Redactor: Irina Miron

Poate părea un coșmar însă e o realitate, unul din 500 de pacienți din lume se trezesc în timpul operației, arată un studiu recent. Totodată, întrebați cum a fost operația, mult mai mulți oameni decât s-ar fi crezut vreodată au mărturisit că au simțit în timpul intervenției chirurgicale că ceva li se întâmplă.

Partea bună e că experiența stresează puțini pacienți, scrie foxnews.com. Deși simt că se întâmplă ceva în corpul lor, bolnavii sunt doar într-o stare de conștiență vagă și nu simt niciun fel de durere.  Teoria a fost lansată de Jaideep Pandit, anestezist la Universitatea din Oxford. Studiul confirmă că unul din 500 de pacienți supuși intervențiilor chirurgicale își amintesc anumite lucruri din timpul operației. Totuși, doar un bolnav din 15.000 îi povestește doctorului experiența trăită. Pacienții de pe masa de operație ar putea auzi chiar și conversațiile dintre medici din timpul intervenției, sau chiar ar putea simți cum taie bisturiul, dar nu au dureri. Profesorul Pandit spune că „raportul de 1 la 500 și 1 la 15.000 sugerează că până și în cazurile rare când pacienții se trezesc în timpul operației, senzația trăită de pacient este una neutră”.

Argumentul cercetătorului este susținut și de un alt studiu în care unor pacienți li s-au administrat medicamente pentru anestezia întregului corp, cu excepția unei mâini.

Totodată, potrivit cercetării, o treime dintre pacienți sunt suficient de treji încât să își poată mișca degetele, însă niciunul nu a făcut acest lucru dacă nu li s-a cerut. 

 

Articole relaționate:

Succes în medicina din Moldova: a fost realizată prima operație pe creier fără anestezie generală. Pacientul a fost conștient și a vorbit în timp ce medicii îi extirpau o tumoare 

Fericire fără margini. Denis Onuță, tânărul care a suferit o intervenție chirurgicală pe creier fără anestezie, va fi externat. El nu va mai fi nevoit să se trateze prin chimioterapie