Redactor: Irina Papuc

Atunci când renunți la nicotină, organismul îți „aduce aminte” că l-ai otrăvit cu acest drog până la dependență și că nu suportă lipsa lui. Senzațiile vor fi diverse, de la iritabilitate, până la dureri de cap și amețeli. Proba de foc va fi în a doua zi de la renunțarea la fumat, iar senzațiile mai acute vor dispărea în 24 de ore.

Sevrajul nicotinic apare la oprirea aportului de nicotină după o utilizare îndelungată. Cauza este simplă: fiind un drog în adevăratul sens al cuvântului, tutunul perturbă funcționarea creierului, generând o dependență fizică, dar și psihică.

Manifestările sevrajului sunt diferite, în funcție de persoană. Unii fumători nici nu le resimt, iar în cazul altora sunt un pic mai severe. Acesta sunt trecătoare - au un punct culminant la aproximtiv 48 - 72 de ore, pentru ca apoi să scadă treptat.

Cele mai comune manifestări sunt iritabilitatea și anxietatea, dificultăți de concentrare, neliniște, insomnii, poftă de tutun, amețeli sau tuse. Experții le împart în simptome psihologice și fizice. Din prima cetegorie fac parte următoarele manifestări:

- Nevoia de a fuma. Este cel mai tipic simptom și apare din cauza scăderii concentrației de nicotină din sânge. Se manifestă prin episoade de scurtă durată, de la unu până la trei minute.

- Nervozitate, iritabilitate. Substanțele inhalate prin fumul de tutun afectează întregul sistem nervos central, iar nervozitatea provocată de lipsa acestor substanțe poate dura câteva zile. În plus, absența ritualului de a fuma induce o stare de nervozitate. Și acesta este un simptom cu „final fericit”.

 Cele de natură biologică sunt:

- Amețeli ocazionale, dureri de cap. În urma renunțării la fumat concentrația oxigenului din sânge crește ca urmare a dispariției monoxidului de carbon. În plus, datorită absenței nicotinei, substanță puternic vasoconstrictoare, se produce o creștere a fluxului de sânge către creier, ceea ce poate provoca uneori migrene, însă este bine că organismul își revine. Amețelile durează, de obicei, nu mai mult de o secundă sau două.

- Senzație de foame. Explicațiile pentru acest simptom sunt multiple: revenirea la normal a centrului foamei și sațietății, a metabolismului și înlocuirea gestului de a fuma cu cel de a mânca. 

- Tuse. Acest simptom apare datorită faptului că cilii căilor aeriene îsi revin și încep să se refacă, să curețe arborele bronșic si să înlăture flegma, cauzând astfel o accentuare a tusei care ar putea dura câteva săptămâni.

Efectele sevrajului pot fi suportate mai ușor dacă gândiți pozitiv, aveți o agendă încârcată, conștientizați importanța deciziei luate, vă odihniți și comunicați cu familia și prietenii.

 

Articole relaționate:

Ce se întâmplă în organismul tău după ce te lași de fumat 

Aflați cât de dependenți sunteți de fumat

Renunțarea la nicotină. Ce înseamnă dependența de acest drog și ce îi face pe fumători