Redactor: Irina Miron
24 de milioane de euro. Aceasta este valoarea plăților informale pe care bucureștenii au oferit-o numai anul trecut doctorilor, pentru a fi mai bine tratați. Iar suma a fost acumulată în condițiile în care doar șase la sută din locuitorii capitalei României au fost supuși unei operații în 2012, arată rezultatele unui studiu realizat de sociologii Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), citat de România Liberă.
Mai mult, este posibil ca cifrele să fie sub estimări, întrucât o parte dintre respondenți au preferat să treacă sub tăcere valoarea șpăgii date personalului din sistemul medical, iar sondajul s-a realizat doar în rândul rezidenților din București, nu și în rândul celor din alte localități, dar care au fost internați în Capitală, constată realizatorii sondajului de opinie intitulat “Bucureștenii și sănătatea”.
Deși este efectuată într-un spital de stat, o operație ”costă”, în medie, 1000 de lei românești. Cea mai mare parte din bani o capătă chirurgul – 688 lei, iar anestezistul primește, la plic, de la pacienți aproximativ 267 de lei. Potrivit aceleiași cercetări, până și asistentele sunt ”unse”, în medie, cu câte 100 de lei.
O treime din bucureșteni sunt convinși că dacă nu ar da nimic doctorului, acesta nu i-ar băga în seamă, în timp ce 22% cred că doar așa primesc mai multă atenție în comparație cu pacienții care nu oferă cadouri.
Cu toate acestea, 61% dintre locuitorii din București nu consideră că e corupție să dai bani personalului medical de care ai fost mulțumit cum te-a tratat, iar 71% cred că ar trebui pedepsiți doar specialiștii care condiționează actul medical.
Fără rețetă pentru antibiotice
Studiul realizat de Departamentul de Sociologie de la SNSPA arată că 77 % dintre bucureșteni consideră că sănătatea lor este bună și foarte bună. Aproape jumătate dintre locuitorii Capitalei din România, afirmă că principalele lor surse de informații pe probleme medicale sunt internetul (26%) și televiziunea (19%). Totodată, 30 % preferă sfatul familiei sau al prietenilor atunci când se confruntă cu o problemă medicală ușoară, iar 19% se tratează singuri.
Din această cauză, o parte dintre cei consultați de autorii raportului sunt nemulțumiți că nu pot cumpăra mai ușor pastile. ”E exagerat să îți ceară rețetă și pentru antibiotice ușoare”, a declarat un bărbat de 40 de ani autorilor studiului. Totuși, 10 % dintre locuitorii Capitalei au reușit să încalce regulile și să cumpere din farmacii, fără rețetă, medicamente care în mod obișnuit, se vând numai cu rețetă.
Deși rolul farmacistului este astăzi altul, bucureștenii preferă să cumpere medicamente cu preponderență din farmacii. ”Meseria de farmacist tinde să se transforme din specialist în sănătate, care îți furnizează fundamentul potrivit, îți dă ce trebuie, nu ce vrei tu, începe să se transforme în vânzător, care are un target, care trebuie să vândă anumite chestii și le dă pe alea chiar dacă sunt bune sau nu”, se arată în raportul ”Geografia consumului de medicamente în farmaciile din București”, realizat de același departament.
70% dintre cei chestionați consideră că prețul medicamentelor vândute fără rețetă este prea mare, totuși, două treimi dintre locuitorii capitalei României preferă să apeleze la medicina clasică, în locul celei naturiste.
Articole relaționate: