Autor: Virginia Dumitraș

Galina Leșco, șefa Centrului de sănătate prietenos tinerilor „Neovita” șimedic obstetrician-ginecolog,anual, vede și discută cu mii de tineri din țară. Le știe problemele, frământările, lipsurile, dar și visele.Din propria experiență spune că în ziua de azi, adolescenții se confruntă cu probleme grave din cauza lipsei părinților, care au luat drumul străinătății. Consecințele acestei generații le vom simți însă ulterior. Este convinsă că dacă părinții ar fi mai precauți și mai afectuoși cu copiii lor, iar statul le-ar demonstra că ei au posibilități și sunt necesari în țară, ar crește o altă generație.  

Doamna Leșco, în general, cu ce probleme se confruntă tinerii în ziua de azi? Sunt diferite de cele de acum 10-15 ani?

Dacă vorbim din perspectiva sănătății publice, a autorităților vedem o serie de probleme stringente de sănătate: rata infecțiilor cu transmitere sexuală care în Moldova, printre adolescenți, este una dintre cele mai înaltă în zona Europei de Est. Nu este nicio tendință semnificativă de descreștere a cazurilor noi de infectare cu HIV. Sarcina la adolescente, chiar dacă are o tendință ușoară de descreștere, nu este atât de semnificativă încât să vedem o situație vădit pozitivă la acest capitol. În ultimii ani ne mai îngrijorează sporirea ratei suicidului printre adolescenți. Aceasta a sporit cu o pătrime, iar în rândul băieților chiar cu o treime. Aceasta se întâmplă mai ales printre tinerii din mediul rural, ceea ce înseamnă că ei se confruntă cu niște probleme majore de nesatisfacere a nevoilor de bază, de supraviețuire și de securitate. Tinerii, mai ales în sate, rămân singuri, nu-și văd viitorul, unde să se realizeze, nu au persoane apropiate cu care să-și împărtășească grijile, etc. Cu părere de rău, dacă îi întrebăm pe tineri cum își văd viitorul, majoritatea și-l leagă de plecarea din țară.

Trebuie să se pună accent pe tineri, să li se arate că ei sunt necesari aici, în țară. Aceasta îi deosebește pe tinerii de azi de cei de o generație în urmă. Comparativ cu alte generații, mai observăm o tendință ușoară de sporire a responsabilității față de sine a generației de adolescenți. Ar părea că nimic nu s-a schimbat, dar studiile arată că generația actuală este ceva mai responsabilă, își asumă într-un grad mai mare responsabilitate față de propria viață și sănătatea lor, nu și pentru cei din jur. Paralel cu aceasta crește neîncrederea în adulți: profesorii, părinții, lucrătorii medicali, etc.

Când vorbim de tineri este important să-i prezentăm nu ca o sursă de probleme, ci ca un potențial extraordinar de mare pentru societate. Dacă ei sunt susținuți și formați la timp, ar putea avea un alt viitor.

Statistica ar putea să nu coincidă cu problemele cu care se adresează adolescenții? Care sunt dificultățile enunțate de cele mai multe ori, ce-i frământă?

Problema cheie, mai ales pentru perioada adolescenței rămâne veșnică: cine sunt eu? Care este locul meu în lumea aceasta? O sarcină importantă pentru această perioadă este de a-și găsi locul. De aceea, există o anumită perioadă de detașare de părinți ceea ce este absolut normal. Părinții spun că ei nu mai ascultă, nu mai sunt acei copii cuminți. Este firesc! Un adolescent sănătos nu este un adolescent ascultător. El trebuie să experimenteze, e o nevoie interioară a sa. Sarcina adulților e să micșoreze daunele majore. Cu cât mai multe experimente are în adolescență cu atât mai repede o să se clarifice care e calea lui. Nu degeaba înainte erau tot felul de cercuri unde copiii puteau încerca diverse activități. Își mai pun întrebări despre dragoste, despre cum să-și stabilească o relație, cum să se protejeze, etc.

