Redactor: Tatiana Povar

Odată ce zilele călduroase de vară au rămas în urmă, e timpul să ne gândim la profilaxia gripei din anul acesta. În sezonul rece, cea mai bună metodă de protecție împotriva complicațiilor grave care pot surveni în urma acesteia este vaccinarea.

Doctorul Tom Frieden, directorul Centrului de Control și Prevenție a bolilor (CDC) din SUA, a expus mesajul în cadrul conferinței de presă anuale privind vaccinul contra gripei: ,,Dacă am putea crește acoperirea vaccinală măcar cu 5%, vom putea preveni aproximativ 800 de mii de îmbolnăviri și aproape 10 mii de spitalizări. Vaccinul împotriva gripei este unul dintre cele mai convenabile achiziții pentru sistemele de Sănătate Publică”, a precizat doctorul Frieden, citat de THE HUFFINGTON POST.

Prin ce se deosebește vaccinul de anul acesta de cel de anul trecut

Anul acesta sunt 2 tipuri de bază de vaccin: unul protejează împotriva a trei tulpini de virus, iar altul contra patru. Ambele vaccinuri protejează împotriva tulpinilor întâlnite anterior, inclusiv H1N1 (gripa porcină), H3N3 și gripa de tip B. Singura diferență este că cel ,,quatrivalent” protejează, deasemenea, împotriva unui alt tip de gripă B.

Specialiștii de la Centrul de Control și Prevenție a Bolilor spun că dacă vaccinul care protejează împotriva celor patru tipuri de gripă vi se pare mai convenabil, îl puteți alege. ,,Problema este că amânarea vaccinării de cele mai multe ori înseamnă să uiți de ea”, a explicat Frieden. Cu alte cuvinte, e mult mai bine să fii vaccinat cu ce este disponibil, decât să aștepți ceva mai bun și șă nu fii vaccinat deloc”, precizează medicii.

█ Apel al Ministerului Sănătății - copiii nevaccinați riscă să nu fie admiși la grădinițe și școli

Modificarea care a făcut-o CDC în recomandările de vaccinare anul acesta sunt următoarele: Cei care au așteptat ca vaccinul împotriva gripei să fie sub formă de spray nazal, să uite de asta. În sezonul de gripă 2016-2017 nu vor mai fi admise vaccinurile de tip spray, din cauza pierderii eficacității. Singura metodă rămâne doar injectarea. Din cei 144 milioane de americani vaccinați anul trecut, 20 de milioane au optat pentru metoda sprayului nazal.

Nu așteptați până în ultimul moment să vă vaccinați

Anul trecut sezonul de gripă a fost unul moderat, au fost mai puține vizite la doctor, spitalizări și decese în legătură cu gripa și pneumonia în comparație cu sezoanele anterioare. Sezonul 2015-2016 și-a dat startul la finele lunii decembrie și a continuat până la începutul lunii martie. Nu așteptați însă începutul lunii decembrie să vă vaccinați, pentru că este nevoie de timp ca organismul să formeze anticorpi împotriva gripei. La adulți este necesară o perioadă de aproximativ două săptămâni. Copiii, până la 8 ani, pot avea nevoie de imunizare în două etape, pentru un efect complet. Durata de timp dintre aceste reprize de vaccinare trebuie să fie mai mare de 4 săptămâni. Așadar, cu cât mai devreme vă vaccinați, cu atât mai bine.

În al doilea rând, nu putem presupune când anume veți contacta cu o persoană care vă va transmite virusul gripei. Este mai bine să vă vaccinați înainte de a nimeri virusul în comunitate. Ideal ar fi ca fiecare să fie deja vaccinat la sfârșitul lunii octombrie.

█ Epidemie de rujeolă peste Prut. Trei copii au murit

Vaccinul împotriva gripei salvează vieți

Spre deosebire de răceala obișnuită, gripa are capacitatea de a progresa de la congestie și slăbiciune generală la simptome mai serioase, cum ar fi febra, dureri musculare și articulare care te pot ține în pat câteva zile. Complicațiile gripei sunt pneumonia, infectarea sângelui, diareea, spasmele. Se întâlnesc și decese, în special la persoanele în vârstă, copii mici și alte categorii de oameni cu imunitatea compromisă. În sezonul 2012-2013 peste 100 de copii au decedat în urma complicațiilor gripei, 90% dintre aceștia nu au fost vaccinați.

Vaccinarea are o importanță extremă pentru femeile gravide, care, de asemenea, au un risc sporit de a dezvoltat complicații și chiar deceda din cauza gripei. Vaccinul nu numai că le protejează pe mame, dar și pe bebelușii care se vor naște, mai ales în primele șase luni de viață, când încă nu pot fi vaccinați împotriva gripei.

Sunt studii care demonstrează că vaccinul împotriva gripei poate preveni riscul de atac cerebral și infarct la persoanele în vârstă, afirmă doctorul Wilbur Chen, șeful Centrului de Dezvoltare a Vaccinurilor. Oamenii care au depășit vârsta de 65 de ani, trebuie să verifice statutul de vaccinare împotriva infecției pneumococice, de asemenea.

Desigur că nu este garantat că vaccinul vă va proteja 100% de virus. Totodată persoanele care se vaccinează, au șanse mai puține de a se molipsi și de a răspândi virusul celorlalți. Iar complicațiile care pot apărea în rezultatul gripei nu apar sau sunt mai puțin grave decât în cazul persoanelor nevaccinate.

█ Îngrijorător. Cazurile de tuse convulsivă printre copiii mici din Moldova, în creștere de cinci ori în doar un an

Aproape fiecare ar trebui să se vaccineze împotriva gripei

Toate persoanele ce au depășit vârsta de 6 luni și nu au contraindicații medicale pentru imunizare ar trebui să se vaccineze. Prioritate la vaccinare au: persoanele care au depășit vârsta de 50 de ani, persoanele imuno-compromise (inclusiv purtătorii HIV), femeile însărcinate, copii care se află la tratament îndelungat cu aspirină, asistentele medicale, persoanele bolnave de boli cronice ca astmul, diabet sau obeze.

Doar cei care au avut anterior o complicație severă la vaccin, cum ar fi sindromul Guillain-Barre ar trebui să se bazeze pe imunitatea persoanelor din jur pentru a se proteja de gripă.

În sezonul de gripă 2015-2016 doar 46% dintre americani au fost vaccinați, o ușoară descreștere față de sezonul anterior.

,,Nu este perfect, dar noi sperăm la mai bine. Măcar jumătate din populație să fie vaccinată, riscul de îmbolnăvire ar scădea considerabil”, a afirmat în încheiere Frieden despre vaccinarea împotriva gripei în sezonul care vine.

 

█  Articole relaționate:

Oficial de astăzi, de facto – în septembrie. Vaccinul împotriva pneumoniei și meningitei va ajunge în țară cu întârziere 

Vaccin neconvențional împotriva diabetului de tip 1 

Alexandra Yuster: „ Vaccinarea copiilor trebuie să fie în capul listei priorităților pentru autoritățile de la Chișinău”