Autor: Sorina David

Are 30 de ani și urmează doctoratul la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Deși muncește în rând cu alți specialiști angajați și salariați, acesta are un venit lunar de doar 1.150 de lei. Cu acești bani trebuie să-și întrețină familia -soția și doi copii. Recunoaște că pentru a putea supraviețui acceptă mulțumiri de la pacienți, însă spune că ia doar pentru că nu are o altă soluție. De curând, acesta a publicat o scrisoare deschisă adresată autorităților, prin care își exprimă nemulțumirile ce țin de lipsurile din sistemul medical. Spune că a decis să scrie această scrisoare, fiind indignat de atitudinea societății față de lucrătorii medicali, care muncesc în condiții extreme și cu multe neajunsuri. 

Domnule Olaru, cum credeţi, care sunt cele mai mari probleme ale sistemului medical din Moldova?

Numărul unu este salarizarea lucrătorilor medicali. O altă problemă importantă ține de condițiile de muncă. De asemenea, atitudinea reciprocă dintre pacient și medic, care nu este una tocmai pozitivă. Pentru un rezultat bun este nevoie de o colaborare între medic și pacient, ceea ce la noi nu se întâmplă.

Erați conștient de aceste probleme atunci când ați ales să faceți medicină?

Nu, le descoperi atunci când începi să lucrezi, atunci când faci cunoștință cu toate detaliile din sistem. Până atunci mai puțin atragi atenția la ele, pentru că în studenție ai alte griji pe cap. Când ești cuprins în vârtejul activităților nu ai cum să rămâi indiferent față de lacunele sistemului în care muncești. Desigur, situația diferă de la un spital la altul, pentru că acestea se diferențiază între ele după viteza de lucru. Spre exemplu aici, la Spitalul de Urgență, e o altă viteză de lucru comparativ cu ceea ce se întâmplă la spitalele raionale sau chiar și la unele spitale din oraș. Aici, majoritatea pacienților au nevoie de ajutor medical de urgență. Pot spune că munca noastră se deosebește de cea a medicilor obișnuiți și când ești nevoit să muncești în acest ritm, în aceste condiții, problemele precum remunerarea proastă sau atitudinea pacienților încep să te deranjeze mai tare. Pe lângă problemele menționate anterior, este vorba și despre managementul instituției medicale sau de întreg sistemul medical pe care, vrei nu vrei, le simți și te marchează în activitatea de zi cu zi.

Spre exemplu, la noi mult se vorbește de triaj medical, ceea ce puțin se face în realitate. În spitalele din Europa însă este o regulă. Deci, un bolnav care nu este în stare gravă și nu îl paște niciun pericol pentru viață este categorisit într-o anumită secțiune, precum codul galben. Așa deci, în funcție de gravitatea stării de sănătate, acestuia i se acordă asistență medicală în mod prioritar sau nu. La noi e puțin altfel. Aici toți tăbărăsc peste doctor și cer ajutor în acelați moment. Un caz recent, despre bătaia dintre medici și pacienți, care a fost mediatizat de toată presa, tot s-a iscat din acest motiv. Colegul meu se ocupa de o pacientă cu apendicită acută, care este o urgență medicală majoră. Soțul unei paciente însă insista să vină să-i consulte soția. Intrați la secția de internare și o să vedeți că medicii sunt agresați zi de zi. Asta e o problemă generată atât de agresiunea din partea pacientului însă nici medicul nu rămâne calm la o astfel de situație. Medicul își expune atitudinea lui agresivă anume din motivul că nu este renumerat corespunzător, însă este nevoit să suporte așa ceva. Dacă facem un raport între anii de studii contra valoarea sumei primite ca remunerare a muncii, rezultatul nu se echivalează nici pe departe.  

Cu cât ar trebui să fie remunerat un medic în Republica Moldova, de specialitatea dumneavoastră, spre exemplu?

