Ecaterina Busuioc, șefa Secţiei controlul infecţiilor nozocomiale, rezistenţei antimicrobiene şi dezinfecţie

Infecțiile asociate asistenței medicale (IAAM) sau intraspitalicești reprezintă o problemă actuală globală a medicinei contemporane. Acest lucru este caracteristic și pentru Moldova. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că nicio instituție medicală, oricât de dotată și sofisticată ar fi, nu a putut să lichideze infecțiile în spitale. Ceea ce se poate face, prin implementarea programelor de control, este să le reduci în jumătate. Asta e foarte important. Din start, tot ce ține de asistența medicală, mă refer la intervenții chirurgicale, nașteri, diagnostice, prezintă riscuri care pot duce la infecții. Acestea însă nu sunt neapărat provenite din exterior. Ele pot fi provocate și din interior. Adică microflora condiționată patogen poate provoca unei persoane o infecție.

În comunitatea europeană avem înregistrate între patru și cinci milioane de cazuri anual. Există riscul ca pacienții să se aleagă cu o astfel de infecție, doar că ele pot fi prevenite prin diverse măsuri de control. De exemplu, prin spălarea mâinilor. OMS spune că în 80% din cazuri infecțiile se transmit prin mâini murdare. 

Totodată, în Moldova sunt puțini medici epidemiologi în spitale. Diagnosticul de infecție nosocomială este stabilit de medicul curant. Ulterior în cadrul instituțiilor medicale, conform actelor normative, se instituie un comitet de control sau comitet de spital, responsabil de supravegherea infecțiilor nosocomiale. Din cadrul acestui comitet, al cărui președinte este, de obicei, vicedirectorul medical, fac parte diverși specialiști, inclusiv medicul epidemiolog. În instituțiile medicale unde acest medic nu este, noi îndemnăm să se apeleze la specialiștii locali ai Centrului de Sănătate Publică.

De provocarea infecțiilor nosocomiale nu este de vină doctorul, ci asistența medicală, deoarece sunt anumite riscuri. Este vorba despre diagnosticul de bază, vârsta pacientului. Infecțiile date sunt foarte specifice. Orice intervenție de diagnostic are riscurile sale, chiar și de a te infecta. Medicina are riscurile ei.

Lipsa medicilor epidemiologi în spitale e o problemă. Nu sunt persoane care să vrea să se angajeze, deoarece este lipsă de specialiști. Acesta e obligat ca prin analize epidemiologice să scoată în evidență cele mai importante cauze ale transmiterii infecțiilor și unde este necesar să se pună accent pe măsurile de control. Dacă ei ar fi în număr suficient, problema IAAM ar fi mai intens monitorizată.

Acum însă la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” sunt instruiți anual peste 100 de specialiști în sănătate publică. Aceștia urmează să fie angajați în instituțiile  medicale.

Administrațiile spitalelor chiar ne sună și ne întreabă dacă știm specialiști pentru a-i angaja. Angajarea unui epidemiolog este inclusă în standardul de calitate pentru acreditare și evaluare. Acesta este un indicator de calitate. Doctorii trebuie să fie motivați să le raporteze și trebuie să fie sinceri când prezintă informațiile, iar instituțiile medicale să fie sincere cu pacienții. Riscuri sunt peste tot, inclusiv la noi.