru este privită ca ceva normal. Chiar am făcut o interpelare oficială, ca să vedem care este dinamica mortalității în acest spital, pentru că nu este normal deloc ceea ce se întâmplă.

„Medicilor li se încalcă multe drepturi”

Și medicii, cât de bine cunosc ei legile care le reglementează activitatea?

După mai multe întâmplări, am ajuns la concluzia că medici nu cunosc cadrul juridic care le reglementează activitatea. O să vă povestesc un exemplu. M-a sunat într-o zi un angajat al oficiului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova, care mi-a spus că într-un spital pentru copii din capitală părinţii unui copil de zece ani nu permit doctorilor să-i facă transfuzie de sânge. Am mers acolo, unde părinţii cu mai multe rude se certau cu doctorii ca aceştia să nu facă trasnfuzia de sânge. Reamintesc că părinţii sunt reprezentanţii legali ai copilului şi ei iau decizii în locul acestuia până la vârsta de 18 ani. Există însă şi un cadru normativ care prevede ca atunci când este nevoie de a interveni pentru a apăra, în sens larg dreptul la ocrotirea sănătăţii, în sens particular - de a salva o viaţă, corpul de medici poate şi trebuie să intervină obligatoriu, chiar şi fără acordul cuiva. În acest caz nici nu era nevoie de intervenţia noastră, ca să convingem medicii sau părinţii să facă această procedură. Doctorii trebuiau să ia această decizie singuri.

Dacă e să vorbesc despre drepturile medicilor și felul cum sunt respectate acestea, atunci cred că medicilor li se încalcă multe drepturi. Muncesc mai mult decât prevede programul de lucru, în condiții nu tocmai bune, e puțin personal și trebuie să se desfacă în două pentru a face față fluxului de pacienți şi lucrează chiar și la pensie. Este vorba despre niște disfuncții care au rămas din timpurile sovietice, care nu au putut fi eliminate. În țările dezvoltate și democratice vedem că lumea protestează - medicii, profesorii, agricultorii. La noi, nu. Motivează că sunt foarte obosiți și nu mai au gust de așa ceva.

Spuneați că medicii se adresează mai rar la Centrul pentru Drepturile Omului, pentru apărarea propriilor drepturi. Nu este acesta un semn că nici ei nu își cunosc drepturile?

La noi lumea lucrează cum a spus șeful, chiar dacă legea prevede respectarea orarului de muncă. Medicii, dar şi alţi specialişti, lucrează până se termină volumul de muncă, dar nu până se termină orarul de lucru. Lucrurile o să se schimbe atunci când o să se dorească din interior să se schimbe. Putem noi să invetăm o mulțime de mecanisme de control, dar până când oamenii nu vor dori să respecte singuri unele lucruri, fără să fie impuși de către altcineva, nimic nu se va schimba.

Multe lucruri se fac doar de ochii lumii, în spitale inclusiv, însă nu cred că e o abordare corectă. Un exemplu – secția pentru copii din spitalul raional Comrat este neacreditată. Cu toate acestea, o mamă cu copilul său a fost internată aici, acolo fiind nişte condiţii deplorabile. În Legea privind acreditarea instituțiilor medicale, din 2001, este precizat că se acreditează instituția, însă noi avem cazuri când spitalul în ansamblu se acreditează, iar unele secții nu. La Institutul Mamei și Copilului nu funcționează laboratorul, secția de chirurgie pentru copii nu este acreditată, însă instituţia lucrează şi încă este considerată una ce prestează servicii calitative. Din moment ce avem Constituția care ne garantează dreptul la asistență medicală de calitate, îmi pun întrebarea - dacă nu este acreditată secția, dar aici se prestează servicii medicale, cum poți să-i garantezi omului servicii de calitate?

