Ala Nemerenco, șef al Clinicii de Asistență Medicală Primară și expert în politici de sănătate
Trebuie să recunoaștem că Regulamentul privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice (IMSP) era demult unul depășit și modificarea lui era așteptată de societatea medicală. Dar cu o condiție – să apară o nouă viziune cu privire la managementul instituțiilor, una modernă și progresivă. Se cunoaște bine că Regulamentul existent (cel din 2007) a fost și este cel mai perfect instrument de politizare a sistemului de sănătate, de promovare a cumetrismului și nepotismului, a cadrelor care nu sunt avansate în baza competențelor, dar sunt comode. Nicăieri nu o să găsiți (mă refer la țările economic dezvoltate), bunele practici ale cărora încercăm să le preluăm, ca Ministerul Sănătății să intervină în activitatea vreunei instituții sau a Fondatorului, adică stăpânului instituției. Ministerul, fiind cel care elaborează politicile în țară, ar trebui doar să pună ordonanța pe masă referitor la proceduri. Nu organizează concursuri, nu recrutează, nu selectează, nu numește conducători, nu le supraveghează activitatea, nu apare parte a contractelor de management și nu evaluează activități. Noi ne pierdem de ani buni în micro-managementul a tot ce ne înconjoară și așa o să ne pierdem în continuare, tocându-ne timpul, nervii, dar și banii.
Ce nu ar fi bine totuși în Regulamentul nou propus de Ministerul Sănătății? După cum am spus, nu ministerul este autoritatea care ar trebui să se ocupe cu concursurile. Doi – Fondatorul instituției a fost pus la „respect” fiind reprezentat în comisa de concurs în cea mai microscopică minimalitate – doar o singură persoană din 11 membri ai comisiei, deși Fondatorul ale cele mai mari drepturi, și nu se poate compara cu reprezentantul universității de medicină care chiar nu are nicio intersecție cu activitatea instituției, doar dacă aceasta nu este un spital universitar. Ministerul are trei reprezentanți. Nu e clar de asemenea, ce are Cancelaria de Stat cu activitatea unui spital raional, de exemplu și care e rolul său ca membru al comisiei de concurs? Să fortifice poziția ministerului numeric?
Evaluarea candidaților, include și etapa testării cunoștințelor teoretice. Cu regret, nu suntem noi capabili în Republica Moldova să ne debarasăm de dorința de a organiza mereu examene. Iarăși – nicăieri în lume, nimeni, cu excepția instituțiilor acreditate cu acest drept, nu organizează testarea cunoștințelor. Mai ales, ținând cont de faptul că cunoștințele membrilor comisiei de concurs la capitolul managementul unui spital ar putea să pălească pe lângă cele ale unui candidat puternic. Dar pe la noi așa e „trendul” – să stea cineva în capul mesei și să întrebe definiția teoretică a „managementului” și „bugetului”, deși adesea acești stimabili pronunță și acum „mănăjmănt” și „bujăt”. Astfel, chestia cu examenul și testele chiar e depășită. Un interviu bun scoate în vileag imediat competențele candidatului. Iar la testare se cunoaște cum se întâmplă – candidatul „necesar” acumulează ușor punctajul maxim având acces la teste. Testarea e instrumentul perfect pentru a-l trage de urechi în fotoliu pe cel care trebuie.
Însă perla Regulamentului este Contractul de management, care foarte amăgitor, inițial bucură cu numirea sa și oferă speranța – iată, în sfârșit, se va schimba ceva. Dar doar până la următorii pași – când citești despre indicatori de performanță pe care ministerul îi va elabora în viitor, dar pe moment nu se cunoaște nimic despre ei. Și de ce Fondatorul trebuie să accepte indicatorii ministerului și nu are drept de voce referitor la elaborarea lor? Poate are și el niște așteptări, cerințe, planuri în calitatea sa de Fondator? Cât ține de indicatori, dacă nu îi avem astăzi ca parte componentă a acestei prevederi, atunci putem să ne trezim în impas. Am trecut deja prin experiența când în calitate de indicator de performanță în medicina primară, de fapt indicator punitiv, a fost utilizat indicatorul mortalității materne (!).
Nu voi merge mai departe pe analiza Contractului-cadru de management. Punctele cu transmiterea în gestiune conducătorului de către Fondator a proprietății, componenţei şi valorii, parte-anexă la contract și includerea în contractul care se semnează între persoană fizică (manager) și Fondator a unui capitol cu atribuțiile și drepturile Ministerului Sănătății care se implică în relațiile de management a IMSP sunt suficient de grave atât ca expresii juridice, dar și ca depășire a buchiei legii ca să fie comentate.
Concluzie: Declarațiile ministerului de până acum că își propune depolitizarea și fortificarea gradului de autonomie în gestionarea instituțiilor medicale au fost doar declarații. Și asta e trist. Realitatea e cu totul alta și asistăm la o politizare și mai mare a medicinii, iar despre recomandările experților internaționali și bunele practici internaționale de transfer a atribuției de organizare a concursului către Consiliile de Administrație ale fiecărei instituții, Consilii care ar trebui să aibă o cu totul altă componență decât cele de astăzi (apropo, și ele la limita legalității) va trebui să uităm pentru o perioadă. Încă nu suntem probabil capabili să despărțim administrarea sistemului de sănătate de managementul instituțional. Credibilitatea acestor concursuri va fi la fel de joasă, iar eficiența noului Regulament exact la fel ca și a celui vechi.