Autor: Irina Miron

Spitalele raionale din ţară se confruntă cu un grav deficit de aparate pentru dializă. Puţinul utilaj care există în centrele specializate este învechit şi iese des din funcţiune.

La  Spitalul Raional Cahul, bunăoară, există doar cinci aparate pentru dializă, iar procedura este urmată de 35 de bolnavi din cinci raioane – Cahul, Cantemir, Leova, Ceadâr-Lunga şi Taraclia.  Aparatele, achiziţionate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină în 2008,  nu sunt doar prea puține, dar și dotate cu sisteme de filtrare vechi, care se defectează frecvent.

„În fiecare an, trebuie să cumpărăm câte un filtru nou pentru aceste aparate. Ne costă peste 50 de mii de lei”, a precizat pentru Sănătate INFO Mihai Orlov, directorul instituţiei.

În condiţiile în care în secţie sunt doar cinci astfel de aparate, medicii nu îi pot deservi pe toţi bolnavii, care au nevoie de dializă pentru a supraviețui. Drept urmare, a fost creată o listă de așteptare, în care sunt înscrise alte câteva zeci de persoane. Pentru a-i putea ajuta pe toți solicitanții, administrația spitalului spune că sunt necesare mai multe aparate de dializă, doar că în secţie mai încap încă patru astfel de utilaje.

Nici la Bălţi situaţia nu este mai bună. Singura secţie de dializă din regiunea de nord a ţării activează cu aparate pentru dializă extrem de uzate, iar pentru ca fiecare pacient să facă această procedură de cel puţin două ori pe săptămână, secţia activează în două sau chiar trei ture, a declarat Vladimir Postolache, directorul Spitalului Municipal Bălţi. Asta nu rezolvă, însă, problema, motiv pentru care și la Bălți au fost întocmite liste de aşteptare.

La Comrat există şapte aparate pentru dializă. Utilajele funcționează non-stop pentru cei 42 de bolnavi din raioanele Comrat, Basarabeasca, Leova, Cantemir, dar şi din Găgăuzia.

„Nu putem refuza pe nimeni. Centrul a fost deschis pentru 24 de bolnavi, iar noi luăm de două ori mai mulţi”, a precizat Elena Novac, directorul Spitalului raional Comrat.

În consecinţă, aparatele ies des din funcţiune și, cel puţin o dată la două săptămâni, trebuie reparate. Pentru ca aparatele de hemodializă să funcţioneze într-un regim normal, administraţia instituţiei ar avea nevoie de cel puţin alte şase astfel de aparate.  

Pentru a ameliora situația, autorităţile intenţionează să înființeze cinci noi centre de dializă, la Edineţ, Drochia, Ungheni, Soroca şi Căuşeni, prin intermediul unui parteneriat public privat. Ministerul Sănătăţii a pregătit, în acest sens, proiectul unei hotărâri de Guvern, care urmează să fie inclus pe ordinea de zi a ședinței din 26 iunie.