Statisticile arată însă că puțini știu cum să se protejeze și mai puțini aplică aceste măsuri…

În ierarhia priorităților, comportamentele sexuale sigure nu sunt printre primele pe lista tinerilor. Dacă maturii pun HIV/SIDA, sarcina nedorită - ca probleme majore, la tineri acestea sunt pe o altă treaptă. Totul depinde de educația sexuală pe care o primesc și de programele de viață pe care le obțin. Dacă au fost informați corect, până la sfârșitul maturizării sexuale, până la vârsta de 13-14 ani, atunci lucrurile stau altfel. Am avut odată un caz, o fetiță a născut la 12 ani și jumătate și când am întrebat lucrătorii medicali dacă au discutat cu ea despre măsurile de contracepție, răspunsul a fost tipic, în cadrul ipocriziei care există la noi, în societate: «Cum să vorbim, păi ea are doar 12 ani?». Nu este nimic grav că a născut recent, ea are doar 12 ani. Este important să nu fim ipocriți pentru că la 10-12 ani în organismul fetelor și a băieților pornesc procese revoluționare de schimbare, de maturizare sexuală care nu-i face indiferenți de toate schimbările majore și respectiv își pun întrebări.

Atunci care este vârsta potrivită la care părinții sau tutorii trebuie să ducă aceste discuții, având în vedere că în ziua de azi există atâtea surse de informare

Mulți părinți se tem să facă acest lucru, pentru că la rândul lor cu ei n-a discutat nimeni. Erau alte vremuri și înțelegem acest lucru. Totuși, sarcinile generației actuale și a celei precedente, în ceea ce privește educația sexuală, diferă mult. Trebuie să le dăm posibilitate adolescenților să se orienteze corect în informația existentă, să poată face diferență între o informație greșită și una corectă, dar și cum își pot atribui lor această informație, potrivit vârstei. Noi discutăm și evaluăm tinerii tot timpul înainte de a-i informa și observăm că ei vin cu un amalgam de cunoștințe cu concepte greșite, care până la urmă determină niște comportamente riscante. Și presa, și părinții, și cu părere de rău și unii medici transmit multe concepte greșite. De exemplu, utilizarea prezervativului. Unii lucrători medicali filosofează pe tema gradului de protecție a prezervativului, că n-ar fi sigur pentru infecții, etc. Da, desigur, nu puteam da o garanție de 100%, dar trebuie să diminuăm riscurile. S-a demonstrat că în momentul în care noi spunem că de unele infecții prezervativul ne protejează și de altele nu, nu-l oprim pe adolescent de la relațiile sexuale, ci de la utilizarea prezervativului. Totodată, s-a demonstrat că tinerii cu care s-a discutat despre relațiile sexuale, își încep viața sexuală mai târziu. Discuțiile trebuie să înceapă până la 13-14 ani. Interesul lor față de această temă apare pe la 11-12 ani, când încep schimbările în organism. Ar fi straniu ca tinerii să nu-și pună întrebări despre propriul organism. La fel de important este ca atunci când tinerii întreabă, să primească și un răspuns, deoarece atunci când nu-l obțin de la părinți, de la oamenii apropiați, se documentează din internet.

Aceste discuții și curiozități apar și mai devreme, atunci când micuții se interesează despre apariția lor. E bine să le spunem copiilor că au fost aduși de barză sau cumpărați de la magazin?

Sunt câteva vârste și momente cheie când noi chiar facem greșeli. Vârsta firească la care apar întrebări despre construcția lumii, despre cum au apărut – este de 4-5 ani. Vreau să atenționez adulții, care se tem de această întrebare, că micuțul nu se gândește la conotațiile sexuale despre momentul conceperii, etc. Copiii gândesc mult mai profund. Pe ei îi interesează cum a apărut personalitatea lor, fără legături în ceea ce privește erotismul și sexualitatea. Pe el îl interesează cum a apărut câinele, soarele, pământul și el, persoana cheie. E foarte important să-i spunem că apărut din burtică de la mama, că a venit cu multă dragoste și că a fost așteptat. Răspunsul cu barza micșorează legătura dintre părinți și copil și el nu înțelege care este legătura cu tata. E important ca această discuție să nu fie anticipată, dar să avem tot timpul răspunsul pregătit. Dacă părinții evită răspunsul sau îl bruschează sau neagă ceva, întrebările copiilor vor continua pentru că noi suntem născuți cu necesitatea de a cerceta lumea. Cea mai bună metodă de a-i fixa copilului atenția asupra sexualității este să nu-i răspundem sau să-i spunem că e prea mic ca să știe așa ceva. Un alt moment în educația sexuală pe care trebuie să-l știe părinții este faptul că ei sunt un exemplu pentru copil. Rolurile pe care le au părinții în familie: ca tată, ca mamă, ca femeie, ca bărbat, reprezintă un factor foarte important. Ulterior, dacă părinții nu au arătat un model de curtoazie, de dragoste, aceste modele sunt foarte greu de modificat. Un alt moment de a-și dezvolta sexualitatea într-un mod adecvat este să le dăm copiilor posibilitatea să alerge, să sară în sus, să dezvolte o activitate fizică pentru că aceasta este baza activității psiho-emoționale ulterioare.

