Redactor: Irina Miron

Majoritatea cazurilor de malpraxis sunt greu de demonstrat. Există însă și cazuri când deși e vorba de malpraxis, procesul nu provoacă niciun fel de prejudiciu sănătății. Putem vorbi însă și de cazuri răsunătoare de malpraxis, atunci când reclamanții pot demonstra că greșeala medicală le-a provocat infirmități permanente. Exemplele care urmează constituie o listă a cazurilor de malpraxis, scrie amedicalmalpracticenewsletter.com. Deși nu e completă, este extrem de utilă deoarece arată ce reprezintă cu adevărat un caz de malpraxis.

Anestezia

Unui pacient supus unei intervenții chirurgicale i se face anestezie cu un medicament anume, deși bolnavul a avut anterior probleme din cauza acestuia. În rezultat, pacientul suferă leziuni, are probleme de sănătate sau chiar moare din cauza efectului pe care îl are acest tip de anestezie asupra organismului său.

Angiografia

Angiografia sau studiul radiografic al vaselor sanguine este efectuat incorect, iar în rezultatul acestuia, este afectat creierul pacientului.

Fracturi ale oaselor

Un pacient are oasele fracturate. Doctorul monitorizează periodic starea acestuia însă îi permite să meargă. Ulterior, bolnavul este din nou supus investigațiilor cu raze X care arată că de fapt, acesta nu ar fi trebuit să meargă, iar dacă face acest efort fizic, starea de sănătate are de suferit.

Terapia arsurilor

Un pacient cu arsuri grave pe corp nu este tratat adecvat și are în continuare dureri, iar în locul arsurilor, rămân semne inestetice.

Tratamentul întârziat

Medicul nu depistează la timp boala pacientului său, iar din acest motiv, bolnavul nu este internat la spital, chiar dacă ar avea nevoie. Boala evoluează însă medicii nu intervin. Pacientului i se prescrie un tratament corespunzător prea târziu.

Nașterile

O femeie însărcinată suferă complicații în timpul nașterii și are nevoie de cezariană, dar medicul nu se grăbește să îi ofere această alternativă. În consecință, copilul se naște cu paralizie cerebrală.

Alimentația pacientului

O persoană a fost supusă unei operații pe creier. Deși medicul recomandă ca pacientul să nu se alimenteze pe cale orală, asistentul medical îi dă acestuia mâncarea în gură. Aceasta este o greșeală și poate provoca leziuni ale creierului.

Dependența de medicamente

Un pacient urmează un tratament care într-un final, se dovedește a fi inutil. În urma acestuia, persoana devine dependentă de analgezice și alte medicamente.

Efectul medicamentelor

Unui pacient i se administrează medicamentul greșit, iar acesta manifestă reacții adverse care îi afectează sănătatea.  

Terapii medicale experimentale

Medicii efectuează terapii medicale experimentale cu scopul de a trata pacientul. Experimentul provoacă însă probleme serioase de sănătate pacientului, printre care afecțiuni ale creierului sau neurologice.

Operații pe inimă

Un om este operat pe inimă deși nu era nevoie. În rezultatul intervenției pe cord, valvele inimii pacientului nu mai funcționează la fel și se formează cheaguri.

Hemoragii

Pacientul are hemoragie după operație sau în urma unor traumatisme. Hemoragiile nu sunt depistate la timp, iar bolnavul suferă complicații severe sau decedează.

Histerectomia

O pacientă își îndepărtează uterul pe cale chirurgicală, iar în rezultatul intervenției, îi sunt afectate ureterele. Medicul nu depistează la timp acest lucru, iar femeia își poate pierde rinichii.

Medicamente inadecvate

Medicul prescrie unui pacient grav bolnav medicamente care se dovedesc a fi necorespunzătoare. Starea bolnavului se agravează, dar medicul nu îi prescrie alt tratament.

Infecții

O procedură medicală provoacă o infecție. Atunci când medicii înțeleg că este vorba de o infecție, este prea târziu pentru tratament și este nevoie de o operație chirurgicală.

Erorile de laborator

Rezultatele unor teste de laborator indică o maladie benignă, pe când de fapt, este vorba de o boală mult mai gravă. Specialiștii constată prea târziu că s-a produs o eroare.

Diagnosticul greșit sau întârziat

Medicul nu a reușit să îi pună pacientului diagnosticul corect. Astfel, dacă e vorba de cancer, de exemplu, persoana bolnavă nu urmează pașii necesari pentru a se trata și respectiv, decedează.

Un pacient înghite o substanță otrăvitoare fără ca să știe acest lucru. Medicul nu reușește să constate această problemă, iar pacientul poate deceda.

Oculistul pune un diagnostic fără să examineze pacientul. Un astfel de diagnostic greșit poate duce chiar și la orbire.

Priapismul

Un pacient este diagnosticat cu priapism, o stare de erecție a penisului, prelungită în mod anormal, adesea dureroasă și neurmată de ejaculare. Tratamentul inadecvat poate genera impotență și dereglări ale micțiunii.

Operații la coloana vertebrală

O persoană este supusă unei operații de coloană. În timpul intervenției, chirurgii îi provoacă leziuni ale nervilor, iar pacientul rămâne cu dureri de spate.

Operații la stomac

Unui pacient i se face o operație la stomac. Din cauza complicațiilor apărute, sunt necesare și alte intervenții chirurgicale care provoacă probleme permanente de sănătate.

Transferul pacientului fără consimțământ

O persoană bolnavă este transferată dintr-un spital în altul fără consimțământul medicului care îl tratează. În timpul transferări, pacientul suferă leziuni ale creierului sau alte complicații.

 

Articole relaționate:

10 sfaturi pentru prevenirea greșelilor medicale

5,5 milioane de dolari despăgubire pentru o greșeală chirurgicală soldată cu decesul pacientului 

Topul celor 10 specialități medicale în care se produc cele mai multe greșeli. Ginecologia și chirurgia, în fruntea clasamentului