Autor: Irina Papuc
La ce rost să anunți reforme dacă le faci cu aceiași oameni? Aceeași culoare, același nărav, aceleași legături. Multora le-a picat fața când au văzut rezultatele concursului pentru secretarii generali de stat. Boris Gîlca a plecat de la Guvern din motive pentru care numai el le știe într-o afacere privată. De nicăieri apare un laborator, care devine prezent oriunde în Chișinău, ca un fel de păienjeniș. Se cheltuiesc sume enorme pentru PR și campanii. Vedete din România se implică în această campanie de vizibilitate. Tudor Ceaicovschi, destul de controversat din cauza dosarelor sale, declară pentru Sănătate INFO că afacerea cu laboratorul îi aparține. Implicat în această afacere despre care știm prea puține, Boris Gîlca revine la Guvern, în calitate de secretar general de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Surprinzător? Da. Etic? Nu, dar ce mai contează? Acum așteptăm rezultatele pentru celelalte funcții, de secretar de stat în cadrul ministerelor. Sunt mai mulți la număr și urmează să fie responsabili de diferite domenii cheie – finanțe, asigurări, sănătate publică etc.
Este o reformă moartă din fașă, iar noul minister nu este nimic altceva decât o structură „modificată genetic”, care riscă să nu aibă nicio utilitate, atâta că arată aproape perfect la suprafață. Societatea civilă n-a văzut în acest proces de selectare a secretarilor decât numele acestora. Până și CV-urile a trebuit să le căutăm noi. Nicio parte a concursurilor nu a fost transparentă. Noi nu știm dacă anume Boris Gîlca a meritat să fie secretar general de stat. Și, la o adică, de ce să vă credem pe cuvânt?
Din lista celorlalți candidați admiși la proba de interviu găsim diverse nume care nu ne spun nimic, iar în privința altora avem chiar nedumeriri. De exemplu, eu vreau să știu cum s-a descurcat la interviu Alexandru Holostenco, fost angajat la Ministerul Sănătății și director acum la Spitalul Municipal „Valentin Ignatenco”. Poate fi el un secretar de stat care să apere interesele cetățenilor? După ce a fost târât de la Ministerul Sănătății de Ruxanda Glavan și obligat să scrie o dezmințire absolut falsă în contextul scandalului subfinanțării instituției, numai ca să-și păstreze funcția de director, am dreptul să cred că nu va rezista la niciun fel de presiune. A fost o umilire publică și trebuie tratată ca atare.
Denis Valac – un alt venit din fosta structură, pretendent la funcția de secretar. În ultima sa declarație de avere, Valac nu declară nicio proprietate imobilă și nici mobilă. Doarme șeful Direcției de buget și finanțe de la minister sub cerul liber și vine la muncă cu troleibusul? E greu de crezut.
Doina Rotundu a fost puțin timp șefă, căci Centrul Național de Management în Sănătate va deveni o simplă structură în cadrul unei struțo-cămile, unice în Europa. Având legături de rudenie cu persoane deja compromise la Ministerul Sănătății, mă face să cred că interesul suprem de a apăra interesele cetățeanului pălește în comparație cu altele, mai practice.
Cu unele excepții, cunoscând totuși oameni respectabili, lista nominală este dezamăgitoare.
Indiferent de cine va ocupa aceste funcții, ca și cetățean am dreptul să cred că este o reformă eșuată. Intervievarea unor candidați între patru pereți, fără niciun pic de transparență și punerea lor pe tavă într-o nouă postură este banală. Un secretar de stat nu poate fi luat dintr-un post și trântit în altul, doar să astupe golul și să mai corespundă și interesului. Ce experiență trebuie să dețină un secretar de stat ca să poată face față funcției? Cu ce background trebuie să vină? În câți ani câștigi înțelepciunea de a aduce beneficii sistemului, fără a-l denatura? Unde trebuie să fii școlit ca să iei cele mai bune decizii acasă? E suficient să faci doi ani bugete? E suficient să conduci doi ani un spital? E suficient să taci atunci când trebuie? E suficient să ai rude acolo unde trebuie? Sunt întrebări la care nu avem răspuns. Caravana mergem înainte.