„Legea este bună numai atunci când nu rămâne doar pe hârtie, dar se pune în aplicare”

„Legea e bună când e pusă în aplicare și nu rămâne pe hârtie”

Un alt exemplu- spitalul din Taraclia nu este acreditat, cu toate acestea este contractat de către Compania Națională de Asigurări în Medicină și prestează servicii medicale. Oare nu este aceeași lege pentru toți? Am impresia că unii demnitari publici acceptă starea de lucruri așa cum este și nu depun suflet deloc în ceea ce fac. Mulți zic că noi avem legi bune, doar că nu se pun în aplicare, ceea ce este o abordare total greșită. Legea este bună numai atunci când nu rămâne doar pe hârtie, dar se pune în aplicare. Pentru aceasta trebuie să existe un funcționar care să depună nu doar cerneală și hârte într-o lege, dar și suflet și să facă orice până când această lege este pusă în aplicare. La noi însă se întâmplă că se adoptă o lege, se raportează, ca și cum avansarea Republicii Moldova are loc, iar mai departe nu se întâmplă nimic.

Să revenim la pacienţi. Ştiu aceştia unde să se adreseze atunci când li se încalcă un drept într-o instituţie medicală?

Anul trecut am avut 52 de plângeri din partea cetăţenilor Republicii Moldova, printre care plângeri legate de plăţile informale în sănătate, mărimea poliţei medicale, care nu este proporţională cu veniturile sau calitatea proastă a asistenţei medicale. Unele le-am examinat noi, altele le-am direcţionat către alte instituţii, pentru că, de fapt, este vorba despre încălcarea regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, o normă prevăzută în Codul Penal. Sunt situații când persoanele se adresează preşedintelui Parlamentului, alţii premierului, preşedintelui ţării. Vă daţi seama că niciunul din aceşti trei nu sunt persoana potrivită, deoarece niciunul din ei nu o să se implice direct în vederea rezolvării unei astfel de probleme. Ei pot doar să direcţioneze cazul către instituția abilitată. Din experiența mea pot spune că majoritatea nu ştiu unde să se adreseze, atunci când li se încalcă un drept în instituţiile medicale. De regulă, se adresează la mai multe instituţii, până ajung la cea care trebuie. În contextul acestei întrebări, există însă şi altă problemă - intensitatea cu care moldovenii vor să-şi apere drepturile. Am să vă dau un exemplu. De curând am aflat din presă că unui pacient i s-a încălcat dreptul într-o instituţie medicală. Eu am rugat colegii mei să-l caute şi să-i explice că noi putem să-l ajutăm să meargă în instanţă şi că îi putem oferi asistenţa juridică necesară. Paradoxal, însă ne-a refuzat. Oamenii nu ştiu să meargă până la capăt. Deşi noi am manifestat deschidere totală, el a spus că o să se mai gândească. Şi acesta nu este singurul caz. Am avut un caz când o tânără a rămas fără organele reproductive, după ce la naştere medicii nu ştiu ce i-au făcut. A ajuns la noi doar la insistenţa mamei, cu toate că medicii i-au distrus viaţa. Oamenii nu ştiu să-şi ceară dreptatea.  

Cine, din punctul dvs de vedere, se face vinovat de faptul că oamenii nu sunt informați unde trebuie să se adreseze atunci când le este încălcat un drept?

În Legea cu privire la drepturile şi obligaţiile pacienţilor este scris că pacientul are dreptul să fie informat, într-un limbaj accesibil, despre caracterul maladiei, ce trebuie să facă ca să se trateze, care sunt investigaţiile prescrise, pentru ce ele sunt necesare şi unde trebuie să se adreseze în caz că are unele nelămuriri sau nemulţumiri. Aşa deci, cadrul normativ prevede ca instituţiile medicale, prin intermediul medicilor, să informeze pacientul despre toate acestea. Da, în spitale sunt afişate panouri informative despre drepturile pacientului şi unde trebuie să se adreseze în cazul unei probleme, însă vedem că în unele instituții aceste panouri lipsesc sau sunt scrise cu caractere mărunte, aşa încât să poţi citi doar cu ochelari. Responsabilii nu pun suflet în toat ceea ce fac. Aceste panouri sunt puse doar ca să fie, în caz că vine vreun control.

Aţi menţionat că aţi avut 52 de plângeri din partea pacienţilor anul trecut. Ce încălcări invocă mai des pacienții?

