Redactor: Irina Papuc

Pentru o femeie de 43 de ani este de zece ori mai greu să devină însărcinată, decât pentru una de 37. Medicii au calculat că acestea trebuie să treacă prin 44 de ovulații în medie, pentru a produce un singur embrion. O femeie la 37 de ani are nevoie în medie de 4,4 ovulații.

Aproape jumătate din toți copiii britanici sunt acum de femei de 30 de ani, iar numărul celor născuți și mai târziu aproape că s-a triplat în ultimii ani, scrie Daily Mail.

O femeie produce de obicei un ovul într-o lună, astfel încât acest lucru înseamnă mai degrabă că îi va lua patru ani să conceapă un copil, decât patru luni.

Cercetarea vine pe fondul îngrijorării că un număr tot mai mare de femei se confruntă cu infertilitatea, iar pentru altele sarcina nu mai este deloc o prioritate.

Meredith Brower, de la Universitatea din California, Los Angeles, unul dintre cercetători, a declarat că numărul ovulelor necesare pentru o sarcină viabilă crește „aproape exponențial” după 42 de ani, astfel le-a recomandat femeilor să înghețe ovulele fără întârziere. Brower a analizat datele referitoare la 198 de femei cu vârsta cuprinse între 20 și 45 de ani, care au solicitat intervenții de fertilizare in-vitro.

 Bărbații care cred că sunt înșelați produc „spermă kamikadze”, concepută să lupte cu lichidul seminal al altui bărbat 

 

Nu este surprinzător, femeile mai tinere au produs mai multe ovule și mai sănătoase. Brower a calculat că o femeie sub 35 de ani ar avea nevoie de 3,8 ovule pentru un embrion. Cifra începe să crească în special de la 38 de ani. Femeile cu vârsta cuprinsă între 38 și 40 de ani au nevoie de 9,4 ovule, iar cele între 41-42 de ani au nevoie de 10 ovule.

Cu cât vârsta este mai înaintată fertilitatea este afectată, iar numărul de ovule necesare pentru o sarcină reușită trebuie să fie mai mare. Un aspect important este că femeile incluse în studiu erau fertile. Experții spun că femeile care vor să înghețe ovulele trebuie să facă acest lucru între 20 și 30 de ani, pentru a avea cele mai mari șanse de succes.

 

 Articole relaționate:

Bărbații se simt mai atrăgători fizic după ce au devenit tătici, nu însă și femeile, după nașterea unui copil 

Apple şi Facebook plătesc zeci de mii de dolari pentru congelarea ovulelor angajatelor lor 

Câți embrioni ar trebui implantați în uter în timpul fertilizării in-vitro? „Am avut o pacientă care a venit cu un embrion prins în uter, altul de ovar, iar al treilea în trompa uterină. Este anormal”