Autor: Irina Papuc

Ministerul Sănătății s-a aflat, de anul trecut, în căutări intense privind potențialii finanțatori ai viitoarelor spitale regionale, care ar fi trebuit să fie fondate în urma implementării reformei spitalelor. Datele publicate chiar de autoritate confirmă că oficialii noștri au cerut ajutor de la prima doamnă a Azerbaidjanului, Mehriban Aliyeva care conduce controversata fundație Heydar Aliyev.

Într-un raport al instituției pentru anul trecut se menționează că autoritățile ar fi încercat să ia legătura cu Mehriban Aliyeva prin intermediul ambasadorului Republicii Moldova în Azerbaidjan, Gheorghe Leuca. Acesta ar fi avut două întrevederi, prima cu directorul executiv al fundației, iar apoi cu Mehriban Aliyeva. Ajutorul a fost solicitat prin intermediul fundației condusă de soția șefului azer.

În raportul Ministerului Sănătății pentru anul trecut se menționează că autoritatea a înaintat fundației Heydar Aliyev trei proiecte de finanțare – pentru modernizarea echipamentului medical la Centrul Național de Asistență Medicală Prespitalicească și pentru Spitalul Sfânta Treime. În același timp, Ministerul Sănătății anunță că au fost înaintate proiecte investiționale și către Ambasada Japoniei, pentru modernizarea spitalelor din Căușeni, Comrat, Rezina, Ceadâr-Lunga, Bălți, Edineț, Râșcani, dar și pentru Institutul de Cardiologie și pentru Spitalul Sfântul Arhanghel Mihail.

Fundația Heydar Aliyev și afacerile familiei prezidențiale azere

Probabil autoritățile moldovenești au fost doar neglijente, evitând un detaliu extrem de important – fundația Heydar Aliyev pa devenit un paravan pentru ascunderea afacerilor conduse din umbră de familia prezidențială de la Baku. Anterior,  investigațiile realizate de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și RISE au relatat despre felul cum funcţionează afacerea dinastiei Aliyev. Membrii familiei – Ilham (șeful statului),  Mehriban (prima doamnă) și cei trei copii, Heydar jr., Arzu și Leyla s-au implicat în ultimii ani în operațiuni financiare secrete pe mai multe continente. Aceștia s-au folosit de companii offshore și de interpuși, ca ulterior să preia bucăți importante din economia națională – mine de aur, companii de telecomunicații și bănci, dar și proprietăți de lux în mai multe state europene, scrie RISE.

Jurnaliștii azeri care au dezvăluit afacerile familiei prezidențiale au avut de suferit, fiind mai întâi ținta unor campanii de discreditare, iar apoi condamnați la închisoare, în baza unor argumente bizare.

Pe site-ul oficial al organizației se menționează că fundația a fost înființată „în baza dorinței națiunii de a-și exprima respectul pentru memoria lui Heydar Aliyev”, tatăl actualului președinte Ilham Aliyev. „Începând cu anul 2004 Fundația Heydar Aliyev a participat activ la construirea unei noi societăți și a contribuit la dezvoltarea socială și economică a țării prin implementarea diverselor proiecte în domenii precum educația, sănătatea publică, cultura, sport, știință și educație”. Mehriban Aliyeva, soția președintelui, numită recent și vicepreședinte de către soțul său, a făcut studii medicale la Moscova.

 

█ Articole relaționate:

„Un spital performant mai aproape de tine”? Nici anul acesta nu va fi 

Laude pentru televizor. Ruxanda Glavan a uitat că este ministru al Sănătății: în loc de planuri și-a lăudat deciziile și a rugat jurnaliștii să le transmită oamenilor la TV 

Ministerul Sănătății vrea să controleze toate spitalele din țară. Cum ar urma să arate reforma acestora