Într-un salon de spital s-a depistat o infecție nosocomială. Salonul este imediat închis. Incidentul este anunțat oficial în spital. Pe holuri apar anunțuri de avertizare. Dacă suni la biroul de informații al spitalului, un mesaj automat te înștiințează. Vizitele din partea aparținătorilor sunt restricționate. Este declanșată o anchetă, se fac investigații pentru a descoperi cauza infecției, dar și ce trebuie de făcut pentru a opri răspândirea ei.
Aceste acțiuni se întâmplă, pe scurt, într-un spital din Marea Britanie, în cazul apariției unor infecții nosocomiale.
Felicia Buruiană este unul dintre medicii români care a ales în urmă cu zece ani să meargă să profeseze în Marea Britanie. Medicul român care vorbește cinci limbi străine, are un doctorat și două diplome de master, a acceptat să vorbească, într-un interviu pentru Republica.ro, despre cum sunt gestionate acolo infecțiile nosocomiale, ce salarii au medicii de acolo, dar și care sunt diferențele dintre cele două sisteme publice de sănătate.
„Transparență totală în raportarea infecțiilor intraspitalicești”
Care sunt procedurile în cazul unor infecții intraspitalicești în spitalele din Marea Britanie?
Niciun spital nu este steril. Infecțiile intraspitalicești sunt detectate și raportate. Dacă este o infecție intraspitalicească la nivel de salon, acel salon este închis, iar accesul e restricționat. Dacă este la nivel de spital, o chestiune foarte gravă, spitalul are, de asemenea, un acces restricționat. Însă acestea nu sunt cazuri foarte frecvente. De exemplu, o infecție cu norovirus, care se poate întâmpla într-un spital în fiecare an, este anunțată în mod oficial : sunt afișate anunțuri pe pereți în spital. Când suni la biroul de informații al spitalului și vrei să fii transferat la un salon, de exemplu, primul mesaj îți comunică că este infecție cu norovirus. Apoi urmează un alt mesaj de genul vă rugăm ca numai câte o singură persoană să viziteze persoana internată. De asemenea, se mai poate spune „dacă suferiți de diaree sau vomă vă rugăm să nu veniți la spital”. Pacienții sunt izolați, salonul este închis, iar accesul - restricționat. Toate infecțiile intraspitalicești sunt raportate. Ca o paranteză, vă pot spune că într-o rezervă nu stau persoane cu un tratament special din punct de vedere social (VIP-uri), ci stau persoane cu un grad de infecție ridicat, care trebuie izolate față de cei din jur.
„În spitale sunt dezifectanți pe toți pereții, pe coridoare, la intrarea în salon, la capul sau la picioarele patului pacientului”
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, confirma anul trecut că în România cazurile de infecţii nosocomiale sunt subraportate. În România ponderea infecțiilor din spitale este 1%, iar în Uniunea Europeană 5 - 15%. Care este situația în Marea Britanie?
În Marea Britanie este o transparență totală când vine vorba de infecțiile nosocomiale. Sunt raportate. În plus, în fiecare an, fiecare practicant al medicinei, fie că este medic, asistent, moașă, etc. trebuie să urmeze un training referitor la infecțiile intraspitalicești. Acolo sunt descrise inclusiv metodele în care medicul trebuie să se spele pe mâini înainte să consulte un pacient. Chiar și cei din afara spitalului, vizitatorii, sunt încurajați tot timpul să se dezinfecteze pe mâini înainte să ajungă la ruda respectivă. Sunt afișe, instrucțiuni cum anume să te dezinfectezi pe mâini. Sunt dezifectanți pe toți pereții, pe coridoare, la intrarea în salon, la capul sau la picioarele patului pacientului. Nu mai vorbesc de sălile de operații.
Ați simțit sau ați auzit vreodată acolo de probleme legate de compoziția dezinfectanților?
Nu vă pot răspunde la această întrebare cu cea mai mare certitudine, deoarece nu dam nicio dovadă în acest sens, însă experiența mea în această țară mă face să cred că nu sunt probleme cu substanțele dezinfectante. În cei zece ani de când sunt în Marea Britanie nu am auzit de un astfel de caz. În Marea Britanie medicii nu poartă halate. Poartă uniforme doar asistentele, moașele. Noi, medicii, avem hainele noastre de zi, dar o ținută decentă, nu în adidași și blugi. O ținută care să imprime respect. Purtăm ținutele albastre sau verzi când ne aflăm în sala de operație, sala de nașteri, serviciul de urgențe și terapie intensivă. În aceste ținute nu se iese în afara spitalului. De asemenea, sunt spitale în care nu se poate merge nici până la cantină îmbrăcat în acest fel. Medicul trebuie să se schimbe în hainele sale dacă merge la cantină, apoi se întoarce și se schimbă înapoi în ceea ce noi numim „scrubs”.
