Liliana Gherman, director de program în domeniul sănătății publice la Fundația Soros-Moldova
Limitarea programelor de reducere a riscurilor ar provoca o creștere semnificativă a cazurilor de infectare cu HIV, iar asta ar însemna mult mai multe persoane care ar trebui să beneficieze de tratament antiretroviral. Pentru că la noi în țară accesul la acest tratament este asigurat, adică e gratis, și pentru că există și politici aprobate la nivel mondial, persoana depistată cu HIV trebuie înrolată imediat în tratament. Limitarea programelor, prin nefinanțare, ar însemna un număr în plus de persoane care ar trebui tratate, ceea ce ar presupune o povară financiară și mai mare pentru sistemul de sănătate.
Factorii de decizie cunosc foarte bine această problemă, dar de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă, e greu de explicat. Bugetul pentru sănătate niciodată nu va fi suficient de mare ca să poată face față absolut tuturor nevoilor. Ceea ce este foarte important pentru factorii de decizie, este ca ei să prioritizeze ceea ce urmează să fie finanțat. Ei încearcă să stabilească cum ar trebui cheltuiți banii și bineînțeles să analizeze resursele financiare și să le îndrepte către acele intervenții care într-adevăr sunt cost-eficiente.
Însă, chiar dacă facem extrapolare de la infecția HIV, cred că domeniul de prevenire a maladiilor ar trebui să aibă un loc aparte. Este un lucru cunoscut de toată lumea că e mai bine să previi apariția unei maladii decât să te ocupi de tratamentul ei, mai ales dacă vorbim despre maladiile cronice, care presupune tratament pe tot parcursul vieții.
De mai mulți ani încercăm să identificăm resurse financiare ca aceste programe să fie finanțate din fonduri naționale și nu din contribuția donatorului, adică a Fondului Global. S-a discutat despre mai multe modalități, una dintre ele ar putea fi finanțarea din Bugetul de Stat. Ulterior a fost creat un grup de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății și reprezentanți ai tuturor instituțiilor responsabile de această problemă, inclusiv din sectorul neguvernamental. S-a constatat că alte resurse de finanțare ar fi din Fondul de profilaxie al CNAM, ceea ce ar însemna finanțarea proiectelor bazate pe strategia de reducere a riscurilor. Respectiv, vizita de ieri a fost una de sensibilizare a CNAM-ului. Noi am încercat să discutăm pe marginea pașilor concreți care pot face posibilă această finanțare.
Aceste programe ar trebui finanțate treptat de către stat. În acest moment, programele sunt finanțate aproape 100% din bani externi. Spun aproape, deoarece autoritățile au niște contribuții, dar foarte minore.
Ținând cont de faptul că Moldova și-a asumat trecerea de la finanțarea externă a programelor la cea internă, acum se elaborează un plan de tranziție în acest sens. Acest plan e prevăzut pentru următorii 3 ani. Ar însemna anii 2017- 2019.
Mesajul pe care l-am transmis a fost că este nevoie să finanțăm cel puțin două programe de reducere a riscurilor, de exemplu într-o localitate mare, cum ar fi Bălți sau Chișinău, și un alt program într-o localitate mai mică, cu o populație de 20.000-25.000. De exemplu, într-un raion. Acest lucru e necesar pentru a putea estima mai bine costurile, pentru că sunt costuri de administrare și ele diferă în localitățile mari față de cele mici. Noi am încercat deja să ajustăm documente și acte normative care au fost elaborate de implementatorii programului ca ele să corespundă tuturor rigorilor. Practic s-au făcut eforturi foarte mari ca organizațiile neguvernamentale, care oferă aceste servicii, să fie pregătite să le pună în aplicare.
Programele de reducere a riscurilor sunt aplicate începând cu anul 2000 și practic scopul primordial al lor este diminuarea transmiterii infecției HIV. Ar fi și alte infecții care se transmit prin contact direct cu sângele printre persoanele cu risc sporit de infectare. Acestea sunt hepatitele. Aceste persoane sunt mai expuse și la infectarea cu HIV. Printre ele persoane sunt consumatorii de droguri injectabile, persoanele care prestează servicii sexuale contra plată și bărbații care întrețin relații cu persoane de același sex.
Documentul cadru care ar reglementa activitatea acestui serviciu este parte a „Programului național de prevenire și control al infecției HIV/SIDA”, inclusiv a ultimului program care a fost aprobat recent. Într-un fel, bază legală ca ele să funcționeze există, doar că fondurile deocamdată vin din surse externe.
Acum încercăm să rezolvăm cu stabilirea mecanismelor de finanțare, încercăm să identificăm care ar putea fi sursele. Probabil vor fi mai multe. Dacă însă vorbim despre prevenirea transmiterii infecției HIV, considerăm că este corect ca aceste programe să fie finanțate din fondul de profilaxie al CNAM. Nu excludem posibilitatea obținerii resurselor și din alte fonduri, cum ar fi bugetele locale care ar putea să ofere, să zicem, sediu organizației sau pot avea alte contribuții, inclusiv financiare.