Problemele adolescenților văzute prin ochii părinților sunt altele decât cele cu care aceștia se confruntă cu adevărat?

Prima problemă este că adolescenții nu sunt ascultători, că nu sunt așa cuminți și nu le răspund așteptărilor lor. În plus, au secrete. De fapt, acestea nu sunt problemele adolescenților, ci ale părinților înfricoșați de îndepărtarea copiilor și de pierderea controlului asupra lui. Tinerii trebuie să se emancipeze. Părinții percep acest moment dureros adesea oprind acest proces de emancipare a tânărului și transformându-l într-o ființă infantilă pentru toată viața.

Care este motivul ce stă la baza acestor probleme ale tinerilor din Republica Moldova? Am în vedere dificultățile adolescenților văzute în statistici și prin propriii ochi…

Voi enumera câțiva dintre aceștia - comunicarea eficientă cu părinții - oferirea afectivității, a informației, chiar și a unui control în anumite limite. Din cauză că ne confruntăm cu un exod masiv, mulți părinți limitează comunicarea numai la trimiterea banilor. Copiii nu obțin suportul psiho-emoțional de la oamenii apropiați și caută acest suport – fetele prin relațiile sexuale precoce, nesigure – băieții prin alte comportamente de risc și tendințe spre suicid. Costul pe care noi îl avem acum în ceea ce privește plecarea părinților nu-l conștientizăm, ni-l vor arăta generația care crește. În generația care a rămas fără părinți în țară pe de-o parte, unii se maturizează mult mai repede și-și asumă prea multe responsabilități care nu corespund vârstei, de altă parte, alții dezvoltă comportamente de risc sau stări de depresie, probleme suicidale, etc. Ce va ieși vom vedea în timp. Țara noastră nu s-a mai confruntat cu un exod atât de masiv nici în cel de-al Doilea Război Mondial. Ceea ce se întâmplă e mai ceva decât un război.  Sunt foarte îngrijorată. Sunt două aspecte: nevalorificarea studiilor, adolescenții fac studii doar ca să-și ocupe timpul, pentru că majoritatea nu vor lucra pe profesie.  Studiile și toate eforturile unui tânăr nu valorifică nimic, pentru că cele mai mari șanse ale lor sunt să fii spălător de poponeț în Europa, sau constructor în Rusia, cu studii superioare.

Care sunt factorii care i-ar proteja pe acești tineri de o cale greșită?

Părinții sunt un factor determinant, urmează școala. Mediul de susținere și prietenos în școală ar putea fi un factor de protecție extraordinar de mare. Dacă în școală ar fi și programe durabile, obligatorii, de educație sexuală asta ar schimba situația acestor tineri. Un alt factor important este cum sunt percepuți tinerii în societate. Contează și locurile pentru activități extracurriculare, etc. La noi toate magazinele de cărți, luminițele, bibliotecile, cluburile s-au transformat în baruri sau se dărâmă. Unicul loc de agrement sunt, de fapt, barurile unde se consumă alcool și ca excepție sunt localități în care avem terenuri sportive, unde tinerii pot face sport. Mai avem foarte mult de lucru la acest capitol. Important este și accesul la serviciile de sănătate.

Cum putem să-i convingem pe părinți că, de fapt, banii trimiși acasă nu pot recompensa educația și dragostea oferită de mama și de tata?

Sunt foarte pesimistă la acest capitol. Părinții sunt deja personalități formate, dacă aceștia nu au fost schimbați în perioada adolescenței când se creează sistemul de valori, ulterior este foarte greu să se schimbe. Dacă n-au fost formați să-și asume niște responsabilități față de propria viață sau văd responsabilitatea față de propriii copii prin trimiterea de bani, este foarte greu să îndrepți lucrurile.

