Redactor: Sorina Bujarov

Stresul nu creează doar indispoziţie, dureri de cap sau insomnii, el poate afecta în mod serios sănătatea omului. Acesta se caracterizează printr-o formă de exprimare a tensiunilor și constrângerilor care se exercită asupra noastră. Răspunsul organismului la stres variază de la o persoană la alta, dar efectele sale negative sunt la fel pentru toată lumea.

Persoanele care sunt victime ale stresului au de două ori mai multe riscuri de a suferi o criză cardiacă decât cele care nu sunt stresate, scrie doctorulmeu.net. Aşa arată rezultatul unui recent studiu realizat de un grup de cercetători din Franța, Anglia și Finlanda.

Într-un studiu, efectuat pe un eșantion de 7300 de funcționari britanici, aceştia trebuiau să își evalueze nivelul de stres și maniera în care acesta le afectează sănătatea. După examenele medicale efectuate, cercetătorii au descoperit că cei care au declarat că stresul îi afectează „mult” sau „extrem de mult” prezintă un risc de 2,12 ori mai mare de a dezvolta un atac cardiac în raport cu cei care nu sunt afectați de stres.

Pe lângă stres, oameni de ştiinţă au luat în calcul și factorii agravanți în apariția bolilor coronariene, precum fumatul, abuzul de alcool, sedentarismul sau alimentația dezechilibrată. S-a dovedit că acești factori nu modifică rezultatul final: stresul și riscul cardiovascular sunt strâns legate.

Potrivit specialiştilor, stresul poate fi combătut prin comunicare. Aceştia recomandă să vorbiți despre stările dvs de suflet cu oricine vă este mai comod. Potrivit unor statistici, 20% dintre salariați se declară stresați de mediul profesional și cred că acest lucru le afectează sănătatea. Este bine şi dumneavoastră să înțelegeți cauza stresului și să o combateți. Identificarea sursei de stres este, de asemenea, importantă în procesul de combatere a acestuia. Specialiştii mai recomandă şi activităţi cât mai relaxante. Sportul, momentele de odihnă, lectura, shoppingul, ieșirile cu prietenii, jocul cu copiii, toate aceste lucruri din afara sferei profesionale ajută mult la detensionarea psihică și eliminarea stresului.

 

Articole relaționate:

Lipsa micului dejun poate provoca boli de inimă

Grăsimea din jurul burții poate dezvolta boli cardiace și cancer