Autor: Irina Papuc

Două tone de carne fără acte de proveniență și păstrate în condiții insalubre au fost confiscate de poliție. Produsele urmau să fie distribuite în piețele și magazinele din Chișinău.

Potrivit Inspectoratului General de Poliție, agentul economic, cu sediul în sectorul Buiucani, urma să vândă carnea în piețele și magazinele din Chișinău. Directorul firmei însă nu avea actele de proveniență a cărnii și nici cele ce ar confirma calitatea acesteia. Potrivit poliției carnea era adusă în Chișinău prin regiunea transnistreană. Depozitul a fost sigilat, iar carnea – confiscată. Din imaginile video se observă că aceasta era păstrată jos, în sacoșe aruncate una peste alta și, desigur, fără a fi asigurat regimul termic necesar.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General de Poliție, Adrian Jovmir, inspecția a fost efectuată în urma unor sesizări operative.

Pentru neregulile depistate, agentul economic urmează să fie amendat. Mărimea amenzii însă este simbolică -  de 3.000 de lei, în timp ce suma lotului ajunge la 40.000.

Șeful direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța Alimentelor, Roman Vengher, afirmă că poliția nu a sesizat instituția despre produsele confiscate. „De obicei, suntem informați. În consecință, se formează un grup de lucru care investighează cazul. Sunt efectuate teste de laborator pentru a verifica inofensivitatea produsului. În funcție de rezultate, decidem dacă produsul este distrus sau utilizat ca hrană pentru animale”, a precizat Vengher.

Specialiștii recomandă să cumpărați produse alimentare din magazine autorizate și să cereți certificatele de proveniență și de calitate.

 

  Articole relaționate:

Peste o mie de şcoli şi grădiniţe din Moldova nu respectă normele sanitare de păstrare a alimentelor destinate copiilor 

Un bărbat a murit, după ce s-a intoxicat cu produse alimentare la o nuntă într-un restaurant din Capitală. Acum o săptămână, în același local s-au intoxicat alți 46 de oameni 

Bacteriile rezistente la antibiotice se pot transmite prin contactul direct cu animalele infectate, dar și prin consumul de carne