Majoritatea sunt constrânși de situație, de lipsuri și sărăcie în țară…

Totul depinde și de ceea ce-și dorește țara, ce fac guvernații. Dacă vor să depopuleze Moldova, atunci părinții trebuie să facă tot ce le stă în puteri ca să-și ia copiii lângă ei. Dacă cei de la putere își doresc o țară prosperă atunci înseamnă că nu trebuie să facă investiții de o zi, dar de durată, să creeze o stabilitate socială și economică. Ne ducem departe de medicină, dar cu părere de rău, dacă vrem ca tot mai mulți tineri să-și lege ziua de mâine de Moldova, nu de plecarea peste hotare, trebuie să creăm locuri de muncă în țară.

Problemele tinerilor de la țară diferă de cele de la oraș?

Nu sunt atât de diferite, dar tinerii de la țară au și mai puțin acces la informații corecte, la servicii de calitate și se confruntă cu mai multe proleme decât cei din mediul urban. Cu părere de rău și rata suicidului este mai mare printre tinerii de la țară și nașterile la adolescente sunt mai multe la țară. Acestea sunt legate direct de accesul la informație, la educație și de oportunitățile de dezvoltare. La țară fetele absolvesc nouă clase și nu au unde să se ducă, ca în societățile cele mai dezvoltate, singura modalitate de a-și ridica statutul este să devină mamă. Ne întoarcem însă la modele de comportament a societăților foarte puțin dezvoltate.

Observăm că tinerii se dezvoltă mult mai repede în ziua de azi atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere al intereselor. S-a scurtat cumva copilăria?

În perioada sovietică și deja post-sovietică era puțin acces la informație. Eram o generație mai infantilă care-și prelungea copilăria artificial, din lipsă de informații. Acum totul este diferit Dacă am discuta cu un psiholog, acesta ne-ar spune că tendințele de dezvoltare nu se schimbă. Aș vrea să atrag atenția părinților la accesul copiilor la sursele electronice de informație. Rolul părinților este să reglementeze acest acces. Părinții trebuie să știe cu cine comunică copilul său, de ce fel de jocuri este interesat, ce citește, etc.

În ce fel tehnologiile, internetul, jocurile, filmele afectează noua generație? Am putea da vina pe ele atunci când copilul devine violent, distrat, indiferent?

Desigur că este important ca părinții să controleze copiii la acest capitol. Totuși, mai multe studii arată că, văzând câțiva oameni car se bat, nu ne apucăm cu toții să ne batem. Este foarte important care este mediul în familie. Nouă, în societatea noastră, ne este mai ușor să dăm vina pe cineva, că s-a uitat pe internet și nu se uită la cât de violent este mediul în familii și cât de violentă este comunicarea părintelui cu copilul, etc. Dacă tânărul are un mediu adecvat în familie, dacă părinții vorbesc adecvat cu el, dacă au încredere și există o relație de prietenie, atunci copilul face abstracție de aceste informații negative.

Trebuie însă să li se interzică noutățile despre suicid, accidente, viol etc. Până la ce vârstă ar trebui să existe această protecție?

Pe de-o parte este foarte important să fie protejați, dar este important să nu izolăm copiii și adolescenții de la realitățile vieții. Trebuie să se discute despre aceste informații ca să știe că se pot întâmpla lucruri foarte serioase. Desigur, acum sunt tot mai multe subiecte violente și negative, de aceea trebuie ca legislația noastră să echilibreze informația pe care o primim în fiecare zi. Noi de fapt trăim într-o societate foarte agresivă. Societatea noastră practic nu reacționează la lucrurile pozitive.

Revenind la violență. Mulți moldoveni cred că pișcatul, ciupitul copiilor este o metodă bună de educație. Spun că astfel copiii știu de frică…

Când spun asta, de fapt, părinții sunt foarte neîncrezătorii în forțele lor de părinți și nu știu ce forță mare are dragostea față de copil. N-au fost nici ei educați altfel și rămân cu o frică profundă că nu vor face față obligațiilor de părinți prin alte metode. Metodele constructive, pozitive și aplicate cu dragoste sunt mult mai eficiente. O spun în calitate de specialist și de mamă. Atunci când ei văd că avem încredere în ei și că-i iubim, atunci tinerii sunt mult mai responsabili, iar lucrurile făcute din înțelegere, nu din frică, sunt două lucruri absolut diferite și creștem cu totul alte personalități.

