Autor: Virginia Murariu
Zilnic întâlnește zeci de persoane HIV-pozitive. Spune că seropozitivii sunt oameni obișnuiți, cu familie, griji, hobby-uri și cu planuri de viitor. Datorită tratamentului pe care-l iau, oamenii cu HIV pot avea o viață obișnuită. Totodată, îi îndeamnă pe tineri să fie precauți, deoarece nimeni nu este asigurat pe viață împotriva HIV/SIDA, iar o relație amoroasă de câteva zile, în care nu s-au protejat, le-ar putea schimba statutul pentru tot restul vieții.
Doamna Iațco, ce știu tinerii din Moldova despre HIV, și din experiența dumneavoastră sunt conștienți de riscurile acestui virus?
O bună parte dintre tineri cunosc multe despre HIV. Știu chiar și căile de transmitere ale virusului, dar aceasta nu înseamnă că sunt conștienți față de riscurile la care sunt supuși. Aceasta nu înseamnă că ceea ce cunosc ei la nivel de informație se transpune în practici comportamentale. Toți știu că trebuie să folosească prezervativul în cadrul relațiilor sexuale sau cu un partener puțin cunoscut, etc. Între cunoștințe și fapte însă este o distanță foarte mare.
Din ce cauză se întâmplă asta?
Tinerii cred că lor nu li se poate întâmpla nimic grav și că starea de bine, în special ce se referă la sănătate, va dura la infinit. Nu este așa. HIV-ul nu alege conform vârstei sau sexului. În plus, despre asta se vorbește foarte puțin. Se discută doar la nivel teoretic atât în școală cât și în familie. Discuțiile despre HIV/SIDA nu sunt suficiente și nici nu sunt prezentate în forma potrivită pentru tineri, astfel încât ei să deprindă niște abilități sau să ia atitudini.
Ce ar trebui să conțină curricula școlară pentru acești tineri, astfel încât să-i informeze. Ce ar trebui să scrie în acele manuale?
În primul rând trebuie să fie luat în considerare specificul vârstei. Metodele de transmitere a informației trebuie să fie interactive și interesante pentru tineri, axate pe implicarea lor, nu doar pe lecturare sau ascultare. Este bine să fie jocuri de rol, exerciții, studii de caz, istorii. Ar fi bine să existe și broșuri frumos ilustrate potrivit vârstei.
Dar acum, unde pot să afle mai multe informații corecte pentru că, din păcate, mulți încă mai cred că pot lua HIV prin atingere, aer etc. Cum distrugem aceste mituri?
Există mai multe instituții, organizații. Tot aici putem menționa și centrele medicilor de familie, în caz că există o relație bună între medic și pacient, acesta ar putea fi prima sursă. O altă sursă pot fi cei care lucrează în cabinetele de testare la HIV. O sursă sunt și organizațiile neguvernamentale, în localitățile în care acestea există. În plus, la noi funcționa o linie verde, în cadrul Centrului Național de Sănătate Publică, dar acum am impresia că nu mai e funcțională. O linie națională gratuită ar fi însă o soluție pentru cei care nu vor să-și divulge identitatea.
Care sunt grupurile vulnerabile și cele mai des întâlnite modalități de transmitere atunci când vorbim despre HIV/SIDA? Anterior se vorbea că de cele mai multe ori HIV-ul se transmitea prin consumul de droguri, după aceea prin contact sexual neprotejat…s-a schimbat ceva?
Nu s-au schimbat foarte multe. Grupurile cu risc sporit rămân a fi consumatorii de droguri, lucrătoarele sexului comercial și bărbații care întrețin relații sexuale cu alți bărbați. Și căile sunt aceleași: sexul neprotejat și consumul de droguri. Mai sunt și căi în care virusul este transmis de la mamă la copil, dar acestea sunt cazuri unice. Deși, în ultimul timp se observă o creștere considerabilă în structura cazurilor noi a persoanelor infectate pe cale sexuală.
Din păcate sunt și cazuri în care soții moldoveni, care lucrează peste hotare, își infectează soțiile. Ce e de făcut în acest caz?
Acest subiect are o fațetă foarte delicată, pentru că pornind de la tradițiile și valorile ce țin de familie, în societatea noastră e cam straniu să recomanzi femeii, atunci când vine soțul de undeva, să propună utilizarea prezervativului. Ea nu ar fi înțeleasă. Cred că cea mai bună soluție este ca ambii să fie informați, pentru că astfel vor lua măsurile necesare de protecție pentru sine și pentru cel de alături.
Mulți cred că acest virus îl pot avea doar bărbații care fac sex cu alți bărbați. Cum distrugem această prejudecată și cum trebuie să fie transmis un mesaj corect către tineri?
E foarte greu să vii cu un mesaj, deoarece există o stigmă foarte profundă și o etichetare a grupului respectiv nu doar prin HIV/SIDA, dar la modul general. De fapt, cred că mesajul ar trebui să fie despre riscurile care pot avea loc în viața oricărei persoane, indiferent de orientarea sexuală. Sexul este un tip de comportament care marchează orice tip de persoane. Nu depinde dacă faci sau nu sex, dar de cum o faci.
Unde se pot adresa persoanele care află pentru prima dată că au HIV sau deja sunt în stadiul SIDA?
