Autor: Irina Papuc

Timofei Moșneaga,  fost ministru al Sănătății și cel care a pus bazele Spitalului Clinic Republican, este petrecut astăzi pe ultimul drum de către familie, foști colegi de breaslă și prieteni.

Comunitatea medicală este marcată de pierderea celui care a reușit să construiască din ruine Spitalul Clinic Republican și să deschidă în această instituție secții și laboratoare care nu mai existau până atunci, precum cele de chirurgie cardiacă, chirurgie toracică, urologie, endocrinologie, serviciul de anesteziologie. Pentru implicarea sa în domeniul medical, Moșneaga obține în anul 1982 titlul de Laureat al Premiului de Stat a RSSM în domeniul arhitecturii, pentru implicarea substanţială în proiectarea, construcţia şi dotarea cu tehnică şi aparataj modern a noului edificiu al Spitalului Clinic Republican.

Între anii 1994-1997, ocupă funcţia de ministru al Sănătăţii. Foștii colegi de breaslă spun că nu au întâlnit pe nimeni până acum cu o memorie atât de bună. Ei își aduc aminte că Timofei Moșneaga niciodată nu conspecta materia predată, dar ținea minte mult mai bine informațiile, decât colegii acestuia. Peste patru decenii a deținut funcția de manager la Spitalul Clinic Republican, iar cei cu care a muncit cot la cot spun că a fost singurul medic-șef care ținea minte toate numele angajaților săi.

Timofei Moșneaga a decedat la 1 iunie, la vârsta de 82 de ani. El va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Armenesc.

 

  Citește la aceeași temă:

Au murit doi foști miniștri ai Sănătății. „Nu știu dacă există un manager acum care să țină minte numele tuturor angajaților săi”