Dlui Pavel Filip, Prim-ministru

Dlui Andrian Candu, Președintele Parlamentului

Organizațiile semnatare își exprimă dezacordul față de proiectul Avizului asupra proiectului de lege pentru completarea Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală (http://gov.md/sites/default/files/document/attachments/intr03_129.pdf). Guvernul și-a asumat responsabilitatea, prin prisma angajamentelor prevăzute în Programul de Activitate al Guvernului Republicii Moldova 2016-2018 și Acordului de Asociere RM-UE, să asigure transparența și eficiența utilizării banilor publici, fiind un deziderat declarat în eforturile Republicii Moldova de a se alinia standardelor europene.

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) înregistrează o creștere constantă, constituind 6141657,4 mii lei în anul 2017, bani acumulați prin achitarea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în fondurile constituite şi gestionate de Compania Națională de Asigurări în Medicină în temeiul Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală. Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), prin prisma drepturilor și responsabilităților prevăzute de Guvern, este singurul asigurător care a procurat servicii medicale de la 435 de instituții medicale publice și private în anul 2017. Conținutul contractelor încheiate între CNAM și instituțiile medicale prestatoare de servicii medicale nu sunt făcute publice, privând astfel societatea de accesul la informații de interes public.

Pentru a spori transparența în repartizarea și gestionarea FAOAM, pe 20 iulie 2017 la Parlament a fost înregistrată inițiativa legislativă nr. 240 pentru completarea Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală. Autorul documentului a propus ca CNAM să publice pe pagina web oficială, în termen de 5 zile de la data încheierii contractului de acordare a asistenței medicale, informația privind numărul contractului și data când acesta a fost încheiat cu prestatorul de servicii medicale, spectrul și tipul serviciilor medicale contractate, precum și volumul și modul de virare a mijloacelor pentru serviciile medicale contractate. Același lucru s-a propus și pentru prestatorii de servicii medicale.

Precizăm că amendamentele propuse la Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală au rolul de a aduce procesul de repartizare și gestionare a FAOAM în normele și cerințele internaționale de asigurare a transparenței, dat fiind caracterul public al mijloacelor FAOAM.

Proiectul Avizului asupra proiectului de lege  pentru completarea Legii nr.1585-XIII, din 27 februarie 1998, cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nu conține argumente solide pentru respingerea amendamentelor propuse prin inițiativa legislativă nr.240 din 20.07.2017, utilizând expresii ambigue. Deși este invocată „evitarea dublărilor reglementărilor” sau cum se mai menționează în aviz „evitarea paralelismului”, atragem atenția că actele legislative în vigoare nu prevăd asigurarea transparenței utilizării FAOAM, prin publicarea informației privind numărul contractului și data când acesta a fost încheiat cu prestatorul de servicii medicale, spectrul și tipul serviciilor medicale contractate, precum și volumul și modul de virare a mijloacelor pentru serviciile medicale contractate. Deși Guvernul propune introducerea unor „informații relevante necesare persoanelor asigurate” în contractual-tip, menționăm că aprobarea prin lege a reglementărilor menționate este necesară pentru a evita orice abatere și/sau interpretare atât din partea CNAM, cât și a instituțiilor medicale a modului și condițiilor de asigurare a transparenței distribuției și utilizării FAOAM.  

Aprobarea  prin lege a reglementărilor privind asigurarea transparenței distribuției și utilizării mijloacelor FAOAM este necesară pentru a evita blocajele existente acum privind accesul la informații de interes public. Modificările propuse au rolul să asigure transparența distribuției și utilizării mijloacelor FAOAM și să pună punct divergențelor în interpretarea duplicitară a accesului la informația de interes public deținută de CNAM. 

În lumina celor expuse, solicităm Guvernului:

i)                să retragă proiectul Avizului asupra proiectului de lege pentru completarea Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, programat pentru ședința Guvernului din 30 august.

ii)             să dispună Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale organizarea dezbaterilor publice asupra acestui Aviz, cu identificarea soluțiilor viabile pentru asigurarea, fără echivoc, a transparenței repartizării și gestionării FAOAM atât de către CNAM, cât și de către instituțiile medico-sanitare publice și private, care au încheiat contract de prestare a serviciilor medicale cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină sau cu agenţiile ei teritoriale.

Reiterăm necesitatea reglementării prin lege a asigurării transparenței distribuirii și utilizării FAOAM ca măsură importantă de responsabilitate financiară a instituțiilor care gestionează bani publici și, totodată, respectarea dreptului legitim al cetățenilor de implicare în politicile publice, prin informare adecvată și intervenție în cunoștință de cauză pentru apărarea propriilor interese, ceea ce constituie baza democrației unui stat.

Semnatari:

Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS)

Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ)

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

Asociația Presei Independente (API)

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)

Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP

Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO)

Asociaţia Obştească Centrul de Promovare a Libertăţii de Exprimare şi a Accesului la Informaţie “Acces-info”

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC)

Școala de Management în Sănătate Publică

 

Contacte: Ghenadie Țurcanu

Telefon: +373 22 22 63 43

E-mail: ghenadie.turcanu@pas.md