Ala Nemerenco, expert Biroul OMS Moldova: „Medicii care și-au făcut studiile din resurse bugetare trebuie să muncească în sistemul de sănătate, până când statul își recuperează cheltuielile”

Ala Nemerenco, expert, biroul OMS în Moldova

Scopul studiului nu a fost să vedem câți bani sunt irosiți pentru pregătirea cadrelor medicale, ci să vedem costurile reale. Sunt o serie de lucruri care ar trebui schimbate, iar studiul acesta constituie o bază argumentată pentru identificarea și implementarea unor noi politici în domeniu.

O problemă identificată în cadrul studiului este modalitatea de stabilire a resurselor bugetare pentru pregătirea doctorilor. Ministerul Finanțelor se conduce de o metodă mai veche de calcul. În plus, trebuie să existe o diferențiere între domenii, deoarece instruirea în medicină costă foarte scump – este vorba despre laboratoare, echipamente, clinici universitare, număr mai mic de studenţi în grupe, etc..

Totodată, s-a constatat o diferență de preț pe care o achită statul pentru instruirea unui student și prețul de contract pentru aceeași specialitate. Suma contractului este mai mică, decât alocă statul, ceea ce nu este corect. Dacă o carte costă 100 de lei, atunci ea poate fi vândută numai la acest preț și nu mai puțin. Diferenţa de preţ neapărat se subsidiază, în consecință, universitatea este nevoită să acopere cheltuielile pe care le suportă din alte resurse și o face sau din cele venite din instruirea studenţilor de peste hotare, sau chiar din cele alocate din buget, adică din buzunarul plătitorilor de taxe, iar tendința de a lua la studii mai mulți studenți la contract este mai mare cu fiecare an.

De aici rezidă o altă problemă. Cine știe astăzi de câți doctori este nevoie în Moldova? Au fost efectuate prognoze complexe care să vorbească despre necesitățile reale ale sistemului de sănătate? Știe cineva dacă pregătim prea puțini doctori sau poate prea mulți? Calculele nu trebuie efectuate în baza locurilor vacante existente, ci în baza indicatorilor demografici epidemiologici actuali şi de viitor, necesităţii şi cererii în servicii medicale, serviciilor medicale de care dispune sistemul, numărului de cadre medicale existente şi neapărat de abilităţile de care aceste cadre dispun. Dacă există tendința de îmbătrânire continuă a populaţiei va fi nevoie să pregătim mai mulţi geriatri şi asistenţi în îngrijiri, dacă scade numărul naşterilor şi copiilor – mai puţini pediatri. Dacă sunt dezvoltate echipamente inovatoare, atunci avem nevoie de chirurgi, transplantologi, căci s-ar putea să avem o cerere de transplanturi.

Am efectuat în timpul lansării studiului un simplu calcul. Am încercat să vedem câți medici de familie au fost instruiți la Universitatea de Medicină, câți au făcut rezidențiatul și câți au mers în sate să muncească. Am calculat pierderea lor pe parcurs, la angajare şi totală care a constatat o irosire de 57 de milioane de lei, doar într-o perioadă de patru ani şi pierderea unui număr de 251 medici de familie în care s-a investit mult, costul pregătirii unui medic ajungând la circa 320 mii lei. 

Republica Moldova nu este atât de săracă, doar că banii nu sunt îndreptați corect, acolo unde este nevoie. Legislatorii trebuie să vadă ce mecanisme pot identifica pentru a obliga cumva medicii care și-au făcut studiile din resurse bugetare să muncească o perioadă în sistemul de sănătate de acasă, până când statul nu-și recuperează cheltuielile. Poate este o măsură nepopulară, dar dacă ai învățat pe banii statului, trebuie să întorci investițiile, chiar dacă condițiile sunt cele care sunt. În caz contrar, să fie buni și să studieze pe contul lor. Statul nu poate arunca bani în vânt. E o practică aplicată de multe ţări ale lumii, dar într-un alt mod - studiile se fac contra plată, dar statul oferă în acest scop credite care sunt stinse dacă obligaţiile au fost îndeplinite.

Cunoaştem care sunt condițiile de muncă și salariile doctorilor, de aceea Ministerul Sănătății, împreună cu autoritățile locale trebuie să pună în practică proiecte sociale ca să facă profesia mai atractivă. Altfel, pierdem creieri și resurse importante de bani. Totodată, mecanismele recomandate de OMS şi care ţin de prognozarea forţei de muncă în sănătate se bazează anume pe crearea politicilor de retenţie a cadrelor naţionale, care includ salarii atractive şi beneficii, mecanisme clare, corecte şi transparente de angajare, politici manageriale instituţionale motivaţionale. Şi aş vrea să subliniez că pentru aceasta nu este neapărat necesară majorarea cheltuielilor -  sperietoare pentru guvernaţi, dar direcţionarea şi gestionarea corectă a tuturor acestor fonduri. Resursele umane sunt tot ce are mai scump sistemul de sănătate – în spatele unui tomograf, a unui bisturiu sau unui pansament stă un profesionist şi a venit timpul să investim în aceşti oameni, altfel ne asumăm riscul de a-i pierde.