Ca să înțelegeți mai bine o să vă dau câteva exemple. Eu practic chirurgia de coloană vertebrală, specialitate care în SUA, spre exemplu, este cea mai plătită profesie. Acolo colegii mei au un salariu anual și ajung până la 200 de mii de dolari, în funcție de clinica unde muncește și de regiune. Următorii cei mai plătiți specialiști sunt cardiochirurgii și traumatologii. În țările din Europa, spre exemplu, colegii mei primesc un salariu între 4.000 și 5.000 de euro pe lună. Colegii din România au un salariu lunar de până la 1.000 de euro, iarăși în funcție de clinica care i-a angajat. Chiar și în Ucraina au un salariu un pic mai mare decât la noi. La noi medicii de specialitatea mea primesc lunar puțin peste 2.000 de lei.

Și cum vă descurcați cu un salariu de 2.000 de lei pe lună?

Eu nici măcar un salariu de două mii de lei nu am. Îmi fac doctoratul la catedra de ortopedie și traumatologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și am o bursă de 1.150 de lei lunar. Nu demult a fost mărită. Înainte primeam 800 de lei pe lună.

Știu că aveți familie, doi copii, cum vă descurcați cu un venit lunar de 1.150 de lei lunar?

Cum se descurcă toţi, aşa mă descurc şi eu. Să vă zic aşa cum este, trăiesc de pe o consultaţie pe care o fac aici, trăiesc din banii câștigați din serviciile acordate în altă clinică, dacă îmi permite timpul. Alţi colegi activează part time în firme farmaceutice, alţii au şi câte două, trei locuri de muncă. Eu personal, nu îmi doresc pe viitor să muncesc în mai multe locuri, pentru că ştiu cum e. Am activat în calitate de administrator într-o clinică privată, am avut un cabinet de traumatologie ortopedie şi e imposibil să munceşti aşa. Trebuie să îndeplineşti şi lucrurile organizatorice, iniţial trebuie să obţii licenţă, autorizaţie sanitară şi multe alte lucruri care îţi fură timp. Trebuie să decizi - ori eşti director, ori doctor, ori vrei să câștigi doar bani. Specialiștii angajați pot doar să ia gărzi suplimentare ca să aibă un salariu mai mare, dar şi aceasta este greu de făcut.

Având în vedere salariul mic pe care îl au doctorii moldoveni, consideraţi normal faptul că se iau bani de la pacient?

La această întrebare vă răspund cu o altă întrebare. Cum putem să ieşim din această situaţie? Eu am doi copii, soţie, care este acum în concediu de maternitate, şi trebuie cumva să-i întreţin. Ştiţi numai cât costă serviciile comunale la noi. Cum să supravieţuim în aceste condiţii? Eu chiar nu ştiu. Nu mie trebuie să îmi fie ruşine că iau mulţumiri de la pacient, dar statului că creează astfel de condiţii încât oamenii sunt nevoiţi să ia de la alţii ca să supravieţuiască. Vreau să vă spun însă că nu doar medicii iau mulțumiri. Cunosc un banc foarte potrivit la acest subiect. Se spune că un mare filantrop moldovean a donat unei case de copii o sumă mare de bani contaminată cu substanţe toxice. Peste 24 de ore de la acest eveniment au decedat 22 de deputaţi şi cinci miniştri. 

De mai multe ori ați comparat sistemul nostru de sănătate cu sistemele altor țări. De unde cunoașteți aceste lucruri, aţi muncit în străinătate?

Am fost în stagieri, dar am şi muncit în timpul acestora. Spre exemplu, am avut un stagiu de practică la spitalul regional Erasme din Bruxelles. Pe lângă stagiul de practică am mai făcut și gărzi în spital. O gardă se plătea cu 92 de euro, pentru funcţia de internist, un fel de rezident de-al nostru. La noi însă grăzile efectuate de către rezidenţi este voluntariat. Acestea se plătesc doar pentru cei care activează în instituţie. Eu, spre exemplu, ajunsesem la Bruxelles, câștigând o bursă de 900 de euro. Acasă însă m-am întors exact cu suma câștigată, pentru că am economisit, dar și am făcut ture pentru care am primit bani, ceea ce la noi nu se practică.  

Spuneţi că aţi călătorit în mai multe ţări unde aţi avut stagii de practică. V-ați gândit vreodată să rămâneţi în străinătate să munciţi?

