Autor: Irina Miron
Pacienții din raionul Criuleni vor fi transportați la spitalele din Capitală mai ușor. Spitalul Raional are în sfârșit o ambulanță. Mașina, care a ajuns în garajul instituției medicale astăzi, este o donație din partea Guvernului Italiei și va fi folosită în special pentru bolnavii aflați în stare gravă. Deși ambulanța nu este dotată decât cu un pat și o trusă medicală de prim ajutor, reprezentanții spitalului spun că le va fi de un real folos.
De mai bine de o lună, Spitalul Raional Criuleni nu are nicio ambulanță în care să își poată transporta pacienții. Cele trei mașini, pe care le deține instituția, sunt moștenite din perioada sovietică, iar cu ele este imposibil să duci bolnavi. „Sunt prea vechi, le folosim doar pentru a transportarea oxigenului sau medicamentelor. Se defectează extrem de des, de aceea nu putem risca să ducem cu ea oameni bolnavi”, a explicat directorul Spitalului Raional Criuleni, Grigore Urâtu.
Până acum pacienții, care aveau nevoie de intervenții chirurgicale complicate, erau transportați la Chișinău cu ambulanțele închiriate de la Departamentul Raional de Urgență. „Avem un contract, plătim pentru aceste servicii o sumă de bani. Apelăm la ei ori de câte ori avem pacienți, care trebuie transportați de urgență la Chișinău”, a mai menționat Urâtu.
Ambulanța primită în dar astăzi din partea Guvernului italian prin intermediul Uniunii Consiliilor Raionale este o mașină la mâna a doua, însă în stare bună, spune directorul Spitalului Raional Criuleni. Autosanitara este echipată doar cu un pat și o trusă pentru acordarea ajutorului medical de primă necesitate.
Spitalul Raional Criuleni oferă asistență medicală pentru aproximativ 72.000 de oameni. În fiecare lună, cel puțin 10 pacienți trebuie transferați la spitalele din Capitală.
Articole relaționate: