Redactor: Irina Papuc

Medicii de la un spital din România au realizat o operație de reconstrucție a vezicii urinare la un pacient afectat de tuberculoză urogenitală. Bărbatul are 48 de ani și risca, din cauza afecțiunii, să-și piardă ambii rinichi.

„A fost stentat ureterul drept, s-a recoltat un segment de intestin subțire și a fost construită o neovezică (de aproximativ 350 ml), care a fost conectată la ceea ce a mai rămas din vezica proprie. Datorită faptului că s-a păstrat baza vezicii urinare proprii, atât funcția sexuală, cât și continența urinară vor fi păstrate nealterate și după intervenția chirurgicală pacientul își va continua viața în mod normal”, se precizează într-un comunicat difuzat pe site-ul Spitalului din Târgu Mureș și preluat de către Agerpres.

Specialiștii susțin că pacientul a rămas cu o vezică de capacitate 10-20 ml și rinichiul drept dilatat, iar cel stâng distrus complet, după un tratament corect de tuberculoză timp de șase luni.

„Pacientul urina din cinci în cinci minute, nu mai dormea noaptea, pierdea urină și era în pericol de a pierde și al doilea rinichi și să ajungă la dializă. Tuberculoza urogenitală poate afecta, până la distrucțiune, vezica, ureterele, rinichii, dar și organele genitale, adică prostata, veziculele seminale, testiculele (...) Lipsa segmentului de intestin din circuitul digestiv (folosit la reconstrucția vezicală) practic nu are impact negativ asupra organismului în timp ce reconstituirea vezicii urinare va permite pacientului să urineze în mod natural și să aibă o excelentă calitate a vieții, fiindu-i asigurată integritatea corporală și reinserția socială ușoară și rapidă”, au mai precizat doctorii.

 

  Articole relaționate:

Intervenție chirurgicală inedită. Limba pacientului a fost înlocuită cu un muşchi din zona pectorală 

Operație extremă. Medicii i-au scos unui bolnav mai multe organe, mușchi și o parte a coloanei vertebrale, pentru a-l scăpa de cancer