În anul V am vrut să mă transfer cu totul în Italia. Am doi fraţi care locuiesc în Torino. Ulterior am cunoscut-o pe soţia mea, ne-am căsătorit foarte repede şi am renunţat la idee. Deja am ales să fac doctoratul. Am luat-o ca pe o aventură, pentru că ştiţi cum e, pe din afară mărul este roşu, însă pe dinăuntru este stricat. Făcând doctoratul am întâlnit o serie de obstacole care nici până acum nu am reuşit să le rezolv. Am făcut şi colectare de bani pentru studiu de doctorat, am reuşit să adun de la mai mulţi cunoscuţi 15 mii de euro pe care i-am investit în procurarea unor echipamente medicale. Este vorba despre un roentgen TV pentru operaţii la coloană şi un generator de radiofrecvenţă. În mod normal, statul ar trebui să ne asigure cu astfel de lucruri, însă noi avem ceea ce avem. Chiar de multe ori mă întreb dacă aş lua-o de la început, aş mai alege să fac medicină? Mi-am dorit foarte mult să devin artist, însă mama a vrut un fiu medic.

Nu vă pare rău de alegerea făcută, având în vedere că muzicanţii câştigă şi câte o mie de euro pe seară, iar doctorul câteva mii de lei pe lună?

Nici muzica nu e cea mai uşoară pâine, dar cel puţin se cotează mult mai bine. Nu pot să spun că regret alegerea făcută, pentru că nici acum nu am renunţat la muzică. Am continuat să cânt pe la nunţi până acum aproape nouă ani.

Într-o scrisoare adresată autorităților spuneaţi că medicii sunt nevoiţi să muncească atât de mult, încât nu au timp nici pentru activitate ştiinţifică. Dvs personal, cât de des reuşiţi să participaţi la conferinţe ştiinţifice?

Poate că se reuşeşte, dar este o altă problemă care te împiedică să participi la astfel de conferinţe - banii. Trebuie să achiţi cotizaţie de participaţie, deplasarea şi multe altele. Nimeni nu îţi dă bani pentru ca tu să mergi la astfel de conferinţe, nici spitalul, nici Liga Medicilor, nici o asociaţie. Aceşti bani trebuie scoşi din buzunarul propriu. Dacă vrei să devii un specialist bun şi cunoscut, trebuie să mai mergi şi să vezi ce se face în lume în domeniul medical. Unii găsesc şi sponsori, dar numărul acestora este destul de mic. Ultima dată am vrut să particip la o conferinţă la Moscova, pentru că am făcut şi o specializare la Institutul Central de Oncologie din Rusia. M-au invitat colegii de acolo, însă nu am putut să merg din cauza conflictului din Ucraina.

Tot în acea scrisoare spuneaţi că medicul şi pacientul au o relaţie ca şoarecele şi pisica, pe când este nevoie de o colaborare pentru un rezultat bun. Cine s-ar face vinovat de această tensiune dintre ei, pacientul sau medicul?

Sunt ambele părţi vinovate. Este un cerc închis. Nemulţumirile din societate sunt legate de economia naţională, iar medicul, la rândul său, este şi el nemulţumit din cauza salarizării proaste. Lucrătorii medicali își bat capul cum să câştige bani, pe când ar trebui doar să se gândească la sănătatea oamenilor. Din păcate totul se rezumă la bani.

Ați menționat mai devreme că de mai multe ori ați fost agresat de către pacienți. În opinia dumneavoastră, cum ar putea fi protejaţi medicii de pacienţii agresivi?

Eu am avut parte de astfel de probleme nu doar o singură dată, chiar sâmbăta trecută. Oamenii sunt agresivi, ei şi-au pierdut respectul faţă de medici. Nu doar faţă de noi, dar şi de profesori sau ingineri. Aceşti specialişti fac foarte multe pentru societate, însă nu sunt tratați așa cum ar merita. Un profesor te ajută să-ţi alegi un drum în viaţă, un inginer îţi crează tot confortul ca să parcurgi drumul ales, iar medicul are grijă de sănătatea ta și te ajută ori de câte ori te împiedici. În opinia mea, dacă la medici li s-ar mări salariile atunci astfel de situaţii s-ar diminua, pentru că situațiile de conflict sunt generate de atitudinea rece a medicului, care este nevoit să muncească în condițiile în care muncește sau din cauza că unii pacienți nu sunt în măsură să achite unele servicii. Eu vorbesc din perspectiva mea. Îmi este neplăcut să cerşesc de la un bolnav, dar situaţia te impune, pentru că nu poţi să supravieţuieşti cu 1.150 de lei. Eu nu condiţionez actul medical, nu l-am impus niciodată pe pacient. Muzicantului îi da bacșiș dacă îți place cum cântă, e un lucru normal. De ce medicul nu ar putea primi un bacşiş? Asta se întâmplă în toată lumea, nu doar la noi. Chiar şi colegii din străinătate recunosc acest lucru.

