Autor: Sorina Bujarov

Are 61 de ani, iar acum doi ani a fost diagnosticat cu două maladii cronice grave – diabet zaharat și hipertensiune arterială. Pentru a reuși să țină sub control atât nivelurile tensiunii, dar și a glicemiei, bărbatul a început să urmeze un tratament mai puțin obișnuit – consumă vlăstari și semințe germinate. Fie că le mănâncă crude, sub formă de suc sau ceai, acestea îi înlocuiesc deja de mai mult timp tratamentul medicamentos, cu care așa și nu a reușit să se obișnuiască. Și medicii recunosc eficacitatea tartamentului naturist, însă spun că acesta nu poate înlocui în totalitate medicamentele, mai ales în situațiile când maladia este în stadiu avansat.   

Ștefan Călăraș, un domn de vârsta a treia din Cimișlia, de aproape doi ani consumă intensiv vlăstari și semințe germinate. Acesta mărturisește că inițial le-a inclus în alimentație de nevoie, ulterior însă și-a dat seama că nu poate renunța la ele nici măcar pentru o zi. Asta din cauza stării de bine care o generează.

█ CAMPANIE// Moldoveanul care „vinde” sănătate la cutie 

„Am fost și spitalizat din cauza diabetului, după care a trebuit să beau pastilele prescrise de medic. Eu nu am băut medicamente la viața mea și a fost greu să mă obișnuiesc, așa că am încercat un alt fel de tratament, cel cu plante, în special cu lucernă. Fiul meu m-a impus să le consum, ca să nu ajung iar la spital”, povestește bărbatul, originar din Valea Perjei, Cimișlia.

Ștefan Călăraș spune că s-a convins de efectul benefic al plantelor asupra organismului după o vizită la doctor. Se făcea un an de când începuse să consume vlăstari și semințe germinate. După mai multe analize medicul i-a confirmat că nivelul glicemiei este normal, iar cu tensiunea arterială stă foarte bine. „Simt că aș putea să alerg dimineața, la câtă energie am. În ultima perioadă consum tot mai mult, de aia și reușesc să muncesc ziua întreagă pe câmp”, a mai adăugat bărbatul în vârstă de 61 de ani.  

 CAMPANIE// Trendul vegetarienilor în Moldova. Ce-i motivează să devină adepții unui astfel de regim și care sunt beneficiile acestuia pentru organism 

Despre beneficiul consumului vlăstarilor Ștefan Călăraș a aflat de la fiul său Ion, care spune că mai mulți cunoscuți din Anglia, Portugalia și Germania i-au recomandat să le consume. În străinătate, acestea sunt consumate intensiv, comercializându-se în aproape toate marketurile. Pentru a afla mai multe despre beneficii, dar și despre contraindicațiile vlăstarilor, tânărul a citit cărți despre tratamentele naturiste, a consultat bloguri de specialitate, astfel că astăzi a ajuns să cunoască beneficiile și chiar componența fiecărei plante în parte.

„Cel mai des consumăm lucernă, care este a doua plantă cu cele mai multe vitamine și enzime necesare organismului. Doar un gram de plante conţine 8.000 de unități de vitamina A, vitamina K, C, D, E. Mai consumăm și floarea soarelui, hamei, pelin. Inițial am consumat eu, ca să văd efectul, apoi am recomandat cu încredere și familiei mele. Efectul a fost cel dorit, părinții mei au început să se simtă mai bine. Tatăl meu nu mai era atât de obosit și, în același timp, am reușit să normalizăm nivelurile tensiunii și a glicemiei”, povestește Ion, în vârstă de 35 de ani, care a menționat că familia sa își crește singură plăntuțele care îi ajută să se mențină sănătoși.

„Creștem și singuri. Pe deal găsești tot de ce ai nevoie. Totul este gratuit - oferit de natură. Trebuie să știi doar care și pentru ce e bună. Vara e mai ușor, pentru că plantele le găsim la orice colț, însă pentru iarnă uscăm plăntuțele și bem ceai, care este tot atât de benefic. Important este că plantele trebuie consumate când sunt tinere, abia răsărite, iar dacă vrei să le usuci pentru iarnă, se face doar la umbră”, explică entuziasmat Ion Călăraș.

█ CAMPANIE// Moda germenilor și vlăstarilor ia amploare printre moldoveni. Sănătate INFO îți spune de ce e bine să-i mănânci 

Potrivit specialiștilor, vlăstarii și semințele germinate sunt extrem de benefice organismului, deoarece acestea conțin de sute de ori mai multe vitamine și minerale necesare organisului, decât se regăsesc în fructe și legume. Medicii spun însă că, atunci când maladiile sunt avansate, tratamentul naturist nu poate fi de ajutor.

