Redactor: Irina Miron

După zeci de ani de cercetări, oamenii de știință vorbesc despre un nou vaccin care pare ar fi unul eficient împotriva malariei, o boală infecțioasă, transmisă prin mușcături de țânțari, scrie nbcnews.com. În 2010, malaria a afectat aproximativ 200 de milioane de oameni din toată lumea și a provocat moartea a peste un milion,  dintre care majoritatea au fost copii.

În urma unui studiu clinic, așa numitul vaccin PfSPZ, i-a protejat de malarie pe toți cei șase voluntari cărora li s-au administrat cinci doze de vaccin și șase din nouă voluntari care au fost vaccinați cu patru doze. De cealaltă parte, cinci din cei șase participanți la studiu, care nu s-au vaccinat, s-au infectat cu malarie.

„Rezultatele pe care le-au obținut autorii cercetării sunt impresionante. Oamenii cărora li se administrează cinci doze de vaccin sunt sută la sută protejați”, a spus Nirbhay Kumar, președintele Departamentului de Medicină de la Școala de Sănătate Publică și Medicină Tropicală, a Universității Tulane din New Orleans. Kumar cercetează și el un vaccin împotriva paraziților Plasmodium care provoacă malaria.

Vaccinul conține sporozoizi Plasmodium falciparum, o formă nedezvoltată a parazitului, activitatea căruia a fost parțial blocată prin iradiere. Un alt vaccin împotriva malariei RTS,S, aflat în faza a treia a studiului clinic conține o singură proteină din sporozoit. „Rezultatele pe care le-a demonstrat vaccinul RTS,S au însemnat o dezamăgire”, a spus profesorul Kumar. Acesta a protejat împotriva infecției doar jumătate dintre voluntarii care s-au vaccinat.

Vaccinul este administrat intravenos. Vaccinurile similare, injectate în mușchi nu s-au dovedit a fi la fel de eficiente, în timp ce acesta s-a dovedit a fi un adevărat succes.

Cercetătorii intenționează să efectueze studii de acest gen și în Africa, Europa și SUA pentru a afla dacă dozele mai mari înregistrează aceleași rezultate.

„Mai trebuie să găsim răspuns la încă o întrebare: cât timp rămâne organismul imun la infecție?”, a spus Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergologie și Boli infecțioase din SUA. La trei săptămâni după administrarea ultimei doze de vaccin, participanții la studiu au fost expuși mușcăturilor a cinci țânțari infectați, iar astfel a existat riscul să se infecteze și ei cu malarie. „Nu știm deocamdată dacă vaccinul asigură protecție de lungă durată”, a adăugat imunologul Anthony Fauci.

Oamenii de știință spun că în cercetările viitoare vor încerca să afle dacă vaccinul est eficient și împotriva multiplelor tulpini ale parazitului care există în sălbăticie. Țânțarii infectați cu malarie, care i-au mușcat pe  oamenii supuși testului, erau și ei purtători ai tulpinilor utilizate pentru producerea vaccinului.

„Dacă obții un vaccin care funcționează și îl poți administra pe larg, înseamnă că astfel  elimini anumite boli sau cel puțin, le ții sub control”, a mai spus Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergologie și Boli Infecțioase.

 

Articole relaționate:

Boala Lyme confirmată și în Moldova. 18 persoane au fost infectate în urma mușcăturilor de căpuși 

Primele cazuri de meningită virală la hotarul cu Republica Moldova 

La Galați două persoane infectate cu bacteria care provoacă boala Lyme