Redactor: Irina Miron

Persoanele care au psoriazis se pot îmbolnăvi mult mai ușor de diabet zaharat, sunt expuși la boli cardiovasculare dar și alte maladii. Cercetătorii americani au ajuns la această concluzie după ce au studiat fișele medicale la 100.000 de pacienți, notează medicalnewstoday.com.

Potrivit studiului, efectuat de dermatologii de la Universitatea din Pennsylvania și publicat în revista „JAMA Dermatology”, riscul apariției unor boli este cu atât mai mare cu cât este mai complicată forma de psoriazis.

Iată de ce te poți îmbolnăvi dacă suferi de psoriazis, în ordinea gradului de pericol pe care îl reprezintă: maladii pulmonare cronice, diabet, ulcer al mucoasei gastrice, boli de rinichi, atac de cord, boli hepatice, maladii vasculare periferice și reumatism.

„Cercetările noastre au arătat că cel mai ușor poți să faci diabet și boli cardiovasculare”, a precizat Joel Gelfand, autorul studiului, specialist în dermatologie și epidemiologie la Universitatea din Pennsylvania.

Din cele aproape 100.000 de fișe medicale ale pacienților, supuse analizelor, 9.035 de pacienți  cu vârstele cuprinse între 25 și 64 de ani, aveau psoriazis. Conform oamenilor de știință, gravitatea bolilor provocate de psoriazis este strâns legată de forma de psoriazis.

„Psoriazisul, ateroscleroza și diabetul sunt boli cronice, iar asta reprezintă doar teoria biologică care explică legătura dintre aceste boli, totuși, o relație de cauzalitate între toate, nu a fost deocamdată demonstrată”, a explicat Gelfand.

„De asemenea, vârsta și îngrijirile medicale sunt importante pentru pacienții cu psoriazis, mai ales pentru cei care suferă și de alte boli de piele, mult mai grave”, a declarat în concluzie cercetătorul.

 

Articole relaționate:

Simptome care trădează lipsa de vitamine

Copii până la trei ani nu au voie să facă plajă. Studiile arată că 90 % din cazurile de cancer de piele sunt provocate de razele ultraviolete și își au originea din copilărie 

Antibioticele pot provoca eczeme la copiii mici