Autor: Sorina David

Cinci persoane din raionul Cahul s-au infectat cu antrax. Deși rezultatele de laborator încă nu sunt gata, medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” susțin că, din punct de vedere clinic, nu mai rămâne nicio îndoială că ar fi vorba de antrax. Potrivit acestora, bărbații au fost internați în spital ieri, starea lor fiind satisfăcătoare.

„Mâine vor fi gata rezultatele de laborator și vom afla cu siguranță dacă este antrax sau nu. Noi însă suntem siguri că este vorba de antrax, din punct de vedere clinic. Adică simptomele pe care le manifestă pacienții corespund antraxului”, susține directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Victor Deatișen, pentru Sănătate Info.

Acesta a mai precizat că toți cinci pacienți au antrax cutanat, cea mai simplă formă a acestei maladii. „Ei au antrax cutanat, adică cea mai simplă formă de antrax. Rata mortalității în astfel de cazuri este mult mai redusă, decât în cazul atraxului pulmonar sau abdominal”, a explicat Deatișen.

Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, prima persoană care s-a infectat cu antrax este un bărbat din satul Vadul lui Isac, raionul Cahul. După ce specialiștii au inițiat o anchetă epidemiologică s-a constatat că persoana respectivă este îngrijitor de animale, iar de curând a sacrificat un vițel, împreună cu alți patru bărbați. La scurt timp după aceasta, povestește primul bărbat infectat, i-au apărut pe mâini erupţii cutanate. Nu s-a adresat însă imediat la medic, pentru că nu avea poliță de asigurare medicală. La aproape o săptămână însă a hotărât totuși să meargă la medicul de familie, care l-a și internat în spitalul raional din Cahul. Potrivit CNSP, acolo bărbatul a fost internat cu diagnosticul de „Furunculoză”.

█ Cele mai contagioase boli 

Abia peste câteva zile de tratament, medicii de la spital au suspectat o formă cutanată de antrax și au contactat specialiștii de la sănătate publică. Toate persoanele suspecte au fost consultate de medicul infecţionist trimis în Cahul de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase ”Toma Ciorbă”, care, în rezultatul examinării medicale, a decis evacuarea şi spitalizarea pacienților la spitalul de profil din Chișinău.

„Din câte s-a stabilit, bărbații ar fi sacrificat animalul pe data de 10 august. Specialiștii în sănătate publică acum încearcă să găsească măcar pielea animalului să facă analizele necesare și să vadă daca totul a pornit de la ce animal. De asemenea, specialiștii vor continua să discute cu pacienții să afle dacă carnea animalului nu a mai ajuns și în alte familii”, a declarat ofițerul de presă de la CNSP, Ion Nistor, precizând că acest este investigat de specialiștii de la CNSP, împreună cu experții de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Medici spun că nu e cazul să facem panică, deoarece antraxul se transmite doar de la animal la om, nu și de la om la om.

„Aproape în fiecare an avem cazuri de antrax, nu trebuie de speriat lumea. La noi în țară mai mult se întâlnesc formele ușoare și oamenii pot fi tratați. Trebuie să știți că antraxul nu se transmite de la om la om ci de la animal la om sau de la sursele infectate, precum sol sau apă. Bacteria care provoacă această boală este foarte rezistentă, trăiește și câte 100 de ani în sol”, a precizat în final Victor Deatișen.

Notă: Antraxul este o boală potențial fatală, provocată de bacteria Bacillus anthracis. Această bacterie produce sporii care răspândesc infecția. Antraxul se întâlnește rar la oameni, cel mai des se întâlnește la vite, cai, oi și capre.

 

█  Articole relaționate: 

Moldova fără imunoglobulină, un medicament important pentru tratarea bolnavilor cu forme grave de antrax 

Caz nou de antrax. Victima este un adolescent de 19 ani 

41 de persoane din Soroca, sub supravegherea medicilor în următoarele două săptămâni. Autorităţile vor să prevină noi cazuri de antrax