Înainte să vedem pacientul ne dezinfectăm pe mâini, după ce examinăm pacientul ne dezinfectăm din nou pe mâini, iar bluzele, cămășile sunt suflecate până la cot. Nu se poartă ceas, nu se poartă inele și brățări, ni se dă voie doar cu verighetele. Asta din motiv de igienă. În Marea Britanie halate nu se poartă, pentru că se spune că se spală mai rar decât propriile haine și că prin halate se transmit infecțiile de la un pacient la altul. De asemenea, medicii bărbați nu poartă cravate pentru că se spune că atunci când te apleci cravata atinge pacientul. Medicii care totuși au cravată în momentul în care consultă un pacient trebuie să îndoaie cravata și să o bage în cămașă.
Și dacă un medic nu se spală pe mâini înainte să consulte?
La intervale regulate se fac audituri. Există o persoană desemnată, o asistentă să spunem, care merge în diferite saloane, stă într-un colț și notează dacă medicul s-a dezinfectat înainte să consulte pacientul din rezervă sau după ce l-a consultat. Aceasta nu știe neapărat numele persoanei, dar scrie ce grad are, dacă e medic, sau asistentă. Persoanele observatoare nu sunt foarte evidente. Dacă te uiți atent, vezi pe cineva cu o mapă în mână cum notează.
Presupunând prin absurd că un astfel de caz cu dezinfectanți diluați ar fi fost descoperit în Marea Britanie, ce măsuri s-ar fi luat?
În cazul unor incidente, cum se numesc astfel de cazuri, se începe un proces de investigație. În astfel de cazuri este înființată o comisie, se face un raport, sunt intervievate persoanele implicate și sunt sancționați vinovații. În funcție de gravitatea situației, unele persoane pot fi suspendate. Nu se trece absolut nimic cu vederea.
Care este relația dintre medici și reprezentanții medicali?
De exemplu, reprezentanții medicali în Marea Britanie nu merg cu un produs la un singur medic, cum tradițional știam că se întâmpla în România. Aum nu știu dacă se mai întâmplă așa. Reprezentanții medicali încercau să îl determine pe acel medic să promoveze un anumit produs, iar în urma acestui lucru medicul avea anumite beneficii în bani. În Marea Britanie, când este promovat un produs sau un instrument, vine reprezentantul medical la spital în pauza de prânz, pentru cine poate să ia pauza de prânz, în general între ora 13.00 și 14.00. Se anunță la departament că vine un reprezentant, atunci la acea sesiune merg cine din personalul medical are timp. Reprezentantul medical prezintă medicamentul sau produsul și răspunde la întrebări. El vine cu un lunch, niște sandvișuri, biscuiți, sucuri, o cafea. Ulterior se decide în departament dacă să mergem mai departe sau nu, adică dacă să testăm produsul respectiv sau nu.
Dacă medicul specialist are anumite avantaje, cum ar fi finanțarea participării sale la congrese, trebuie să le declare la sfârșit de an financiar, pentru a fi impozitate.
Care ar fi principalele diferențe între sistemul public de sănătate din Marea Britanie și cel din România?
Sunt enorme. Pentru mine a fost un șoc atunci când am început să lucrez acolo. Sistemul de sănătate din Marea Britanie este gratuit în adevăratul sens al cuvântului. Nu există asigurări de sănătate. Din salariu se reține un procentaj pentru ceea ce se numește National Insurance Number (NIN), procentaj pe care îl plătesc toți cei care lucrează. Acești bani ajung la bugetul de stat, iar din ei statul face investiții în autostrăzi, în spitale și altele. Nu sunt bani care reprezintă asigurarea medicală. Dacă o persoana nu plătește NIN nu înseamnă că nu are acces la sistemul public de sănătate. Există asigurări de sănătate pentru sistemul privat, facultative, pentru cei care doresc să se trateze în sistemul privat. Sistemul de sănătate public, National Health Service, (NHS), este foarte bine pus la punct și foarte bine dotat. Pacienții cu complicații din sistemul privat ajung tot în sistemul public de sănătate. Acolo toți oamenii sunt egali în drepturi, indiferent dacă cineva este pe beneficii sociale sau dacă altcineva este foarte bogat. Toți sunt tratați absolut la fel. Timpul de așteptare este același, tratamentul este același. Ai nevoie de un transplant hepatic, îl ai, indiferent cine ești, că vorbești engleza mai de rând sau mai elevat. Și este un lucru bun. Toți oamenii sunt tratați egal.
Ce salariu poate primi un medic român care vine în Marea Britanie?
Salariile în Marea Britanie sunt mult mai mari ca cele din România. Dar și costurile sunt mult mai mari, iar analiza trebuie făcută în acest context. Se poate avea o viață decentă, se poate pleca în vacanță în străinătate la fel de decent. Dar și se muncește extraordinar de mult. Directiva europeană spune maximum 48 de ore pe săptămână. Pentru orele lucrate peste program nu suntem remunerați. Gărzile nu sunt plătite separat. Acestea intră în programul planificat al tuturor medicilor și există un procentaj la salariul de bază pentru orele antisociale lucrate. Acestea diferă de la specialitate la specialitate. Munca este foarte dură. Nu avem cameră de gardă, abia dacă putem să stăm pe scaun. Se muncește aproape non stop, mai ales în gărzi. Gărzile sunt o nebunie. Noi considerăm, pe drept, că nu suntem suficient de bine plătiți pentru stresul la care suntem supuși.
Vă mulțumim pentru interviu.