Redactor: Sorina David

Medicii britanici au adoptat o moțiune prin care cer interzicerea permanentă a vânzării țigărilor pentru cei născuți după anul 2000. Votul s-a desfășurat cu ocazia adunării anuale a reprezentanților Asociației Medicale Britanice (BMA) și a sindicatului medicilor din Marea Britanie.

 Potrivit ziarului The Guardian, Asociației Medicale Britanice, care în trecut a obținut interdicția fumatului în spațiile publice și, apoi, în mașinile în care se află copii, va face acum lobby pe lângă Guvern pentru a introduce noua interdicție. Tim Crocker-Buque, cel care a propus moțiunea, a declarat că aceasta ar putea face din Marea Britanie prima țară care ar eradica țigările.

„Fumatul nu este alegerea informată a adultului. 80% din fumători încep să fumeze în adolescență, ca urmare a presiunii intense a semenilor. Cei care încep să fumeze la 15 ani au un risc de trei ori mai mare de a muri în urma unui cancer cauzat de fumat decât cei care încep pe la 25 de ani”, a declarat Crocker-Buque.

Propunerea a avut însă și oponenți, care au atras atenția că numărul fumătorilor cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani s-a înjumătățit în ultimele decenii. Aceștia au mai spus că interzicerea țigărilor ar trebui să ducă și la interzicerea alcoolului sau că această măsură va încuraja piața neagră a țigărilor, cu efecte mai dăunătoare asupra sănătății.

 Taxe mai mari pentru a salva mai multe vieți. „Impozitarea tutunului este intervenția cea mai importantă de sănătate publică“ 

 Deloc surpinzător, grupurile fumătorilor și ale producătorilor de tutun au criticat si ele moțiunea, pe care au catalogat-o ca „arbitrară, nerealizabilă și intolerantă”.

George Butterworth, manager de programe ce țin de controlul tutunului spune că nu știe care ar fi soluția ideală pentru a stopa moartea a peste 100 de mii de englezi care decedează anual din cauza fumatului, însă ideea de a interzice vânzarea țigărilor copiilor și tinelor este una interesantă și poate fi implementată.

„În Anglia există peste zece milioane de fumători și este practic imposibil de a interzice fumatul în totalitate. Însă vrem ca să le oferim suport și ajutor acestor oameni pentru ca ei să renunțe de bună voie. De asemenea, am vrea să găsim și să implementăm unele măsuri pentru a preveni fumatul în rândul tinerilor, pentru că anume la această vârstă majoritatea fumătorilor încep fumatul”, a declarat Butterworth.

O astfel de măsură au încercat să implementeze și autoritățile din Singapore, Tasmania și Australia, unde în 2012 Camera Superioară a Parlamentului a aprobat moțiunea, mai târziu însă camera deputaților a respins documentul. 

 

 Articole relaționate:

Reprezentanții societății civile din domeniul sănătății susțin că Legea antitutun este ferită de ochii lumii. Legislatorii îi contrazic: „Întrunirile sunt transparente” 

Industria tutunului s-a adunat ieri în Parlament pentru a convinge deputații și experți din sănătate că țigările trebuie să rămână la vedere

Prim-ministrul Iurie Leancă îndeamnă deputații să voteze Legea antitutun