Autor: Elena Cioina

Odată cu anunțul autorităților privind ieftinirea mai multor medicamente ies la iveală o serie de informații privind lipsa multor preparate de pe piața Moldovei. Astfel, într-o emisiune TV, reprezentantul unei rețele de farmacii a declarat că la începutul acestui an, în Moldova erau importate doar jumătate din numărul total al medicamentelor înregistrate în țară. Importatorii recunosc că au recurs la acest gest din cauza multiplelor probleme, inclusiv economice, cu care s-au confruntat în 2015. Până acum, autoritățile au declarat că problema asigurării cu medicamente atât în instituțiile medicale, cât și în afara lor, s-a epuizat. Asta, chiar dacă pacienții s-au plâns de nenumărate ori că nu le găsesc sau trebuie să scoată bani din buzunar pentru preparatele care ar fi trebuit să fie oferite gratuit.

Iurie Bezer, directorul unei rețele de farmacii din țară, a declarat că mai mulți importatori au ezitat să prezinte dosarele la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale pentru înregistrarea preparatelor, la începutul lui 2015.

„S-a întâmplat din cauza mai multor probleme, inclusiv economice de anul trecut. Respectiv din 6.000 de medicamente, înregistrate la începutul acestui an, se importau doar în jur de 3.000. Una din cauza era procesul lung de înregistrare a medicamentelor, 210 zile”, a declarat Iurie Bezer.

█ Ieftinierea medicamentelor, o înțelegere verbală între Guvern și industria farmaceutică

„Problemele au început în 2015 când a crescut foarte mult cursul euro și dolar. Respectiv toate achitările spitalelor, livrarea medicamentelor, impunerea micșorării prețurilor în catalogul național de prețuri, prețul se înregistrează în lei și valută, cursul în valută nu se convertea, respectiv și prețul era mic, se importau medicamente și se livrau sub sine-costul medicamentelor”, a adăugat și Maria Lăpteanu, șefa direcției medicamente și dispozitive medicale de la Ministerul Sănătății.

În aceeași ordine de idei, Iurie Bezer,a precizat că nici dintre medicamentele „sacrificate” în favoarea pacientului nu toate se regăsesc în farmacii.
„Din această listă de medicamente vitale în farmacii se găsesc acum peste 90%. Restul, de 10%, putem spune că sunt în drum de la producător către spre distribuitori. Mai sunt câteva medicamente pe care ne bazam și noi, dar ele întârzie. Toate însă au acoperire. La această lisă s-a lucrat în așa fel, încât să existe alternativă. Eu sper că pacienții vor găsi această alternativă în fiecare farmacie”, a mai spus Bezer. Reprezentantul rețelei farmaceutice nu a precizat însă dacă medicamentele care pot fi înlocuite sunt sau nu mai ieftine cu 40 la sută, or, într-o altă emisiune, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, declara că proprietarii rețelelor farmaceutice vor alege singuri ce medicamente și de la care producător le vor ieftini.
„Să înțelegeți că Ministerul Sănătății nu a influențat nicicum decizia agenților economici la ce medicamente să se facă această diminuare. Ministerul Sănătății însă este deschis pentru orice inițiativă pentru diminuarea de preț, în funcție de volumele care vor fi importate”, a adăugat Mariana Lăpteanu.
Iurie Bezer a lăsat să se înțeleagă că posibilitățile industriei farmaceutice din Moldova sunt limitate, dar și-a exprimat speranța că lista produselor „ar putea să tragă din urmă ieftinirea altor produse concurente de către aceiași producători”. Acest lucru, se pare, va depinde de acțiunile de mai departe ale Guvernului și ale Ministerului Sănătății, în mod special. Industria farmaceutică are o listă de 17 revendicări, care urmează să fie soluționate, a precizat Bezer, adăugând că acestea urmează să fie îndeplinite până la sfârșitul anului, deoarece țin de schimbarea legislației și respectiv trebuie să treacă prin Parlament.
Vom aminti că cele mai mari rețele de farmacii din țară, printre care Felicia, Gedeon Richter, Apoteca, Elodi, Farmacia Familiei, Farmacia Orient, Hipocrates, Farmina și SanFarmPrim au anunțat că au ieftinit cu 40% la sută o serie de medicamente de importanță socială. Este vorba de 650 de farmacii sau jumătate dintre cele existente în Moldova, care acoperă 80% dintre vânzările de medicamente în țară. Farmaciile individuale, de la sate și din raioane, nu au operat diminuările, întrucât nu-și permit să le facă, fiind astfel puse pe picior de inegalitate cu rețelele mari. Prin urmare, nu se știe în ce măsură oamenii din sate, pentru care proprietarii rețelelor de farmacii au declarat că au purces la această diminuare, vor avea într-adevăr acces la medicamente ieftine.

 

 Articole relaționate:

Companii farmaceutice formate peste noapte pot participa la licitații publice

Taxele pe care le vor plăti companiile pentru contractele câștigate la licitațiile publice în Sănătate

Majoritatea medicamentelor emise pe bază de rețetă se vor ieftini, în trepte, cel mai probabil de la anul viitor