Oleg Lozan, directorul Școlii de Management în Sănătate Publică. Opinie formulate în contextual anunțului făcut de premierul Pavel Filip, precum că este nevoie de răspundere penală în cazul decesului Niculinei Bulat
Pentru a soluționa propunerea premierului, peste 7 zile, trebuie să condamnăm un sistem. În caz contrar, nu reușim să edificam altul nou, modern și decent. Altfel, vom mai asista neputincioși și fricoși și la alte tragedii, vieți devorate de un sistem în plină putrefacție.
Sunt foarte multe probleme în sistem, dar cele mai stringente țin de:
• Lipsa a viziunii de dezvoltare, în calitate de strategie a domeniului, în condițiile în care ultima expiră în 1,5 luni, iar procesul de elaborare a viitoarei nu este început;
• Lacune, deficiențe și neconformități ale bazei legislative - actul de baza elaborate fiind în 1995, iar Codul Sănătății așa și a rămas o promisiune solemnă a mai multor guvernări;
• Insuficiența capacităților serioase de suport al deciziilor strategice și reformelor în domeniu;
• Nefuncționalitatea Ligii/Colegiului Medicilor;
• Tărăganare inadmisibilă a reformelor. Deja cuvântul acesta provoacă alergie din cauza discreditării lui. Am ajuns să numim reforme renovarea secțiilor. Cu așa tempouri vom tăia panglici la fiecare spălare de podea.
• Un alt aspect important este nu doar lipsa reformelor ca atare, dar și calitatea lor. Or, ceea ce este propus și în prezent, ridică mari semne de întrebare în toate cele 3 domenii: și în asistență medicală primară și în cea spitalicească, dar și serviciul de supraveghere de stat al sănătății publice. Evident, în lipsa de viziuni strategice (vezi prima poziție), priorități clare și dialog real al tuturor factorilor de decizie nu putem vorbi de calitate.
Chiar dacă avem probleme mari cu resursele umane, financiare, materiale și informaționale, cele mai mari carențe țin de managementul sistemului sănătății, în special, insuficienta mecanismelor de coordonare intra și intersectorială, probleme de comunicare interpesonală, instituțională, la nivel de sistem și societate, de lipsa de transparență a utilizării fondurilor și a controlului calității asistenței medicale etc.
În rezultat, la nivel de percepție se atestă corupție în domeniu, o calitate discutabilă a unor servicii medicale, o impresie de stagnare a lucrurilor în sănătate, starea generala de depresie în sector, - toate generând, cel mai mic nivel de încredere, respect și reputație a profesiei medicale, nivel pe care nu l-am avut, cred, niciodată.
Evident, actuala situație nu este la fel de proastă pentru toți actorii sistemului medical. Actuala stare de lucruri este favorabilă anumitor elite medicale, în mare parte depășite moral și/sau de vremi. De aceea, menținerea neschimbată a stării actuale de lucruri, a confortului personal prin controlul fluxurilor de resurse si influență, este obiectul preocupării lor majore. Asta și este, în accepția lor, definiția „devotamentului față de sistem”. Astfel, carența de demnitate de a pleca decent și la timp, lipsa sau nerespectarea mecanismelor meritocratice, apolitice de promovare a managerilor și specialiștilor, distruge orice inițiativă reformatoare, sacrificând în primul rând generațiile tinere de specialiști, condamnându-i, prin lipsa de perspective, la disperare sau exod.
În final, în condițiile în care nimeni nu poate sa acceadă la idei, cât de frumoase și reușite ar fi fost, dacă ele nu au avut curajul să fie expuse, consider că este de datoria fiecărui factor de decizie din domeniu să se pronunțe în contextul condițiilor de profundă criză a sistemului sănătății și degradării valorilor lui. De aceea, nu cred că aceste 7 zile vor rezolva probleme, dar sper foarte mult să servească un motiv serios de dialog și transformări în domeniu. De fapt, nu de reforme, ci de transformări majore avem nevoie în sistemul sănătății.