Autor: Virginia Dumitraș

Toate cele 700 de locuri pentru studii la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost completate din prima rundă a admiterii din acest an.  

Potrivit rezultatelor preliminare anunțate de către Comisia de profil atât locurile cu finanțare de la bugetul de stat, cât și cele prin contract au fost acoperite în totalitate. Tinerii cu medii mari, care s-au regăsit pe lista de admitere la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și care au fost acceptați și la alte Universități, au făcut alegea pe loc.

Bunăoară, Elvira Spijavca din Bălți a menționat că a optat pentru două instituții de învățământ –  Universitatea de Stat „Aleco Russo” din Bălți și USMF „Nicolae Testemițanu”. A fost acceptată de ambele, având nota medie 9,04.  Tânăra, însă, a decis să rămână la instituția din Capitală. „Am depus actele și la Universitatea din Bălți, pentru a-mi asigura un alt loc de studii, eventual, dacă nu aș fi fost acceptată la Stomatologie. De obicei, concursul pentru o bursă la această specialitate este destul de acerb, de aceea am luat și o variantă de rezervă”, a spus tânăra.

 Vor să facă medicină în România. „Chiar dacă la noi studiile sunt mai bune decât în România, contează valoarea diplomei. Totuși acolo este UE” 

Și Cristian Vârlan, din Bălți, s-a regăsit în lista viitorilor studenți ai USMF.  A prezentat dosarul cu acte în original, pentru că a fost acceptat pentru un loc cu taxă, specialitatea Medicină Generală. În același timp, tânărul așteaptă și rezultatele de la o altă instituție de învățământ din Capitală. În cazul în care va obține acolo o bursă, ar putea renunța la USMF.

Sergiu Ciobanu, secretar responsabil al Comisiei de admitere susține că la concurs au participat 1.519 persoane, dintre care au fost selectate dosarele pentru cele 700 pentru locurile disponibile la USMF „Nicolae Testemițanu”. Nota medie de promovare a concursului pentru deținătorii diplomelor de bacalaureat la Medicină Generală a fost 9,06, la Stomatologie – 9,61, la Farmacie – 9,49 și Sănătate Publică – 8,79.

Marea luptă s-a dat la Stomatologie

Cea mai mare concurență a fost la specialitatea Stomatologie cu 14,5 candidați pentru un loc și la Farmacie cu 14,2 persoane pentru o bursă de studii. La  Medicină Generală au concurat 2,9 candidați pentru un loc, iar la Sănătate Publică -1,3 persoane.   Potrivit unui comunicat și de această dată, similar anilor precedenți, USMF „Nicolae Testemițanu” nu va avea sesiune suplimentară de admitere.

Astfel, după prezentarea datelor preliminare, candidații la studii, care nu au depus dosarul în original, au termen până în data de 9 august curent să prezinte actele. Sergiu Ciobanu susține că  în cazul în care unele persoane vor renunța la locul obținut în favoarea altei instituții de învățământ, vor fi invitați pentru admitere următorii din liste, în ordine descrescătoare a mediei de concurs.

Rezultatele finale vor fi anunțate ulterior, pe 13 august. Periaoda de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu” s-a desfășurat în perioada 21 iulie-2 august.  

 

█ Articole relaționate:

1.500 de studenți urmează să fie admiși în acest an la instituțiile de învățământ medical. În premieră tinerii pot depune dosarele la mai multe instituții de învățământ concomitent

Sunt gata să salveze vieți. Peste 800 de absolvenți ai Universității de Medicină au dat jurământul lui Hippocrate