Consecinţele de neplată a primelor de asigurare obligatorie, calitatea necorespunzătoare a serviciilor de asistenţă medicală, erorile în stabilirea diagnosticului, condiţiile deplorabile ale infrastructurii instituţiilor medicale şi plăţile informale. În ceea ce ţine de calitate, în mare parte oamenii se plâng că medici nu le explică pe înţelesul lor despre procedurile medicale, efectele adverse ale acestora şi multe altele. Sunt şi plângeri pe malpraxis. Am avut un caz când medicii trebuiau să-i extirpeze unei paciente un ovar bolnav, dar l-au scos pe cel sănătos. Mai grav este că sistemul este obişnuit cu lipsurile într-atât încât consideră normal faptul că se comit erori şi cred că pacientul ar trebui să fie tolerant cu acestea.

„E paradoxal că specialiştii din domeniul securităţii statului pot fi pregătiţi în instituţiile private, însă specialiştii din medicină nu”

În mare parte, ce finalitate au aceste plângeri. Reușesc pacienții să-și facă dreptate?

Noi niciodată nu urmărim scopul ca plângerea pacientului să rămână doar pe hârtie. Conceptul instituţiei pe care o conduc constă în medierea, în repunerea în drepturi, rezolvare pe cale amiabilă a situaţiei. Deja când sunt cazuri mai grave, care intră în aria de acţiune a Codului Penal, atunci expediem cazul procurorilor ca ei să investigheze şi să ia atitudine. Avem şi exemple de conlucrare cu organele Procuraturii, sunt şi hotărâri judecătoreşti, însă nu avem sentinţe de privare de libertate. Avem sentinţe de suspendare condiţionată a aplicării pedepsei. Acestea sunt măsuri mai radicale. Au fost cazuri când noi am intervenit aşa, cu autoritatea noastră, pentru pacienţii ce trebuie să beneficieze de insulină sau în cazul când pacienţii trebuiau să beneficieze de cure de dializă. În mare parte însă, calitatea intervenţiei noastre depinde de caracterul combativ şi de fermitatea solicitantului.

Spuneți că colaborați cu diverse instituţii pentru rezolvarea anumitor cazuri. Cât de deschise sunt atunci când vine vorba despre încălcarea drepturilor pacientului?

Au fost multe situaţii când am avut parte de o reacţie foarte modestă din partea Ministerului Sănătăţii. Am avut un caz la Ocniţa când un pacient a solicitat echipajul de urgenţă, însă când acesta a juns pacientul deja decedase. Atunci, medicii au hotărât să lase pacientul mort în sat, fără măcar să-l transporte la centrul de medicină legală. Mai mult decât atât, i-au făcut autopsia într-un şopron de acasă. Noi am sesizat şi Ministerul Sănătăţii, însă mai apoi aceştia ne-au comunicat că nu au identificat încălcări sau abateri şi că triajul a fost făcut corespunzător. Când solicităm Ministerului Sănătăţii să se implice în gestionarea unei situaţii, de regulă, primim răspunsuri că nu sunt temeiuri pentru a interveni. De aici vine şi ideea noastră că avem nevoie de un mecanism independent prin care am examina plângerile ce se referă la calitatea serviciilor medicale. Poate situaţia se va schimba când va fi instituit Colegiul Medicilor, însă vedem că Legea demult a fost adoptată, dar lucrurile nu se mişcă din loc.

O altă idee care ar rezolva situaţiile de acest gen ar fi constituirea unui Consiliu Consultativ, pe lângă ombudsman, care ar putea examina asemenea cereri. Aşa am putea şi noi presta servicii mai calitative în ceea ce ţine de apărarea drepturilor pacienţilor, pentru că în acest moment nu avem medici în instituţie.

Am discutat şi cu unii specialişti la acest subiect şi mi-au spus că este o idee bună, dar există alte aspecte. Faptul că medicul care are să dea sentinţa finală în legătură cu un caz poate fi coleg de facultate, cămin, sau de serviciu cu medicul care este acuzat de ceva. Astfel, ne-am dat seama că există riscul ca concluzia specialistului din acest consiliu să nu fie obectivă. Am conştientizat că problema nu poate fi rezolvată, deoarece în Republica Moldova studiile medicale se pot face doar la instituţii de stat. Pentru mine e paradoxal că specialiştii din domeniul securităţii statului pot fi pregătiţi în instituţiile private, însă specialiştii din medicină nu.

