Tamara Șchiopu, nutriționist
În istoria dosarelor pentru licitațiile trucate sunt, de fapt, developate două probleme diferite: trucarea licitațiilor, în care lucrătorii școlilor și grădinițelor nu au mare treabă, și livrarea produselor expirate, în care lucrătorii susnumiți devin responsabili. Deși legături între aceste două probleme sunt, sau pot fi, ele nu sunt neapărat suprapuse complet. Haideți să analizăm.
Sistemul de achiziții publice
Sistemul de achiziții în alimentația publică este unul foarte complex, cel mai mic preț fiind la baza criteriilor de selectare. Prețul ajunge la nivel infim, încât produsele de calitate (citește – proaspete) nu au cum să intre în vizorul furnizorilor. Producătorul primar obține cel mai mic preț posibil, deseori sub sinecost. Dar este nevoit să vândă ca să scape de recoltă, și mai speră și la subvenții care cumva îi vor acoperi deficitul. De la producătorul primar și până la grădiniță sau școală se aștern câteva, chiar zeci de întreprinderi-intermediari, care mai adaogă câte un bănuț-doi la preț. Unii sunt de colectare, alții de păstrare, alții de congelare, alții de transportare, etc.
Care este interesul intermediarilor să câștige un bănuț-doi? Ei manevrează cu zeci și mii de tone de produse, de aici și interesul. Vedeți, achizițiile de produse pentru alimentația publică se fac în volume enorme. De exemplu, Pretura Buiucani trebuie să achiziționeze produse pentru toate școlile și grădinițele de stat din regiunea sa, pentru toate mesele din zi, și pentru toate zilele deschise din an. Miza este foarte mare pentru agenții economici care sunt la ultimul inel al lanțului de livrare – cei care livrează la instituții. Și ei fac tot posibilul să câștige aceste contracte.
Acest lanț de livrări este unul foarte lung, de la producător, la transporator, la depozit, la transportator, la congelator, la transportator, la grădiniță. Aceasta durează destul de mult, iar produsele perisabile (carne, lactate, legume și fructe gata spălate) au toate șansele să se deterioreze.
Controlul asupra calității acestor produse, la fiecare etapă sau segment din lanț este practic nerealizabil. Mă refer la toate loturile de produse și la toate livrările de-a lungul anului.
Intenția furnizorilor de a scăpa de marfă, fie ea și alterată este evidentă, și aici rolul decisiv îl au anume persoanele care recepționează marfa, pentru a o găti în bucătării. Ele au dreptul să întoarcă marfa și să alerteze funcționarii publici respectivi.
Și cu ce vor hrăni ei copiii în ziua dată, când „găinile put”? Cu nimic. Sau cu o supă de post, cu pesmeți și apă, sunt sigură că părinții și superiorii ar înțelege…
La noi și la ei
Achizițiile pentru alimentația publică sunt în toate țările dezvoltate extrem de complexe. Mult mai complexe decât în Moldova. De ce nu se întâmplă și acolo corupție? Nu știu. Posibil că se întâmplă, dar la nivel mult mai mare și mai profesional, încât nimeni nu poate da de ea. Sau poate criteriile de selectare sunt în așa fel, încât o companie/un fondator nu poate participa mai mult de o data la 5 ani…
Or, cert este că livrările de produse alterate sunt excluse. Iar asta – datorită sistemelor electronice de trasabilitate a produsului, de la fermieri, la transportator, la abator, la congelator, la depozit, la transportator, la centrul de distribuție, la instituție. Fiecare pas este scanat și înregistrat electronic, iar atunci când se apropie termenul de expirare, scanerul va țipa și va urla, încât nimănui nu-i va trece cu vederea.
În sistemul național, unde trasabilitatea electronica a originii, calității și termenului de valabilitate rămâne o aspirație, controlul asupra calității produselor alimentare va rămâne mereu la discreția furnizorilor și a recepționerilor.
Și cu noi cum rămâne?
Noi nu sperăm în crearea unui sistem electronic de trasabilitate, nu în termeni imediați, și în acest caz livrarea produselor alterate către instituțiile de stat va rămâne sub riscul erorilor umane și a erorilor premeditate. Și da, sunt posibile erori umane. Atunci când lotul primit este atât de vast, încât singurul mod de a controla este de a te uita pe foaia de livrare. O școală care primește 1.000 de iaurturi pentru copii, nu poate, fizic, sa verifice termenul de valabilitate a fiecărei cutii, dar nici nu dispune de trasabilitatea electronica a întregului lot.
Cu peștele și carnea e și mai complicat. Acestea sunt livrate în stare congelată. Angajatul grădiniței nu are istoria transportării acestor produse, cât timp s-au aflat în stare dezghețată, de câte ori au fost recongelate (element, de fapt, ilegal). Repet, controlul organelor publice este imposibil din punct de vedere fizic, pentru că asemenea livrări se fac în număr enorm, zilnic. Unde să mergi, pe cine să controlezi?
Adevărul este că chiar dacă și vor merge la control, în marea majoritate nu vor găsi încălcări esențiale. Pentru că marea majoritate a lucrătorilor din bucătării sunt cinstiți și conștiincioși (aici nu mă refer la capacitățile lor de bucătar), dar, în fine. Cazurile de săptămâna trecută nu sunt multiple și au fost depistate nu atât prin controlul calității, ci prin urmărirea corupției la nivel de licitații. Adică – întâmplător. Pentru că a controla calitatea tuturor produselor livrate, de către CNA sau de către Direcțiile respective de la preturi este imposibil.
Efect magic
Dar și o singură depistare a unui caz de livrare a produselor alterate poate avea efect enorm. Și știți de ce? Un asemenea agent distribuie acest produse în cantități absolut enorme, deci suprafața de contaminare a copiilor este disproporțional de mare. Dacă o Pretură are în diviziunea sa 15.000 de copii, într-o zi toți acești copii ar putea fi contaminați dintr-o singură livrare, de la un singur agent. E bine că nu se întâmplă zilnic, dar în teorie – este posibil. Și asta pentru că sistemului curent de administrare a alimentației publice îi este mai convenabil să aibă de afacere cu cât mai puțini furnizori, la prețuri cât mai mici.
Ce e de făcut?
Ar trebui de schimbat sistemul. În așa fel ca lanțul de livrare a produselor alimentare să fie mult mai scurt. Ca volumul de produse livrate de un furnizor să fie cât mai mic. Ca numărul de copii eventual contaminați să fie cât mai mic.
Posibil ca școlile și grădinițele să primească bugetul pentru alimentație și să-l administreze independent, respectând normele naționale. Așa se face în instituțiile private și independente. Așa se procedează în multe instituții de peste hotare. Atunci ele vor fi direct responsabile pentru calitatea produselor folosite, va fi exclusă trucarea licitațiilor în acest domeniu. Riscuri vor fi, bineînțeles, așa cum există riscuri de contaminare și intoxicație de fiecare data când mâncăm într-un local public, să nu va faceți iluzii. Problema nu se pune în eliminarea riscurilor. Problema se pune în reducerea la maxim a acestor riscuri.
Citește textul integral pe: Etno Gastronomica