În ceea ce ţine de securitatea medicilor vă spun cum se face în străinătate şi ce este la noi. Vă dau un exemplu dintr-un spital din Moscova, pentru că noi suntem mai apropiaţi de ruşi, ca mentalitate. Spitalul are gardă, are doar două trei puncte de intrare, iar intrările se monitorizează foarte strict. Se scrie la ce oră se intră şi la ce oră se iese, cu date concrete din buletin sau alt act de indentitate. Intră doar ambulanţa, iar în maşină, în afară de pacient, cel mult doi însoţitori. Acolo, pentru vizitatori este cameră special amenajată. La fiecare intrare stau poliţişti de pază. Intrarea în secţii este blocată, iar medicii pot intra doar prin intermediul unui card. Vizitatorii au voie să vină câte unul și doar la orele prevăzute pentru vizite, la noi însă vin şi câte zece. În spitalele din străinătate mai sunt amplasate şi camere de supraveghere. În cazul unei situaţii de conflict, medicii pot apăsa butonul de alertă şi imediat vine poliţia. Noi avem însă doar un singur poliţist, şi acesta a fost angajat după ce o persoană necunoscută a agresat medicul şef. Eu de când muncesc aici vreau să vă spun că destul de des avem parte de astfel de situaţii. Odată chiar un medic din spital a tras din armă chiar în incinta spitalului. Coleg de al meu de serviciu împuşca prin secţia de internare, pentru că era băut. Colegii mei l-au imobilizat, lovindul cu ceva în cap, după care tot ei au avut probleme.

 Au mai rămas și pacienţi recunoscători în zilele noastre? Ce pacient vi s-a memorizat din acest punct de vedere?

Recent am mers la o pacientă acasă, pentru că are o maladie gravă şi este imobilizată la pat. Am mers să o consult la rugămintea unui coleg de serviciu. Este într-o stare deplorabilă, iar eu am fost sincer cu ea şi i-am spus că deja medicina nu o poate ajuta cu nimic. Însă nu i-am spus să se pregătească de moarte, dar am încercat să-i explic că trebuie să se bucure de perioada care i-a mai rămas şi să nu să se gândească că mai are puţin de trăit. Pe mine m-a impresionat cum ea a primit noutatea. A rămas senină şi mi-a mulţumit din suflet pentru că am fost sincer cu ea şi că i-am amintit că ultimele clipe trebuie de trăit din plin, ci nu gândindu-te la moarte. Nu mi-a dat cadouri sau altceva, dar m-a impresionat că mi-a mulţumit fără ca eu să fi făcut ceva deosebit pentru ea. Doar am consultat-o şi i-am spus opinia mea ca specialist.

În general, bolnavul este la fel ca un copil care are nevoie de atenţie şi dacă nu-i acorzi atenţia cuvenită apar conflicte. Noi însă nu întotdeauna avem timp destul pentru pacienţi, deoarece specialiști sunt insuficienţi şi trebuie să deservim un număr mult mai mare decât s-ar cuveni.

Ce reacții ați avut după scrisoarea deschisă adresată autorităților?

Reacția oamenilor ați văzut-o în comentarii. Nu toți m-au susținut. Am un prieten care lucrează la Parlament, muncește ca jurist acolo. El m-a contactat într-o zi și mi-a spus că sunt „luat la stilou”, adică deja sunt monitorizat foarte atent în tot ceea ce fac.

Dar care a fost intenția dvs, de ce ați scris acea scrisoare?