În opinia dumneavoastră, din ce motiv Ministerul Sănătăţii evită să se implice în rezolvarea situaţiilor de conflict dintre pacienţi şi medici sau instituţiile medicale?

Nu ştiu. Pot doar să bănuiesc că încearcă să-şi protejeze instituţiile subordonate sau oamenii din sistem. Îmi dau seama că există o solidaritate, din cauza condiţiilor grele în care muncesc medicii. Chiar eu m-am convins de acest lucru. Într-un sat din raionul Orhei medicul munceşte iarna îmbrăcat în palton, cu mâinile îngheţate. Vă îmaginaţi în ce condiţii munceşte acest doctor? Noi i-am pus câteva întrebări, când investigam cazul, iar doamna a început a plânge, spunând că renunţă la seriviciu, pentru că nici nu se merită la ce salariu primește. Însă medicii trebuie să înţeleagă că atâta timp cât acceptă condiţiile în care muncesc, trebuie să-şi asume anumite responsabilităţi, pentru calitatea serviciilor pe care le prestează.  

„Medicii trebuie să-și preţuiască munca pe care o fac, dar şi să ceară ca munca lor să fie apreciată”

Are nevoie Republica Moldova de o lege a malpraxisului?

Pentru Moldova, în condiţiile în care funcţionează astăzi sistemul medical, este nevoie de un cadru normativ care ar stabili nişte principii directorii în domeniul erorilor comise de medici. Ştiu că de curând a apărut o companie de asigurări care asigură medicii de malpraxis. Mi se pare un început foarte promiţător. Nu am fost niciodată părtaşul sancţiunilor, fie disciplinare, penale sau contravenţionale. Noţiunea de malpraxis însă ar trebui să mobilizeze sistemul pentru a preveni şi asigura populaţia de aceste erori. Dacă deschidem dex-ul vedem că eroarea nu presupune intenţie, şi eu sunt de părere că aceasta este făcută fără intenție. Medicul tot este mişcat de ideea de a ajuta, de a salva, doar că el admite, din neglijenţă, anumite greşeli. Însă neglijenţa este o formă de vinovăţie. O lege a malpraxisului ar trebui să izoleze problema, să nu permită metastaze, în ceea ce ţine de erori medicale, şi în alte situaţii. Aceasta e necesară ca o măsură de educare a medicilor, pentru ca erorile medicale să nu devină o obişnuinţă.

În opinia dumneavoastră, care este cea mai mare problemă a sistemului medical din Republica Moldova?

Lipsa inteligenţei sistemului.

Sistemul, totuşi, este condus de către cineva…

Inteligenţa ţine de factorul uman. Conducătorul, de regulă, trebuie să fie inteligent, dar asta nu e de ajuns. Mai contează atitudinea faţă de oameni, atitudinea faţă de procesul de medicaţie și faţă de propria poziţionare în sistemul medical.  

Există soluţii pentru această problemă?

Cred că da. Este nevoie de un efort suplimentar la ceea ce există astăzi. În primul rând este nevoie  de o alternativă de pregătire a cadrelor medicale, trebuie elaborate strategii de schimbare a modului de tratare a pacientului, trebuie elaborate strategii de educare a pacientului, în ceea ce ţine de sănătatea preventivă. De asemenea, este nevoie de a deprinde lucrătorii medicali să preţuiască munca pe care o fac, dar şi să ceară ca munca lor să fie apreciată. Nu trebuie să ceară de la pacient, prin solicitarea plăţilor informale, dar de la autorităţile din domeniu. Trebuie să realizăm că nu o să putem să schimbăm sistemul pentru o persoană, dar trebuie să facem tot posibilul ca nicio persoană să nu aibă de suferit, nici medic și nici pacient.

Domnule Muneanu, vă mulțumesc pentru acest interviu.