Redactor: Irina Miron

Tot mai mulți minori, la fel ca și adulții, fumează țigări electronice, potrivit unui studiu recent realizat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Maladiilor, în care au fost intervievați 19.000 de elevi din clasele a 6-a – a 12-a, în 2011, și alți 25.000 de elevi din aceleași clase, în 2012. Astfel, 2% dintre elevi au recunoscut că au fumat țigări electronice cu o lună în urmă, cu un procent mai mult decât în 2011. Totuși, cercetarea a arătat că după ce încearcă să fumeze pentru prima dată țigări electronice,  un număr mare de copii ajung să fumeze și țigări tradiționale. Situația alarmează autoritățile, informează nationalpost.com.

Țigările electronice sunt dispozitive care funcționează datorită unor baterii. Acestea conțin nicotină, arome de fructe, mentă sau ciocolată și sunt considerate mai puțin dăunătoare decât cele obișnuite.

Spre deosebire de țigările convenționale, guvernul american nu se grăbește să reglementeze utilizarea țigărilor electronice, asta chiar dacă în 20 de state a fost interzisă comercializarea acestor dispozitive minorilor. Acestea au apărut în SUA la sfârșitul anului 2006, însă au început să se vândă mai bine în ultimii ani.

În 2011, 3% dintre elevii care au participat la sondaj au spus că au încercat să fumeze țigări electronice cel puțin o dată. Anul trecut, numărul minorilor care au făcut această mărturisire a crescut până la 7%, aceștia consituind 1,8 milioane. De cealaltă parte, 6 % dintre adulții din America au fost curioși să încerce țigările electronice.

Potrivit aceluiași studiu, copiii sunt mult mai tentați să își aprindă ulterior și o țigară obișnuită, asta deși rata fumătorilor adolescenți a scăzut în ultimul deceniu. Totodată, mai mulți tineri preferă marijuana în locul tutunului, mai arată studiul americanilor.

Situația pune pe gânduri autoritățile, mai ales în condițiile în care doar 7% dintre elevii de liceu spun că nu au încercat ulterior și țigări obișnuite. „Asta demonstrează că mulți copii fumează întâi țigări electronice pentru ca să treacă apoi la cele tradiționale”, a constatat Tom Frieden, directorul Centrului pentru Prevenirea și controlul Maladiilor.

„De fapt, acești copii devin condamnați să lupte în viitor cu dependența de nicotină”,  a mai spus Frieden.

Kurt Ribisl, expert în politici pentru controlul tutunului, la o universitate din Carolina de Nord, este mai rezervat și nu crede că țigările electronice pot determina pe cineva să fumeze în mod tradițional.

 

Articole relaționate:

Țigările electronice, o provocare și pentru cercetători. Unele voci confirmă că acestea îi ajută pe fumători să renunțe la viciu 

Din 2016, ţigările electronice vor fi reglementate ca și medicamentele

Ţigările electronice şi narghileaua, în afara oricărui cadru legal