În realitate, pe mine m-a motivat atitudinea oamenilor față de ultimul caz de agresiune care s-a întâmplat la noi în spital. În special m-au deranjat comentariile la știrile făcute despre această întâmplare. Mai exact, pe site-ul unei televiziuni erau doar comentarii rele la adresa medicilor, iar când mai mulți colegi de ai mei au încercat și ei să răspundă la comentariile de acolo, postul nu le-a publicat. Deci le alegea doar pe cele cu tentă negativă asupra medicilor.

În opinia dumneavoastră, lipsurile sistemului medical din Moldova sporesc  riscul de malpraxis?

Eu vă dau un exemplu foarte clar. Eu mâine am o operaţie complicată. I-am lămurit pacientului meu de ce dispune spitalul şi ce nu are. I-am propus trei soluţii şi l-am pus să aleagă, desigur cu ajutorul meu. I-am explicat că nu dispun de tot necesarul pentru această operație. La noi când se cumpără utilajul medical se cumpără după principiul „ieftin,bun și mult”. Nu ştiu cine se face vinovat, administraţia spitalului sau cei ce fac achiziţii publice, dar nu o fac cum trebuie. Pacientul doreşte să beneficieze de servicii de calitate, însă noi prestăm servicii de calitate pe moldoveneşte, adică numai nu cum trebuie. Sistemul spune că face totul ca să presteze servicii de calitate, pe când în realitate nu dispunem măcar de strictul necesar în ceea ce ţine de utilaj. Vorbesc de 89% din spitalele din ţară. În opinia mea, nu poţi să acuzi medicul că a făcut o eroare din moment ce el nu a avut utilajul necesar pentru a efectua acea intervenţie. Dar, să recunoaștem, medicul se face vinovat de faptul că se apucă să facă o astfel de operaţie, fiind conştient de lipsuri. Noi nu avem nevoie de o lege a malpraxisului, aşa cum o promovează Mecineanu (n.r. Andrei Mecineanu, expert). Avem Codul Penal, unde este scris o sumedenie de norme ce reglementează activitatea medicală. Este Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii, Legea privind exercitarea profesiunii de medic, drepturile şi obligaţiile pacientului şi altele. O lege a malpraxisului ar fi necesară din moment ce am fi asiguraţi cu tot utilajul şi ustensilele necesare pentru a ne putea exercita profesiunea de medic la cel mai înalt nivel.

În ceea ce ține de specialitatea dumneavoastră, de ce utilaj duceţi lipsă?

Sincer vorbind, eu sunt nevoit de prea multe ori să le spun pacienţilor mei că nu pot să fac o intervenţie aşa cum trebuie pentru că nu dispun de utilajul necesar. O spun de prea multe ori decât eu mi-aş fi dorit. Realitate este că spitalele încă mai lucrează cu aparate de roentgen de prin anii 60, pe când în Europa specialiștii de mult lucrează cu roentgen Tv. Acesta este un aparat foarte necesar, mai ales în domeniu domeniul ortopediei, traumatologiei şi neurochirurgiei. E indispensabil pentru toate specialităţile chirurgicale. Însă astfel  de utilaj are doar Spitalul de Urgenţă – o unitate, Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie – două sau trei, Institutul Oncologic - aparatul pe care l-am procurat eu pentru doctorat, Spitalul Republican şi spitalul din Bălţi și atât. La noi foarte multe lucruri frumoase se fac, doar cu bisturiul şi penseta, iar lumea încă mai are pretenții. La noi medicii străini vin să înveţe cum să muncească în condiţii extreme, adică fără utilaj performant.

Ce planuri de viitor aveți, vreți să rămâneți în țară sau intenționați să plecați peste hotare?

Încă nu știu cu siguranță. Eu mi-aș dori foarte mult să rămân aici, dar în condițiile în care batjocura aceasta continuă nu văd rostul. Eu înțeleg că mă consum oricum, că în sistem sunt doar o simplă consumabilă, indiferent unde aș munci, însă eu am copii la care mă gândesc.Vreau ca copii mei să aibă studii de calitate, să trăiască în condiții omenești. Vreau și eu ca toată lumea să-mi pot permite o casă, să merg la odihnă, să-mi asigur familia și să las ceva în urmă copiilor. Nu vreau să umblu cu cerșitul.

Domnule Olaru, vă mulțumesc pentru acest interviu!