Autor: Elena Cioina

Platforma E-Sănătate a respectat normele deontologice jurnalistice atunci când a publicat articolele privind lipsa banilor pentru salarizarea medicilor către sfârșitul anului 2017. Acestea vizau situația financiară din mai multe spitale din țară, printre care Spitalul raional Cantemir, Căușeni și Spitalul Municipal de Copii „V. Ignatenco”. Trei dintre directori au depus plângeri la Consiliul de presă precum că autoarea știrilor nu ar fi respectat normele deontologice ale jurnalistului și ar fi publicat date eronate în articole. Ei au cerut Consiliului de presă să examineze sesizările și să oblige redacția Sănătate INFO să dezmintă informațiile. Consiliul de presă, consideră drept neîntemeiată acuzația directorului Spitalului Raional Cantemir, Iurie Mihăiescu, potrivit căruia jurnalista Elena Cioina care i-a solicitat informația s-ar fi prezentat de la o altă instituție decât cea la care este angajată.

„Analizând răspunsul Platformei E-Sănătate la notificarea Consiliului de Presă privind depunerea celor trei plângeri și solicitarea ca redacția să-și expună opinia/poziția față de acuzațiile care îi sunt aduse în plângeri, răspuns semnat de doamna Elena Cioina, Coordonatoare Media a Platformei E-Sănătate, în care toate acuzațiile sunt respinse și sunt anexate documente care ar confirma insuficiența de bani în sistem, inclusiv pentru salarizarea cadrelor medicale către sfârșitul anului; de asemenea, sunt anexate înregistrările audio în varianta brută ale discuțiilor cu doi dintre directorii spitale care demonstrează că jurnalista s-a prezentat ca și colaboratoare a portalului E-Sănătate.MD…//Consiliul de Presă constată că în articolul „Nu mai sunt bani pentru salariile doctorilor. Mărturii și documente secrete confirmă o lipsă de zeci de milioane de lei pentru plata acestora", publicat pe portalul E-Sănătate.MD la 3 iulie 2017, nu au fost încălcate normele deontologice jurnalistice, la care fac referire administrațiile Spitalului raional Căușeni, Spitalului raional Cantemir  și SCMC ,,V. lgnatenco". De asemenea, este neîntemeiată acuzația din plângerea directorului Spitalului raional Cantemir, domnul lurie Mihăiescu, că jurnalista care i-a solicitat telefonic informațiile nu s-ar fi prezentat”, scrie în răspunsul Consiliului de Presă.

În concluzia sa, Consiliul de presă constată totodată că din știre lipsește opinia responsabililor de la Compania Națională de Asigurări în Medicină, instituție care gestionează resursele financiare ale Fondului de Asigurări Obligatorii de Asistență Medicală și „recomandă platformei să trateze informațiile cu mai multă acuratețe”. Vom preciza că de mai bine de jumătate de an, responsabilii din cadrul CNAM practic nu răspund solicitărilor Redacției Sănătate INFO, produs media al Platformei E-Sănătate.

La începutul lunii iulie, Sănătate INFO a publicat două materiale jurnalistice „Nu mai sunt bani pentru salariile doctorilor. Mărturii și documente secrete confirmă o lipsă de zeci de milioane de lei pentru plata acestora” și „De ce mint unii directori de spitale despre lipsa resurselor financiare, inclusiv pentru plata salariilor. „Riscăm să disponibilizăm medici și să ajungem în colaps”, care vizau problemele financiare ale spitalelor din țară și în care mai mulți directori au vorbit inclusiv despre riscul insuficienței de bani pentru salarizarea cadrelor medicale către sfârșitul anului și chiar intrarea în colaps financiar a unora dintre ele. 

După publicarea materialelor Ministerul Sănătății a cerut dezmințirea informațiilor, iar directorii cu care am discutat s-au dezis de propriile declarații. Unul dintre ei chiar a insinuat că jurnalista de la Platforma E-Sănătate s-ar fi prezentat de la o cu totul altă instituție decât cea la care lucrează. Declarațiile celor trei directori de spitale - Cantemir, Căușeni și „V. Ignatenco” - au fost publicate inițial pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății. Ulterior, directorii au depus aceleași declarații, doar că sub formă de plângeri, la Consiliul de Presă. Aceștia o acuză pe autoarea, Elena Cioina, că ar fi încălcat normele deontologice jurnalistice, că informațiile prezentate în știri nu ar corespunde adevărului și au cerut dezmințirea lor.

Redacția a publicat până acum două materiale jurnalistice în care a explicat că nu va dezminți informațiile cerute de Ministerul Sănătății și nici de directorii de spitale, întrucât deține documente doveditoare și înregistrări audio privind insuficiența banilor, inclusiv pentru salariile cadrelor medicale, pe care le-a prezentat și Consiliului de Presă.

 

█ Citește la aceeași temă:

Directorul Spitalului „Valentin Ignatenco”, mai preocupat să apere reformele Guvernului, decât propria instituție. Crede că este folosit drept „obuz”

Platforma E-Sănătate nu va dezminți informațiile publicate, așa cum cere Ministerul Sănătății