Redactor: Irina Miron

Secretarul de Stat în Ministerul român al Sănătăţii, Raed Arafat, a anunţat că noul proiect de modificare a Legii malpraxisului a fost finalizat și va fi pus în dezbateri publice, începând de vineri, pe site-ului Ministerului, transmite Agerpres.

El a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, proiectul noului act normativ, care va permite pacienţilor să obţină mai uşor despăgubiri în urma unei erori medicale, fără să se adreseze neapărat în instanță.

Noul proiect de lege prevede stabilirea unei proceduri obligatorii de soluţionare amiabilă cu asiguratorul ce va fi anterioară demersurilor juridice.

O inovație o reprezintă faptul că procedura se va desfășura între cadrul medical, pacient și asigurător. Pacienții vor fi scutiți de plata taxei pentru experți. Aceștia vor fi plătiți de către asigurători. De asemenea, va fi creat un corp de experți.

Proiectul promovat de Ministerul Justiției de la București mai prevede și limitarea în timp a procedurii amiabile. Astfel, dacă pe parcursul a șase luni cele două părți nu reușesc să ajungă la o înțelegere, atunci va trebui să se pronunțe justiția. Documentul oferă posibilitatea participării mediatorilor la negocierea cu asigurătorii, atunci când este vorba de stabilirea unui cuantum de despăgubiri.

Proiectul stipulează obligaţia asigurării personalului medical, atât pentru daune materiale, cât şi morale. Până acum, obligaţia era valabilă doar pentru daune morale.

Secretarul de stat a menţionat că instituţia publică va plăti un procent din prima de asigurare a cadrelor medicale. Totodată, noul proiect de act normativ va limita cuantumului de despăgubiri pentru daunele morale aferente cazurilor de malpraxis, stabilindu-se un plafon care va fi actualizat.

Dacă acest proiect de lege va rămâne în aceeași formă și după dezbaterile publice, pacienţii vor fi scutiți de plată la soluţionarea amiabilă, nu vor mai plăti expertul, vor beneficia de o procedură predictibilă şi vor avea acces la documentele medicale ale cazului de la bun început. La rândul lor, medicii vor putea încheia asigurări atât pentru daune materiale, cât şi morale.

Totodată, poliţa de asigurare în sistemul public va fi acoperită parţial de către angajator. Spitalul va evita riscurile de blocare a conturilor sau de pierdere a unor sume de bani prin plata în solidar pentru despăgubirile morale sau când asiguratorul nu va putea plăti.

În ceea ce îi priveşte pe asiguratori, aceştia vor putea negocia despăgubirea la un nivel inferior al cuantumului maxim pentru care se încheie contractul de asigurare.

Secretarul de stat al Ministerului român al Sănătății a punctat, însă, că această lege nu va putea intra în vigoare pe parcursul acestui an, ci anul viitor, odată cu modificarea reglementărilor din sistemul asigurărilor.