Cât de importanți sunt psihologii în școli, mai ales în contextul în care avem foarte mulți părinți plecați peste hotare?

Tinerii spun că aceștia sunt foarte importanți, dar acești psihologi trebuie să aibă deprinderi foarte bune de comunicare și consiliere. Eu știu psihologi diferiți în școli, unii au o abordare dictatorială sau autoritară. Adolescenții solicită ca în fiecare școală să fie câte un psiholog cu care să poată vorbi. Rolul lor este foarte important, dar trebuie să fie pregătiți să lucreze cu adolescenții.

Câți tineri vin anual la centru? Este singura soluție a tinerilor sau ei mai pot merge și în altă parte?

Anual reușim să acordăm servicii pentru 12.000-13.000 de tineri. Dintre acestea 5.000 sunt consultații, restul sunt activități informaționale. E mult, dar nu este suficient, de aceea se creează centre noi prin țară: la Orhei, Cimișlia, Sângerei, Nisporeni etc. Tinerii mai pot merge la ONG-uri, mai sunt centre cu plată, dar serviciile pe care le avem noi gratuit, sunt puține.

Avem politici, strategii care vizează tinerii din Moldova? Acestea funcționează?

Politici sunt destule. Acum zece ani când am început activitatea nu aveam politici de suport, dar am făcut multe eforturi să avem politica națională de sănătate (unde sănătatea tinerei generații este o prioritate), avem Strategia sănătății reproducerii, acum la Guvern, la etapa de aprobare este Strategia în sănătatea copiilor și adolescenților, sunt o serie întreagă de alte acte politice, care ne sunt de ajutor. Ne este cu mult mai ușor să activăm.

Putem spera ca în programul de studii să găsim și ore obligatorii de educație sexuală?

Am început pledoariile cu Ministerul Educației pentru că unele aspecte legate de educație sexuală cum ar fi HIV/SIDA, discriminare, sunt deja prezente în programul de educație civică. Noi însă am început lucrul cu Ministerul Educației ca să fie o abordare comprehensivă, adaptată pe vârste, dar este un proces migălos.

Care sunt cele mai grave cazuri pe care le-ați avut aici, la Centru?

Din experiența noastră cel mai mare impact asupra copiilor îl au cazurile de violență sexuală asupra minorilor. Sunt lucruri ce n-ar trebui acceptate. De cele mai multe ori acești copii rămân marcați pe viață, dar într-un fel și acuzați de societate. Am avut cazul unei copile care a fost violată de la 14 până la 17 ani de cel de-al doilea soț al mamei. I-a strivit toată personalitatea și a transformat-o în nimeni și când fetița îi spunea mamei despre asta, mama i-a spus să nu zică la nimeni din cauză că strică autoritatea familiei. Când a ajuns la noi, ca personalitate fetița a fost omorâtă. Aceste cazuri sunt dintre cele mai grele. Deseori ne este mai complicat să lucrăm cu părinții, decât cu adolescenții singuri. Am avut cazuri când părinții au venit cu fetița însărcinată în 30 de săptămâni și ne-au spus: «Tăieți-o, omorâți-o, ce vreți aia faceți, dar daține-o înapoi negravidă, că nu ne putem uita în fața neamurilor. Când le-am spus că e imposibil s-au supărat pe noi. Avem însă foarte multe cazuri: cu HIV/SIDA, tinere traficate, tineri care se confruntă cu violența în familie, etc.

Există o vârstă la care părinții ar trebui să atragă cea mai mare atenție asupra dezvoltării copilului?

Funcția de părinte nu are zile de odihnă și nici concediu. În momentul în care ne-am asumat marea responsabilitate și fericire de a deveni părinți, ne-am asumat un job pe viață. Este foarte important să investim în copiii noștri până ei ies în lume, până la 20 de ani. Să facem investiții emoționale, pozitive, să comunicăm cu ei permanent, etc.

Doamna Leșco, vă mulțumesc pentru acest interviu!