Autor: Irina Papuc

În ultimii cinci ani, Procuratura Generală a deschis peste 350 de cauze penale în privința medicilor moldoveni. Cele mai multe cauze vizează medicii din spitalele municipale și raionale. Astfel, cele mai frecvente cauze penale au fost deschise pentru nerespectarea metodelor de acordare a asistenței medicale, neacordarea ajutorului medical, corupere pasivă, escrocherie, fals în acte publice și trafic de influență. 

Datele Procuraturii Generale arată că cei mai mulți lucrători medicali au ajuns în atenția oamenilor legii pentru că nu au respectat metodele de acordare a asistenței medicale. Astfel, din 2009 și până acum au fost deschise 172 de cauze penale. Totuși, până la demonstrarea vinovăției și până la condamnare este cale lungă. Asta pentru că numai 16 dosare au fost trimise în instanță, o sentință a fost de încetare a cauzei penale, patru de achitare, una de suspendare, iar 89 de cauze penale au fost clasate. Codul Penal prevede privarea de libertate până la trei ani pentru acest tip de infracțiune, cu sau fără privarea dreptului de a deține anumite funcții pe o perioadă de la doi la cinci ani.

Pe locul doi sunt cauzele penale pornite pentru corupere pasivă (articolul 324 din Codul Penal), fiind instrumentate în total 43 de dosare penale. 23 dintre acestea au ajuns în judecată. Datele Procuraturii Generale mai arată că au fost emise cinci sentințe de condamnare, iar 11 cauze au fost încetate. Coruperea pasivă se pedepsește cu amendă de la trei până la șapte ani de închisoare, cu o amendă în mărime de la 4.000 la 6.000 unități convenționale (80 de mii și respectiv 120 de mii de lei), cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de până la zece ani.

 Sute de doctori moldoveni, urmăriți penal pentru că au încălcat normele de acordare a asistenței medicale. Câți dintre ei ajung să fie condamnați 

Pe locul trei prescrierea ilegală a preparatelor psihotrope și încălcarea regulilor de circulație a substanțelor narcotice sau psihotrope. Procurorii au deschis 20 de cauze penale în ultimii cinci ani(art. 218 din Codul Penal). Dintre acestea, 13 cauze penale au fost expediate în judecată, fiind emise cinci sentințe de condamnare, iar trei cauze penale au fost încetate. Și în acest caz, Codul Penal prevede pedepse cu închisoarea, de la trei până la cinci ani, în funcție de gravitatea infracțiunii și interzicerea oricărei funcții.

Pe locul patru - 19 cauze penale de neacordare a ajutorului medical. Articolul 162 din Codul Penal prevede că neacordarea ajutorului medical, fără motive, întemeiate, chiar dacă lucrătorul medical era obligat să-l acorde, se pedepsește de la 200 până la 500 de unități convenționale, adică de la 4 mii de lei la 10 mii de lei. În cazul în care pacientul decedează, lucrătorul medical ar urma să fie privat de libertate pentru un termen de cinci ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții pentru maxim cinci ani.  

Din cele 19 cauze penale deschise 9 au fost încetate, patru au fost trimise în judecată, fiind emisă numai o sentință de condamnare.  

Pe locul cinci - 17 cauze penale pentru fals în acte publice în scopuri materiale și personale. Pe acest articol din Codul Penal au fost instrumentate 17 cauze, dintre care șase au fost încetate,  iar șapte au fost expediate în instanța de judecată. Acest tip de infracțiune se pedepsește cu o amendă de până la 1.000 de unități convenționale (20 de mii de lei) sau închisoare pentru un termen de doi ani și interzicerea exercitării unei funcții pe un termen de maxim cinci ani.

Locul șase - 12 cazuri pentru neglijență în serviciu și tot atâtea pentru confecționarea, deținerea sau utilizarea ștampilelor false. În primul caz, infracțiune prevăzută de articolul 329 din Codul Penal, au fost expediate în instanță numai trei cauze penale. În privința deținerii sau utilizării ștampilelor false (articolul 361 din Codul Penal) au fost expediate în instanță numai cinci cauze penale și tot atâtea au fost încetate. Într-un singur caz a fost emisă sentința de condamnare. Primul tip de infracțiune prevede închisoare de până la doi sau chiar șase ani, dacă neglijența a provocat decesul unei persoane și amendă de până la 300 de unități convenționale (6 mii de lei) sau detenție pentru doi ani în cazul utilizării ștampilelor false.

 Jumătate dintre medicii moldoveni nu cunosc legislația ce le reglementează activitatea și doar unul din 100 știe ce pedeapsă îl așteaptă, dacă încalcă legislația  medicală 

Locul șapte - 11 cauze penale pentru trafic de influență. Din numărul total,  numai trei cauze penale au fost expediate în judecată, fiind emise și două sentințe de condamnare. Articolul 326 din Codul Penal prevede în acest caz amendă de până la 3.000 de unități convenționale (60 de mii de lei) sau detenție de până la cinci ani, cu privarea dreptului de a exercita o anumită activitate.

Locul opt - zece cauze penale pentru abuz de putere (articolul 327) și altele zece pentru exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu (articolul 328). În primul caz au existat două sentințe de condamnare, în timp ce în privința depășirii atribuțiilor de serviciu nu a fost găsit vinovat niciun medic.

Locul nouă - șase cauze penale pentru remunerare ilegală, primită prin estorcare. Au fost emise trei decizii de condamnare.

Locul zece - patru cauze pentru escrocherie și alte patru pentru delapidarea averii străine. Dintre acestea a existat numai o singură condamnare și restul nici măcar nu au fot trimise în instanța de judecată.

 Articole relaționate: 

Malpraxisul în laborator. Cum pot greși medicii atunci când efectuează analizele medicale 

CAMPANIE// Malpraxisul va fi soluționat doar în instanță. Proiectul de lege actual interzice orice formă de soluționare extrajudiciară 

CAMPANIE// Răspunderea pentru malpraxis. Cazul unei tinere de 22 de ani care a murit după ce a făcut stop cardio-respirator. Cine se face vinovat