Autor: Irina Papuc

Codeina nu mai trebuie administrată copiilor sub 12 ani, precum şi adolescenţilor cu vârsta între 12 şi 18 ani care suferă de tulburări respiratorii. Decizia aparține  Comitetului de farmacovigilenţă pentru evaluarea riscului (PRAC) al Agenției Europene pentru Alimente și Medicamente. Motivul este că medicamentele care conțin codeină pot provoca reacții adverse grave, din cauza transformării mai rapide decât de obicei a acesteia în morfină.

Efectele codeinei apar ca urmare a metabolizării acesteia în morfină. La unii dintre pacienţi codeina este transformată în morfină mai repede decât în mod normal, ceea ce determină apariţia unor concentraţii mai mari de morfină în sânge. Aceasta poate duce la reacţii adverse grave, printre care tulburări respiratorii, anunță Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale din Moldova, cu referire la un comunicat oficial al EMA.

Deși reacţiile adverse provocate de morfină pot apărea la pacienţi de toate vârstele, modul de transformare a codeinei la copiii sub 12 ani este variabil şi imprevizibil, ceea ce constituie un risc special de apariţie a reacţiilor adverse pentru această categorie de pacienţi.

În consecință, PRAC recomandă evitarea utilizării codeinei la pacienţii de orice vârstă la care se cunoaşte faptul că metabolizarea codeinei în morfină se produce mai repede decât în mod normal sau la femeile care alăptează, întrucât codeina se excretă în laptele matern, ajungând şi la copil.

Totodată, PRAC a menţionat şi că tusea şi răceala sunt în general afecţiuni auto-limitate, în condiţiile în care dovezile de eficacitate a codeinei în tratarea tusei la copii sunt şi acestea limitate.

Codeina este un opioid care este metabolizat în organism la morfină și este utilizată pe scară largă în tratamentul tusei şi al răcelii. Medicamentele care conțin această substanță se eliberează fără prescripţie medicală. Reevaluarea medicamentelor care conţin codeină utilizate în tratamentul tusei şi al răcelii la copii a fost declanşată în aprilie 2014 la solicitarea autorităţii competente în domeniul medicamentului din Germania.

 

  Articole relaționate:

Un analgezic controversat, produs de un gigantic farmaceutic, a fost aprobat oficial. Experții prezic un alt val de dependență și decese 

Agenţia americană pentru medicamente recomandă consumul limitat de paracetamol, pentru a reduce riscul de leziuni hepatice severe 

Codeina nu trebuie administrată copiilor sub 12 ani