De cele mai multe ori, această informație se află în instituțiile specializate, dar și în cadrul asociațiilor obștești care oferă servicii de consiliere și testare la HIV cu ajutorul testelor expres bazate pe salivă. În cazul unui rezultat pozitiv și instituțiile medicale și ONG-urile informează persoana despre toate serviciile care există: cele medicale și cele de suport psihosocial.
Credeți că atunci când află că are HIV, persoana respectivă trebuie să-și informeze partenerul, familia, prietenii?
Aceasta întotdeauna este o decizie personală. Totul depinde de situație, de anturaj, de familia în care a crescut. Nu putem recomanda nici să spună, nici să n-o facă. Altceva este atunci când este vorba despre o relație sexuală și de vreun eventual sau eminent pericol pentru o altă persoană. Atunci persoana infectată ar trebui să se pregătească și să dețină tot curajul ca să vorbească despre această infecție, dar și să ia măsurile necesare de protecție.
În alte țări sunt cazuri când persoanele cu HIV transmit voit acest virus. La noi sunt sau ar putea fi astfel de cazuri?
Personal, nu cunosc astfel de cazuri în Moldova și mă bucur că nu le cunosc. Există cazuri în care are loc transmiterea neintenționată a virusului. Eu nu le cunosc, dar nu exclud că se poate întâmpla.
Este tratamentul HIV ușor accesibil în Moldova?
Consider că este ușor accesibil pentru toate persoanele care au nevoie de el. Totuși este nevoie de o mai bună identificare a persoanelor care au HIV/SIDA. HIV nu este o gripă pe care s-o observi a doua sau a treia zi după ce ai luat virusul. Este o infecție care poate decurge lent și latent. Ar fi nevoie de o mai bună informare despre situațiile de risc și încurajarea persoanelor să facă testul. Acum, persoanele care necesită primesc tratament. Problema este mai mult cu persoanele care nu-și cunosc statutul. Sunt cazuri când acestora li se pune diagnosticul deja într-o stare destul de avansată.
Din ce cauză moldovenii nu sunt obișnuiți să facă un test HIV voluntar, pentru siguranța și sănătatea lor?
Cred că este problema societății noastre, pentru că oamenii nici la stomatolog nu merg voluntar și în mod profilactic, etc. Este de fapt o cultură a responsabilității reduse față de sănătate. Oamenii nu sunt educați să aibă grijă de sănătatea lor. Se percepe ca o obligație a statului, a instituțiilor medicale să te tragă de mânecă să-ți spună ce trebuie să faci.
Credeți că acest test ar trebui să fie obligatoriu?
Nu. Sunt situații exacte de transmitere a virusului prin care nu trec toate persoanele. Trebuie să fie o informare și o educare bună ca omul să conștientizeze riscurile.
Cine ar trebui să se implice în această informare?
Un rol important îl are familia. Și școala este importantă. Cred că dacă aceste lucruri s-ar discuta în familie, în școală și în societate, prin intermediul presei, atunci noi am avea alte rezultate.
Cât de sigure sunt frizeriile, saloanele de manichiură, pedichiură?
În cazul în care se respectă toate normele, atunci nu ar trebui să existe probleme. Dar nu știi care este situația de facto.
De ce există această reticență față de persoanele care au HIV, chiar și printre doctori? Cum poate fi schimbată mentalitatea oamenilor?
Medicii dețin informația necesară și sunt marcați de fobii, de frica de a nu se infecta cumva. Atunci când este vorba despre sănătatea proprie, atunci oamenii fac totul, inclusiv ceea ce nu trebuie să facă doar pentru a se proteja. Este unul din instinctele de bază.
Campaniile de combatere HIV/SIDA schimbă mentalitatea oamenilor?
Cred că da. Le schimbă atitudinea sau convingerile legate de anumite aspecte ale problemei. Ele sunt foarte importante, dar sunt concentrate în anumite zile din an, deși ar trebui să fie mai intense. În aceste campanii ar trebui să se implice persoane simple, dar și persoane infectate. Oamenii trebuie să vadă că cei cu HIV sunt persoane ca oricare altele, pentru că au familie, interese, pasiuni etc. Odată cu HIV nu se termină viața, iar noi îi putem ajuta să trăiască o viață decentă.
De ce oamenii cu HIV nu vorbesc despre problemele lor? De multe ori e greu să-i convingi să-și povestească istoriile chiar și sub anonimat. Nu ar fi mai eficient să schimbe mentalitatea majorității și să se facă auziți?
Motivele sunt aceleași – prejudecăți, stereotipuri și discriminarea din societate. Cum poate o persoană HIV-pozitivă să vrea să vorbească despre problemele ei, când omenii au o părere negativă despre ei? La această etapă, când avem atâta prejudecăți, acest lucru este normal. Cu siguranță atitudinea persoanelor cu HIV ar putea fi marcată de atitudinea celorlalți față de acești oameni, iar un comportament mai bun va aduce și mai multă deschidere din partea persoanelor cu HIV.
În ce fel persoanele cu HIV se implică în activitățile societății. Unde se implică?
La etapa actuală avem puțini activiști. În general persoanele preferă să aibă grijă de viața și sănătatea lor, deoarece nu ar vrea ca cineva să le cunoască statutul.
Doamna Iațco, vă mulțumim pentru acest interviu!