Autor: Irina Papuc

Producătorii autohtoni de medicamente au expediat președintelui Parlamentului Igor Corman, o scrisoare în care se plâng că sunt nevoiți să activeze în condiții inegale în raport cu producătorii străini și că , în loc să fie protejați și susținuți de autorități, politica devine din ce în ce mai restrictivă.

În document se mai precizează că modificările ce le scad profitul au fost operate, în mare parte, în anul 2010. Astfel, ultima modificare care prevede că prețul medicamentelor generice autohtone nu trebuie să depășească prețul celor din catalogul național de prețuri, este calculat după o formulă specială.

„În aceste condiții prețul medicamentelor autohtone trebuie să fie egal sau mai mic decât prețul medicamentelor provenite din țări cu numărul populației de zeci de ori mai mare decât cel al Republicii Moldova. Este o inechitate evidentă, deoarece nu se iau în calcul realitățile pieței farmaceutice, costurile resurselor energetice, mărimea ratelor de creditare și realitățile financiare din țara noastră. Nu ne putem compara cu țări precum India sau China”, se precizează în scrisoare.

Totodată, agenții economici par să fie nemulțumiți de faptul că un ordin al Ministerului Sănătății și o Hotărâre de Guvern se bat cap în cap. Este vorba despre ordinul MS prin care se introduc în lista medicamentelor compensate, în mod prioritar, medicamente cu certificat GMP. O altă frază adăugată la sfârșitul ordinului prevede că în acea listă pot fi incluse „și medicamentele autohtone, produse în condiții GMP”. Aceasta chiar dacă Hotărârea de Guvern nr. 899 cu privire la modificarea unor anexe prevede că preparatele GMP pot fi incluse în listă în mod prioritar și nu obligatoriu, mai ales că standardele GMP vor deveni obligatorii pentru toți producătorii abia din luna octombrie. Astfel, spun producătorii, singurul care a obținut trecere la lista preparatelor compensate este compania Farma Prim.

Mâine, câțiva membri ai Comisiei parlamentare sănătate, protecție socială și familie se vor întâlni cu semnatarii scrisorii pentru a discuta subiectul. Președintele Asociației producătorilor autohtoni de medicamente, Valentin Tofan, a refuzat să comenteze situația în care activează acum producătorii autohtoni, precizând că va oferi detalii după discuții cu deputații. Totuși, el a precizat că ar putea acționa Ministerul Sănătății în judecată.  

În Republica Moldova activează 28 de producători autohtoni de medicamente.

 

Articole relaționate:

Revizuirea prețului la medicamente poate genera economii de milioane de dolari 

Medicamente fără efect, licitații publice aranjate și deficit de preparate creat artificial. Concluziile raportului Comisiei parlamentare, condusă de deputatul Gheorghe Brega 

Salarii mai mari cu 70 la sută pentru angajații Agenției de Transplant și cei de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale&n