„De ani buni se știe că lucerna este foarte benefică pentru organism, dar și alte plante. Ele purifică organismul. În cazul diabetului, de exemplu, lucerna este benefică, doar când boala este în faza incipientă. Dacă totuși maladia e avansată, atunci e nevoie de tratament medicamentos, pentru că altfel organismul se intoxică cu propria glucoză, care nu reușește să ajungă la celule”, explică endocrinologul Vera Munteanu. Specialista mai spune că o dietă sănătoasă, care presupune și consumul vlăstarilor, este factorul principali pentru o viață sănătoasă, plantele fiind foarte benefice în prevenirea bolilor.

Potrivit mai multor studii efectuate în SUA, lucerna este bogată în proteine, amino-acizi esențiali și opt enzime digestive, care micșorează colesterolul din sânge și reglează nivelul glicemiei. Specialiștii precizează că la ceaiului din lucernă stabilizează nivelul zahărului din sânge în doar două ore.

Iată ce vlăstari sunt indicați, în funcție de problema de sănătate.

Diabetul, poate fi ținut sub control cu ajutorul lucernei, vlăstarilor din floarea soarelui și broccoli. În 2012, un studiu privind diabetul zaharat, realizat de Universitatea Peking din China, a stabilit că vlăstarii de floarea-soarelui au efecte inhibitorii împotriva glico-oxidării, care este considerată una dintre posibilele căi ale apariţiei diabetului. Efectul acestor vlăstari s-a dovedit mai puternic decât cel pe care îl aveau medicamentele pentru diabetici. Acelaşi efect l-au arătat vlăstarii de broccoli.

█ CAMPANIE// Vlăstarii și germenii – un nou trend în alimentația sănătoasă a moldovenilor. Ce beneficii au și ce afecțiuni poate preveni fiecare plantă 

Hipertensiune. Vlăstarii de hrișcă ajută la circulația normală a sângelui, sunt un suport pentru sistemul imun, dar au și un efect puternic pentru detoxificare. Plăntuțele de hrișcă conțin mult fier, proteine, calciu, fosfor, complexul de vitamina B, vitamina E și mari cantități de rutină, numită mâncare pentru creier, cât și biolflavonoizi. De asemenea, acestea conțin lecitină - substanță grasă care ajută corpul să elimine excesul de colesterol.

Inflamații. Vlăstarii de lucernă şi de hrişcă au un efect anti-inflamator miraculos. Aceștia inhibă acţiunea citokinelor pro-inflamatorii şi atenuează inflamaţiile acute. Mai mult, vlăstarii de hrişcă au fost testaţi şi pe celule cancerigene provenite de la o tumoare de colon uman, constatându-se o acţiune antiinflamatorie semnificativă.

Patologii ale tractului intestinal. Specialiștii spun că vlăstarii de ridichi sunt benefici pentru tractul intestinal. Aceștia ajută la eliminarea excesului de mucus din organism, înițiind un proces intens de curătare care include și eliminarea paraziților intestinali. Mai mult, aceste plăntuțe au un efect antiseptic puternic, sunt un puternic diuretic, îmbunătățind funcționarea tractului urinar, a vezicii urinare, dar și a rinichilor. Vlăstarii de ridichi trebuie consumați în cantități mici, astfel încât să stimuleze apetitul. Dacă vor fi consumate în cantități mari, sunt posibile stări de vomă.

Cancer mamar. În ultimii cinci ani s-au realizat mai multe studii privind efectul vlăstarilor de broccoli asupra cancerului de sân. Tratamentul cu sulforafan extras din vlăstarii de broccoli a crescut de zece ori probabilitatea eradicării celulelor cancerigene faţă de grupul de control. Două studii realizate recent, ultimul în 2013, au dovedit că sulforafanul are capacitatea de a influenţa celulele stem, cele care sunt responsabile de hrănirea şi menţinerea cancerului, ca şi de revenirea lui. Johns Hopkins, un cercetător american, a raportat de curând că plantele mici de broccoli sunt de 50 ori mai eficiente în lupta contra cancerului, decât o plantă matură de broccoli. 

 

 Articole relaționate: 

CAMPANIE//Carnea și ouăle ecologice produse în Moldova îmbunătățesc imunitatea și te scapă de chelie 

CAMPANIE//Cum puteți scăpa de paraziți fără ajutorul medicamentelor 

CAMPANIE//Produsul care conține acid folic și poate preveni tulburările de vedere și apariția pietrelor la rinichi